Questions and answers

10. (10.1.41) Se aplică reducerea cu 20 % din taxa stabilită pentru eliberarea/prelungirea patentei de întreprinzător, pentru pensionarii altor state care locuiesc permanent în Republica Moldova?

Conform Legii nr. 93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător, titular de patentă poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu capacitate de exercițiu, orice cetățean străin sau apatrid, care locuiește permanent în Republica Moldova şi are dreptul să desfășoare activitate de întreprinzător, care a declarat despre intenția sa de a procura patentă şi corespunde cerințelor de calificare necesare acestui gen de activitate (art.1 alin. (11) din Lege). Conform prevederilor Legii nr. 93-XIV din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător, taxa pentru patentă se reduce pentru pensionari cu 20 % din taxa stabilită conform legii. Astfel, în cazul în care pensionarii – cetățeni străini sau apatrizi, locuiesc permanent în Republica Moldova, la solicitarea patentei prezintă un document, eliberat de alte state decît RM, care confirmă statutul lui de pensionar, la achitarea taxei pentru patenta se aplică reducerea în mărime de 20 % din taxa pentru patenta stabilită conform legii.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1930 views

The date of publishing:

19 June /2019 14:29

Catalogul tematic

Noutăți | Patenta de întreprinzător

Tags:

patenta de întreprinzător | pensionari | Republica Moldova

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon