Questions and answers

14. (28.15.33) Care este modalitatea de restabilire a documentului primar cu regim special „Factură fiscală”, în cazul pierderii tuturor exemplarelor acesteia (în cazul dacă factura fiscală a fost eliberată cumpărătorului)?

În conformitate cu prevederile art.17 alin.(4) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017, în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, entitatea este obligată să le restabilească în termen de 3 luni de la data constatării faptului respectiv. Totodată, conform prevederilor punctului 9 din Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17.03.1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997 (Monitorul Oficial 30-33/288, 09.04.1998), inventarierea formularelor cu regim special se face în conformitate cu prevederile Legea contabilității și raportării financiare. În cazul pierderii tuturor exemplarelor facturii fiscale şi imposibilităţii restabilirii acestora, agentul economic urmează să elibereze o altă factura fiscală, în care va fi indicată data livrării de facto (data livrării indicată în factura fiscală pierdută), data eliberării de facto (data eliberării facturii fiscale noi) şi se va face o înscriere „În locul facturii fiscale pierdute seria ___nr._____ din ___._____.____". Ţinînd cont de prevederile art.118 alin.(3) din Codul fiscal, în registrele de evidenţă a procurărilor/ livrărilor se va efectua înscrierea datelor aferente facturii fiscale pierdute cu indicarea sumei cu semnul minus, precum şi se introduc datele aferente facturii fiscale eliberate în locul facturii fiscale pierdute. Luînd în consideraţie prevederile Legea contabilității și raportării financiare, corectările menţionate, în mod obligatoriu, urmează să fie confirmate prin notă contabilă. Totodată, în condiţiile pierderii tuturor exemplarelor facturii fiscale emise în perioada fiscală anterioară celei în care a avut loc eliberarea alui formular al facturii fiscale, pentru livrarea efectuată, subiectul impozabil cumpărător poate exercita dreptul la trecerea în cont a TVA începînd cu perioada fiscală în care a fost primită factura fiscală pierdută. Concomitent, factura fiscală eliberată în locul facturii fiscale pierdute urmează să fie inclusă în anexa la Declaraţia privind TVA, fără reflectarea acestuia în Declaraţia, pentru perioada fiscală în care a fost eliberată factura fiscală nouă: -de către cumpărător în anexa nr.1 „Lista facturilor fiscale primite” (TVA FACT); -de către furnizor în anexa nr.2 „Lista facturilor fiscale eliberate” (TVA LIVR). În cazul în care factura fiscală pierdută a fost înregistrată, conform prevederilor art.1181 din Codul fiscal, în Registrul general electronic al facturilor fiscale, aceasta urmează a fi anulată în Registrul cu indicarea motivului anulării – „alt motiv” (anularea facturii fiscale în legătura cu pierderea tuturor exemplarelor), cu înregistrarea facturii fiscale eliberate în schimb la cea pierdută. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2019].

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2022 views

The date of publishing:

15 March /2019 14:40

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Factura fiscală | Registrul general al facturilor fiscale | Noutăți fiscale

Tags:

document primar | TVA | livrare | factura fiscală | Registru a facturii fiscale | Codul fiscal

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon