Questions and answers

15. (29.1.3.1.8) Pot fi deduse în scopuri fiscale, cheltuielile pentru telefonia fixă în cazul lipsei descifrării convorbirilor telefonice?

Conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător. Totodată, conform pct. 26 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuielile caracteristice gestionării activității de întreprinzător și cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activități de întreprinzător, în scopul desfășurării activității economice și obținerii de venituri. De asemenea, în conformitate cu art. 11 alin. (1) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 decembrie 2017, faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare. Prin urmare, subiectul este obligat să argumenteze dreptul la deducerea cheltuielilor prin prezentarea documentelor confirmative corespunzătoare. Totodată, potrivit pct. 241 din Anexa nr.1 la Hotarîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018, deducerea cheltuielilor nu poate fi efectuată în baza avizului de însoțire a mărfii. Astfel, entitatea nu este obligată să prezinte descifrarea apelurilor telefonice, cu condiția existenței documentelor ce vor confirma caracterul ordinar și necesar al cheltuielilor suportate.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1544 views

The date of publishing:

13 March /2019 15:57

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Legislație fiscală | Deduceri fiscale | Contabilitate | Noutăți fiscale

Tags:

scopuri fiscale | cheltuieli | venituri | deducere | subiecti | Contabilitate | activitate economica | documente primare

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon