Questions and answers

2. (28.17.29) Arhiva: Are dreptul entitatea la aplicarea cotei reduse a TVA în mărime de 10% pentru livrările efectuate în conformitate cu art.96 lit.b) din Codul fiscal, în cazul în care aceasta obține venituri din încasarea restului lăsat de client în urma achitării consumaţiei în baza bonului fiscal eliberat de restaurant?

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.122 din 16.08.2019 și nr.170 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020] Conform art.96 lit.b) din Codul Fiscal, se stabilesc cote reduse a TVA în mărime de: - 10% – la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, prestate de către agenţii economici a căror activitate se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei; - 10% – la produsele alimentare, băuturi, cu excepţia mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenţii economici în cadrul desfăşurării activităţilor de cazare şi/sau alimentaţie publică conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei. Totodată, conform art.93 pct.6) din Codul fiscal, livrare impozabilă constituie livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepţia celor scutite de TVA, fără drept de deducere, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activităţii de întreprinzător. Astfel, venitul din încasarea restului lăsat de client în urma achitării consumaţiei în baza bonului fiscal eliberat de entitate nu reprezintă o livrare impozabilă şi respectiv, nu condiţionează privarea dreptului de aplicare a cotei reduse de 10% a TVA pentru serviciile de cazare şi alimentaţie publică. Conform art.96 lit.b) din Codul Fiscal, se stabilesc cote reduse a TVA în mărime de: - 10% – la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă pentru agenţii economici a căror activitate operaţională se constituie exclusiv din activităţi de cazare şi alimentaţie publică, conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei; - 10% – la produsele alimentare, cu excepţia mărfurilor supuse accizelor, livrate de către agenţii economici a căror activitate operaţională se constituie exclusiv din activităţi de cazare şi/sau alimentaţie publică, conform secţiunii I a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei. Totodată, conform art.93 pct.6) din Codul fiscal, livrare impozabilă constituie livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepţia celor scutite de TVA, fără drept de deducere, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activităţii de întreprinzător. Astfel, venitul din încasarea restului lăsat de client în urma achitării consumaţiei în baza bonului fiscal eliberat de entitate nu reprezintă o livrare impozabilă şi respectiv, nu condiţionează privarea dreptului de aplicare a cotei reduse de 10% a TVA pentru serviciile de cazare şi alimentaţie publică.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

942 views

The date of publishing:

31 January /2020 07:52

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală

Tags:

cota redusa | TVA | livrare | entitate | restaurante

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon