Questions and answers

2. (28.21.1) Cum se apreciază suma deducerii TVA, dacă valorile materiale, serviciile procurate sunt folosite pentru efectuare livrărilor atât impozabile, cât și scutite de TVA fără drept de deducere?

Modalitatea de trecere în cont a sumei TVA este reglementat de prevederile art. 102 alin. (4) din Codul fiscal. 

      Suma TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum şi celor scutite de TVA fără drept de deducere. 

       Prorata lunară se aproximează, conform regulilor matematice, până la două semne după virgulă şi se determină prin aplicarea următorului raport: 

         a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză; 

         b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) şi a livrărilor scutite de T.V.A. fără drept de deducere, cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză. 

         Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus şi se aproximează, conform regulilor matematice, pînă la două semne după virgulă la completarea declaraţiei privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului şi se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor. 

         Diferenţa dintre suma TVA dedusă în perioadele fiscale precedente şi suma TVA determinată drept urmare a aplicării proratei definitive se reflectă în declaraţia pentru ultima perioadă fiscală a anului. 

         Se permite spre deducere suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere dacă mărimea raportului dintre livrările scutite de TVA fără drept de deducere şi totalul livrărilor impozabile (fără TVA) şi al livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere este mai mică decît coeficientul de 0,05.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2080 views

The date of publishing:

17 June /2020 07:45

Catalogul tematic

T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală

Tags:

TVA | deducere | livrare | prorata

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon