Questions and answers
(28.1.25) Urmează a fi înregistrat în calitate de plătitor al TVA, agentul economic nou înregistrat în baza reorganizării prin separare?
Potrivit art.204 alin.(1) din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
Conform prevederilor art.205 alin.(4) din Codul civil, în cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trece, la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie. În conformitate cu art.185 alin.(1) din Codul fiscal, obligaţiile fiscale ale persoanei reorganizate le stinge succesorul ei.
Potrivit prevederilor alin. (4) al articolului menţionat, în cazul existenţei mai multor succesori, fiecare dintre ei poartă răspundere, în limita drepturilor şi obligaţiilor preluate în urma reorganizării, pentru stingerea obligaţiei fiscale a persoanei reorganizate.
Astfel, reieșind din cele menționate, în cazul reorganizării persoanei juridice prin separare, persoana juridică nouă formată este responsabilă de stingerea obligațiilor care au fost primite de aceasta, conform bilanțului de repartiție.
În cazul, în care potrivit bilanțului de repartiție și înștiințării Serviciului Fiscal de Stat privind reorganizarea, obligațiile și/sau drepturile privind TVA se transmit persoanei juridice succesoare, persoana juridică nou formată – succesoare, urmează a fi înregistrată în calitate de subiect al impunerii cu TVA din data înregistrării de stat.
Totodată, dacă în cazul reorganizării prin separare a persoanei reorganizate ce înregistrează restanță la buget la compartimentul TVA, persoanei constituite în urma separării nu i-au fost transmise obligații aferente TVA conform bilanțului de repartiție, reieșind din prevederile alineatului (9) al at.185 din Codul fiscal, persoana nouă constituită urmează să se înregistreze ca plătitor a TVA din data înregistrării de stat în vederea onorării stingerii obligațiilor la compartimentul TVA în cuantumul cotei cei îi revine.
Temei:(Explicaţiile oferite de către Comisia parlamentară juridică, imunități și numiri)
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1341 views
The date of publishing:
17 November /2020 07:51
Catalogul tematic
T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală
Tags:
TVA | reorganizare | buget | obligaţie fiscală
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.