Questions and answers

29.1.11.19 Constituie oare obiect al impunerii cu impozitul pe venit, venitul din diferența favorabilă de curs valutar, pentru agenții economici care aplică regimul fiscal stabilit pentru subiecții sectorului întreprinderilor mici și mijlocii?

 În conformitate cu art. 542 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii este venitul determinat conform contabilității financiare, obținut în perioada fiscală de declarare. Potrivit alin. (3) al articolului menționat, în obiectul impunerii nu se includ veniturile prevăzute la art.20 din Codul fiscal.
 

Conform pct. 4 din SNC „Diferențe de curs valutar şi sumă”, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 118/2013, diferență de curs valutar este diferența care rezultă din recalcularea valutei străine în monedă națională la diferite cursuri oficiale ale leului moldovenesc.

 
    În conformitate cu pct.8 din Standardul nominalizat, achitarea creanțelor şi datoriilor în valută străină se înregistrează prin aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc la data achitării. Diferențele favorabile de curs valutar care apar la data achitării creanțelor şi datoriilor se recunosc ca venituri.
 
    Prin urmare, dat fiind faptul că venitul din diferența favorabilă de curs valutar nu se specifică în art.20 din Codul fiscal, acesta se include în obiectul impunerii cu impozitul pe venit de către agenții economici care aplică regimul fiscal stabilit pentru subiecții sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
 
(Temei: Explicațiile Ministerului Finanțelor nr. 15/2-13/97 din 07.03.2022).

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1182 views

The date of publishing:

27 May /2022 07:45

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Noutăți

Tags:

impozit pe venit | IMM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon