Questions and answers
(29.1.3.1.13) Cum se vor deduce în scopuri fiscale cheltuielile la agenții economici care, fiind subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, pe parcursul unei perioade fiscale, au devenit plătitori ai TVA?
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (4) din Codul fiscal, agenții economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A.
De asemenea, agenții economici, inclusiv și persoanele care pe parcursul perioadei fiscale au devenit plătitori ai TVA, sunt obligați să țină evidența fiscală a veniturilor și cheltuielilor în modul general stabilit pe tot parcursul anului, cu posibilitatea determinării cuantumului deducerilor din venitul impozabil aferent perioadei anului în care acesta este plătitor al TVA. Prin urmare, pentru perioada fiscală în care agentul economic a aplicat diferite regimuri fiscale privind impozitul pe venit acesta va prezenta două dări de seamă corespunzător regimului utilizat.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1078 views
The date of publishing:
03 April /2021 07:45
Catalogul tematic
T.V.A. | Administrare fiscală | Legislație fiscală
Tags:
deducere | cheltuieli | agenţii economici | TVA
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.