Questions and answers
29.1.6.1.17 Urmează oare a fi corectată Declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici (Forma VEN12) în cazul acordării discontului în altă perioadă decât cea de raportare?
Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017 stabileşte cadrul normativ de bază, principiile şi cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare în Republica Moldova.
Potrivit art.6 lit.b) al Legii contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017, unul din principiile generale pe care se bazează contabilitatea şi raportarea financiară este contabilitatea de angajamente, care prevede recunoașterea elementelor contabile pe măsura apariției acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau al compensării sub altă formă.
Entitatea are obligaţia de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul prevăzut de Legea contabilității și raportării financiare, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art.8 alin.(1) lit.b) al legii (art.18 alin.(1) din Legea nr.287/2017). Potrivit art.44 alin.(1) lit.c) din Codul fiscal, pentru persoanele juridice metoda de evidență aplicabilă este contabilitatea de angajamente. Totodată, conform art.44 alin.(7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi IFRS care nu contravin prevederilor prezentului titlu. La aceasta, menționăm că conform pct.2 și pct.4 al SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”, obiectivul prezentului standard constă în stabilirea modului de selectare, aplicare şi modificare a politicilor contabile, de modificare a estimărilor contabile, de corectare a erorilor, de contabilizare a evenimentelor ulterioare şi de prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Erori contabile sînt omisiunile sau prezentările incorecte a informațiilor în contabilitate și/sau în situațiile financiare ale entității. Astfel, conform pct.32 subpct.3) și pct.35 al standardului prenotat, eroarea comisă în oricare perioadă de gestiune precedentă şi depistată pînă la sfîrşitul perioadei de gestiune curente (dar după semnarea situaţiilor financiare pentru perioada în care s-a comis eroarea) se corectează prin înregistrări de ajustare în luna în care s-a depistat eroarea.
Corectarea erorilor comise în perioadele de gestiune precedente nu determină modificarea şi prezentarea repetată a situaţiilor financiare ale anilor precedenţi, precum şi nu cere corectarea informaţiilor comparative prezentate în situaţiile financiare ale perioadei de gestiune curente. În cazul erorii semnificative, informaţiile comparative corectate prin aplicarea retroactivă se prezintă în nota explicativă la situaţiile financiare, dacă efectul aplicării retroactive este semnificativ. Conform prevederilor art.188 alin.(2) din Codul fiscal, contribuabilul care descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conţine o greşeală sau o omisiune are dreptul să prezinte o dare de seamă fiscală corectată, conform formularului şi modului de întocmire în vigoare pentru darea de seamă fiscală care se corectează. Astfel, în cazul aplicării pct. 47 - 48 al SNC „Capital propriu și datorii”, reflectarea rezultatelor obținute se va efectua în Declarația cu privire la impozitul pe venit (VEN12) pentru perioada fiscală curentă. În contextul celor expuse, evidențiem că, în vederea prezentării Declarației cu privire la impozitul pe venit, contribuabilul urmează să ține cont de normele menționate supra reieșind din specificul cazului. (Temei: scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/2-06/213 din 23.05.2022).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
972 views
The date of publishing:
13 June /2022 07:45
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | VEN12
Tags:
VEN12 | impozit pe venit | discont
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.