Questions and answers

29.5.2 Care sunt condițiile în baza cărora organizațiile necomerciale sunt scutite de plata impozitului pe venit?

În conformitate cu prevederile art.52 alin.(1) din Codul fiscal, la organizații necomerciale sînt atribuite organizațiile înregistrate în conformitate cu legislația în vigoare, şi anume:
a) asociaţia obştească – conform Legii nr.86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile necomerciale;
a1) asociaţia de coproprietari în condominiu – conform Legii condominiului în fondul locativ nr.913/2000;

b) fundaţia – conform Legii nr.86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizațiile necomerciale;
b1) instituţia privată – conform Legii nr.86 din 11 iunie 2020 cu privire la organizaţiile necomerciale;
c) organizaţia filantropică – conform Legii nr.1420-XV din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie şi sponsorizare;
d) organizaţia religioasă – conform Legii nr.125-XVI din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie;
e) partidele politice şi organizaţiile social-politice – conform Legii nr.294-XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice;
f) publicaţiile periodice şi agenţiile de presă – conform Legii presei nr.243-XIII din 26 octombrie 1994 şi Legii nr.221 din 17 septembrie 2010 privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice;
g) asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii – conform Legii nr.171/2010 cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.
     
Potrivit alin. (2) din articolul menționat, organizațiile necomerciale sunt scutite de plata impozitului pe venit în cazul în care corespund următoarelor cerințe:
a) sînt înregistrate sau create în conformitate cu legislația şi desfășoară activitate în corespundere cu obiectivele prevăzute în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire;
a1) activitatea economică prevăzută în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire corespunde obiectivelor şi scopurilor prevăzute în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire şi rezultă nemijlocit din acestea;
b) în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire este indicată interdicţia privind distribuirea mijloacelor cu destinaţie specială, a altor mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau a proprietăţii între fondatori şi membri ai organizaţiei sau între angajaţii ei, inclusiv în procesul reorganizării şi lichidării organizaţiei necomerciale;
c) mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară, proprietatea organizaţiei sînt utilizate în scopurile prevăzute de statut, de regulament sau de alt document de constituire;
d) nu folosesc mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau proprietatea în interesul unui fondator sau membru al organizaţiei ori în interesul unui angajat, cu excepţia plăţilor salariale sau a altor plăţi reglementate de legislaţia muncii, îndreptate în favoarea acestuia;
e) nu susţin partidele politice, blocurile electorale sau candidaţii la funcţii în cadrul autorităţilor publice şi nu folosesc mijloacele cu destinaţie specială, alte mijloace şi venituri rezultate din activitatea statutară sau din proprietate pentru finanţarea acestora.
    Totodată, conform alin. (3) din articolul menționat, restricțiile prevăzute la alin.(2) lit. e) nu se extind asupra partidelor şi altor organizații social-politice.
     Dreptul la scutirea de plata impozitului pe venit se realizează din data înregistrării organizației la organul înregistrării de stat.(art. 52 alin. (4) din Codul fiscal).
     Respectiv, din data înregistrării entității conform modului stabilit de art. 52 din Codul fiscal, aceasta aplică regimul fiscal de impunere a venitului organizațiilor necomerciale, dacă corespunde cerințelor expuse în alin. (2) din articolul menționat.
[Modificările operate în temeiul Legii nr.204 din 24.12.2021 , în vigoare 01.01.2022 ].

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1104 views

The date of publishing:

19 January /2022 07:45

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Legislație fiscală

Tags:

organizatii necomerciale | impozit pe venit

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon