Questions and answers

32.1.23 În cazul în care unul din terenurile agricole achiziționate și/sau luate în arendă este înregistrat în calitate de subdiviziune, este posibil de modificat caracteristicile terenului prin extinderea subdiviziunii asupra terenului agricol adiacent subdiviziunii, care este amplasat la o distanță mai mare de subdiviziune, dar în cadrul aceleiași comune?

Conform pct. 103 lit. a) din Instrucțiunea privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.352 din 28.09.2017, în cazul înregistrării subdiviziunilor/obiectelor impozabile, în cerere/constatare privind înregistrarea/lichidarea şi suspendarea subdiviziunilor/obiectelor impozabile, se va completa şi se va marca la rubrica respectivă de către contribuabili, în cazul dobîndirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune, chirie, arendă, folosinţă ş.a.), cît şi modificările ulterioare.

 
Astfel, conform celor relatate, caracteristicile terenului prin extinderea subdiviziunii asupra terenului agricol adiacent subdiviziunii, care este amplasat la o distanță mai mare de subdiviziune, dar în cadrul aceleiași comune, pot fi modificate și contribuabilul este obligat să informeze Serviciul Fiscal de Stat despre modificările corespunzătoare.
 
[Modificările operate în temeiul aprobării Ordinului SFS nr. 352 din 28.09.2017 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 429-433 art. 2234, în vigoare din 08.12.2017].

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1042 views

The date of publishing:

13 January /2022 07:46

Catalogul tematic

Noutăți fiscale

Tags:

teren agricol | arenda | subdiviziune

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon