Questions and answers

37.43 Cum va fi impozitat venitul obținut de către ucenic în perioada instruirii practice în cadrul agentului economic rezident al parcului pentru tehnologii informaționale?

În conformitate cu art. 4 din Codul muncii nr. 154/2003, raporturile de muncă şi alte raporturi legate nemijlocit de acestea sînt reglementate de Constituţia Republicii Moldova, de Codul muncii, de alte legi, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, şi anume de:
a) hotărârile Parlamentului;
b) decretele Președintelui Republicii Moldova;
c) hotărârile şi dispozițiile Guvernului;
d) actele referitoare la muncă emise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, de alte autorități centrale de specialitate, în limita împuternicirilor delegate de Guvern;
e) actele autorităţilor publice locale;
 f) actele normative la nivel de unitate;
 g) contractele colective de muncă şi convențiile colective; precum şi
 h) de tratatele, acordurile, convențiile şi alte acte internaţionale la care Republica Moldova este parte.


   Concomitent, art.216 alin. (1)-(2) din Codul muncii, prevede că angajatorul are dreptul să încheie un contract de ucenicie cu persoana care este în căutarea unui loc de muncă şi care nu are o calificare profesională. Contractul de ucenicie, încheiat în formă scrisă, este un contract de drept civil şi se reglementează de Codul civil şi de alte acte normative.


    De asemenea, conform pct. 37 din Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 70 din 22 ianuarie 2018, în perioada instruirii practice în cadrul agentului economic, ucenicul îndeplinește sarcini în conformitate cu curriculumul coordonat, iar statutul juridic al acestuia este asimilat celui de salariat al agentului economic.


   Totodată, potrivit prevederilor art. 370 din Codul fiscal, cota impozitului unic constituie 7 % din obiectul impunerii, dar nu mai puţin decît 30 % din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul la care se referă perioada fiscală, pentru fiecare angajat.


    Astfel, reieșind din cele menționate, în perioada instruirii practice în cadrul agentului economic rezident al parcului pentru tehnologii informaționale, statutul fiscal al ucenicului, conform prevederilor pct. 37 din Hotărârea Guvernului nr.70/2018, va fi asimilat celorlalți salariați și respectiv, va fi impozitat conform prevederilor capitolului 1 titlul X din Codul fiscal.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1181 views

The date of publishing:

03 January /2022 07:49

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Facilități pentru IT-companii

Tags:

impozit pe venit | parc it

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon