Questions and answers

4. (29.1.7.8.3) Care este regimul fiscal privind impozitul pe venit aplicat la livrarea producţiei agricole

Care este regimul fiscal privind impozitul pe venit aplicat la livrarea producţiei agricole (producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural) unui agent economic – persoană juridică sau unei gospodării ţărăneşti (de fermieri), întreprinderii individuale de către o persoană fizică ce nu practică activitate de întreprinzător? În conformitate cu prevederile art.901 alin.(35) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin un impozit în mărime de 5% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural. Astfel, la momentul achitării persoanei fizice pentru livrarea producţiei agricole menționate, agentul economic (persoana juridică sau gospodăria ţărănească (de fermier), întreprinzătorul individual) va reține un impozit în mărime de 5%. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.901 din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.464-470 din 29.12.2017)

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

3461 views

The date of publishing:

23 May /2018 07:39

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Noutăți fiscale

Tags:

regim fiscal | persoana fizică | Cod fiscal | întreprinzători individuali | livrare | agent economic

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon