Questions and answers

8. (28.21.48) Are oare cumpărătorul dreptul la deducerea TVA aferentă importului de marfă pentru care termenul de prescripție a datoriei față de furnizor a expirat?

Conform pct.39 spct.2) din Standardul Național de Contabilitate „Capital propriu și datorii” aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 6 august 2013, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014, decontarea datoriilor se efectuează la privarea creditorului de drepturile sale, inclusiv la expirarea termenului de prescripție a datoriilor. Potrivit art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător. Prevederile art.101 alin.(7) din Codul fiscal, stabilesc că persoanele juridice și fizice care importă mărfuri pentru desfășurarea activității de întreprinzător achită TVA până la sau în momentul prezentării declarației vamale, adică până la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, conform art.102 alin.(10) lit. b) și c) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate sau de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate. Astfel, în cazul în care cumpărătorul a achitat suma TVA aferentă valorii mărfurilor importate pentru care termenul de prescripție a datoriei dată de furnizor a expirat, acesta are dreptul la deducerea sumei TVA achitată dacă dispune de documentul eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1542 views

The date of publishing:

17 March /2018 07:58

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon