Questions and answers

Beneficiem de serviciile de chirie, care sunt achitate cu o luna în avans. Când este necesara eliberarea facturii fiscale de către furnizorul serviciilor?

Potrivit art.117 alin. (1) din CF, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul țării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariției obligației fiscale, stabilit prin art.108 din CF, cu excepția cazurilor prevăzute de CF. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (4) din CF, se consideră data prestării serviciului data eliberării facturii fiscale sau data la care plata se efectuează subiectului impozabil, parțial sau în întregime, în funcție de ce are loc mai înainte. Totodată, conform art. 1171 alin. (9) din CF, la primirea plății înainte de efectuarea livrării, nu se eliberează factură fiscală, cu excepția cazurilor prevăzute în alineatul menționat. Respectiv, la primirea avansului pentru serviciile de locațiune, obligația de eliberare a facturii fiscale nu survine, aceasta urmând a fi prezentată cumpărătorului la momentul semnării actului de prestare a serviciilor. Totodată, alin. (5) al art.108 din CF stabilește că dacă mărfurile, serviciile sunt livrate regulat pe parcursul unei anumite perioade de timp stipulate în contract, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data primirii fiecărei plăți regulate, în funcție de ce are loc mai înainte. Astfel, data primirii fiecărei plăți regulate reprezintă data livrării la care apare obligația eliberării facturii fiscale.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2056 views

The date of publishing:

20 October /2016 11:19

Catalogul tematic

Legislație fiscală | Factura fiscală

Tags:

legislația fiscala | servicii | livrare impozabila | factura fiscală

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon