News

Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din ZEL: Guvernul a aprobat modul de acordare a facilităților

Conform art. 49 din Codul fiscal, agenții economici rezidenți ai zonelor economice libere (ZEL) pot beneficia de o măsură de sprijin ce constă în scutiri/reduceri de plată a impozitului pe venit, acordată în cadrul Schemei de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din ZEL.

 

În acest sens, în ședința din 23 decembrie curent, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul hotărârii privind Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din Zonele economice libere, ce stabilește modul de acordare a facilităților fiscale, determinate în conformitate cu prevederile art. 49 din CF.

 

Astfel, ajutorul de stat în baza schemei se acordă întreprinderilor care desfășoară activități din categoria celor stabilite la art. 6 alin. 10 din Legea nr. 440/2001 cu privire la zonele economice libere: producţia industrială a mărfurilor cu excepţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice; sortarea, ambalarea, marcarea şi alte asemenea operaţiuni cu mărfurile tranzitate prin teritoriul vamal al Republicii Moldova; activitate comercială externă și alte genuri auxiliare de activitate, cum ar fi serviciile comunale, de depozitare, de construcţii, de alimentaţie publică etc., necesare desfăşurării activităţilor indicate mai sus.

 

Valoarea estimată totală a ajutorului de stat acordat în baza schemei este de 2,0 mld. de lei. Totodată, ajutorul de stat regional se acord de la data semnării actului adițional și până la data de 01.07.2034, dar fără depășirea termenului de funcționare a zonei economice libere. Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de maxim 200.

 

După cum se menționează în nota proiectului, pot beneficia de facilitățile prevăzute în Schemă întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au încheiat un contract cu Administrația zonelor economice libere până la data de 31.12.2023 și au semnat actul adițional până la data de 31.01.2025; au realizat investiții cu costuri eligibile conform unei formule stabilite; desfășoară activități economice autorizate ZEL; nu sunt întreprinderi în dificultate la momentul semnării actului additional; nu fac obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenței prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal și incompatibil, cu condiția că există o hotărâre de judecată definitivă și irevocabilă prin care să se confirme obligația de recuperare a ajutorului de stat; au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu cadrul normativ și nu au atins pragul de intensitate maxim admisibil de 50%.

 

Este important de menționat că ajutorul de stat regional acordat prin Schemă urmărește realizarea obiectivelor dezvoltării regionale în Republica Moldova, prin sprijinirea întreprinderilor ce operează în zonele economice libere și au realizat investiții în acestea.

 

Conform datelor, pe teritoriul Republicii Moldova activează la moment 6 zone economice libere (zone ale antreprenorialului liber), care conform situației de la 31 decembrie 2023, raportau un numărul al rezidenților de 258; stocul de investiții realizate de către rezidenți – $ 586,1 mil., un număr 16 000 de angajați și o valoare  totală a impozitelor și altor plăți obligatorii de 1105,2 mil. lei sau cu 27,8% mai mult comparativ cu anul 2022.

 

Hotărârea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.

 

Tot în cadrul ședinței Guvernului a fost aprobat și proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat regional pentru investiții realizate în Republica Moldova. Schema se aplică întreprinderilor din industria prelucrătoare care efectuează investiții în sectoarele prioritare (industria alimentară, fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului etc.). Cu detalii despre această formă de ajutor vom reveni.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

138 views

The date of publishing:

23 December /2024 15:35

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

facilitati fiscale | zone economice libere

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon