News

Servicii financiare mai transparente și cetățeni mai protejați

Începând cu 25 octombrie 2025, intră în vigoare Legea nr. 189/2025 pentru modificarea unor acte normative ce țin de protecția consumatorilor de servicii financiare care a fost elaborată și promovată de Ministerul Finanțelor și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cu scopul de a consolida cadrul legal în domeniu.

 

Măsurile adoptate vin în contextul în care, din 1 iulie 2023, CNPF exercită atribuțiile de reglementare și supraveghere în acest domeniu.

 

Principalele noutăți ale legii:

 

  • Societățile de asigurări vor fi obligate să informeze clienții despre produsele oferite, inclusiv prin furnizarea informațiilor precontractuale înainte de semnarea contractului;
  • Instituțiile bancare vor trebui să ofere informații suplimentare privind contractele de credit pentru consumatori, în special atunci când acestea se încheie online sau în spațiile comerciale;
  • Contractele de credit vor include prevederi suplimentare pentru protejarea intereselor financiare ale consumatorilor;
  • În cazul creditelor cu rată flotantă, entitățile de creditare vor fi obligate să explice clar condițiile și modul în care se poate modifica rata dobânzii;
  • CNPF își extinde competențele de supraveghere și asupra asociațiilor de economii și împrumut, precum și asupra companiilor de colectare a datoriilor aferente creditelor de consum.

 

Impactul noii legi:

 

  • Cetățenii vor avea acces la produse și servicii financiare mai transparente, conforme cu cele mai bune practici europene;
  • Drepturile consumatorilor vor fi mai bine protejate, fiind prevenite abuzurile și practicile înșelătoare;
  • Se va îmbunătăți nivelul de educație și incluziune financiară;
  • CNPF va putea interveni mai prompt pentru a elimina practicile defectuoase ale entităților financiare.

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

83 views

The date of publishing:

17 October /2025 07:45

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

servicii financiare | protectia consumatorilor

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon