SFS monitor
Serviciul Fiscal de Stat prezintă Raportul de activitate pentru 6 luni ale anului 2023
Serviciul Fiscal de Stat își desfășoară activitatea sa având la bază mai multe principii, unul dintre acestea fiind transparența. În acest context, autoritatea fiscală prezintă cu regularitate rezultatele activității sale pe domeniile de competență.
Astfel, în primele 6 luni ale anului 2023, SFS a depus eforturi consolidate în vederea identificării și implementării soluțiilor fiscale moderne și performante, îmbunătățirea administrării fiscale prin perfecționarea unor procese și proceduri, desfășurării acțiunilor de educare și consultanță a contribuabililor, promovarea conformării voluntare la respectarea legislației fiscale de către contribuabili, dezvoltarea platformelor de discuții cu diferite categorii de contribuabili, precum și organizarea cu regularitate a întrunirilor cu mediul de afaceri și asociațiile de business din Republica Moldova.
Pe parcursul a 6 luni ale anului 2023, la BPN au fost acumulate venituri administrate de SFS în sumă de 31,1 miliarde lei, mai mult cu 4,1 miliarde lei, sau cu 15,1% față de perioada similară a anului 2022. Comparativ cu sarcina stabilită (30,3 miliarde lei), la BPN au fost acumulate venituri cu 789,5 milioane lei mai mult, sau cu 2,6%.
De asemenea, în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri, pe parcursul a 6 luni ale anului 2023, de către SFS, urmare a acțiunilor întreprinse au fost încasate 1 577,92 milioane lei, ceea ce reprezintă mai mult față de perioada similară a anului precedent cu 320,83 milioane lei, sau cu 29,7%.
Pe parcursul semestrului I al anului 2023, în conformitate cu prevederile Programului de conformare pentru anul 2022 au fost monitorizați 2530 contribuabili din mai multe segmente ale economiei naționale. La situația din 30.06.2023 aferent eșantionului de contribuabili monitorizați prin prisma Programului de conformare voluntară, au fost achitate obligații fiscale la Bugetul public național în sumă totală de 438 milioane de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 14,2% față de perioada similară a anului precedent.
La fel, în primul semestru al anului 2023, autoritatea fiscală a intensificat acțiunile de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv prin majorarea numărului de vizite fiscale cu circa 80%. În context, a fost înregistrată o reducere semnificativă de circa 57% a numărului controalelor fiscale efectuate pe parcursul lunilor ianuarie-iunie 2023, conform listelor de control planificate anual/lunar, comparativ cu perioada similară a anului 2022.
Serviciul Fiscal de Stat continuă să fie o autoritate modernă și inovatoare punând la dispoziția contribuabililor soluții moderne și eficiente. În acest sens, menționăm despre dublarea spațiului de stocare al serverului care asigură funcționarea bazei de date a SIA „e-Factura”, având drept scop asigurarea resurselor de stocare pentru circa 550 de zile. De asemenea, informăm despre migrarea SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor” pe un Cloud nou, cu un nivel de securitate mai înalt și viteză de transmitere și prelucrare a datelor mai mare.
Un alt instrument modern este realizarea schimbului de date prin intermediul platformei de interoperabilitate, în context fiind semnate 7 anexe tehnice ce vizează schimbul de date prin intermediul MConnect, precum și fiind inițiat procesul de schimb de date cu alte instituții, după cum urmează: Serviciul Vamal, IP ASP, CNAS, CNAM, UNEJ, Moldova IT Park, IPM, MAI, BNS, BNM.
Serviciul Fiscal de Stat tinde spre îmbunătățirea administrării fiscale prin perfecționarea unor procese precum simplificarea procedurii de înregistrare fiscală a persoanelor fizice ce desfășoară activitate independentă, simplificarea procedurii de declarare a obligațiilor fiscale de către aceștia, aprobarea Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli, modificarea Regulamentului privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, publicarea pe pagina-web a autorității a deciziilor privind cotele impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023 aprobate de către autoritățile publice locale.
SFS menționează că, își va continua concentrarea eforturilor spre dezvoltarea serviciilor electronice pentru contribuabili, în scopul majorării gradului de conformare fiscală și creării unui climat favorabil mediului de afaceri. Astfel, se propune realizarea următoarelor priorități: asigurarea executării sarcinilor de venituri la bugetul public național, diminuarea restanței, majorarea nivelului de achitare a impozitelor și taxelor, îmbunătățirea capacităților de deservire a contribuabililor, consolidarea sistemului informațional fiscal, transparentizarea informațiilor de interes public și prezentarea acestora într-un format accesibil fiecărui contribuabil.
Raportul de activitate al SFS pentru perioada ianuarie-iunie 2023 poate fi examinat aici
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1088 views
The date of publishing:
25 July /2023 15:11
Catalogul tematic
Activitatea SFS
Tags:
raport de activitate | Activitate SFS
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.