News

Serviciul Vamal reamintește regulile de călătorie pentru persoanele care intenționează să traverse frontiera pe cale aeriană

Serviciul Vamal reamintește regulile de călătorie pentru persoanele care intenționează să traverse frontiera pe cale aeriană, pe unul dintre cele două coridoare de traversare selectate - verde şi roșu. Pentru a asigura respectarea regimului de trecere a acestor coridoare, Serviciul Vamal vine în întâmpinarea pasagerilor transportului aerian şi reamintește principalele reguli de selectare a coridorului.

 

Astfel, în postul vamal Aeroportul Internațional Chișinău, atât la intrare, cât şi la ieșire din țară, pasagerii aleg una dintre cele două treceri, marcate prin culori şi indicatoare distinctive, însoțite de cuvintele: pentru coridorul verde „NIMIC DE DECLARAT" / „NOTHING TO DECLARE"; pentru coridorul roşu „BUNURILE DE DECLARAT" / „GOODS TO DECLARE".

 

Culoarul verde, marcat prin octogonul verde cu inscripțiile „NIMIC DE DECLARAT” şi „NOTHING TO DECLARE” e destinat trecerii acelor persoane care nu dețin în bagajul de mână și/sau de cală mărfuri ce trebuie declarate în formă scrisă. Traversarea coridorului verde confirmă organului vamal că nu dețineți mărfuri ce ar trebui declarate în scris. Controlul vamal al persoanelor ce traversează coridorul verde se efectuează în baza analizei de risc precum și pe criterii de selectivitate

 

Traversarea coridorului verde nu vă scutește de responsabilitate în cazul nerespectării reglementărilor vamale.

 

Coridorul roşu, marcat prin pătratul roșu „BUNURI DE DECLARAT” şi „GOODS TO DECLARE” e destinat persoanelor ce transportă obiecte și mărfuri ce trebuie declarate în formă scrisă.

 

În cazul în care, se transportă obiecte şi mărfuri ce trebuie declarate în formă scrisă precum și mijloace valutare în numerar, se va completa:

  1. Declarația vamală a călătorului și foaia complementară la declarație
  2. Declarația Valorilor Valutare, după caz.
  1. Declararea bunurilor
  • Bunurile aflate în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o țară străină pe cale rutieră sau feroviară sunt scutite de drepturi de import, cu condiția ca acestea să nu fie introduse în scopuri comerciale și valoarea lor intrinsecă să nu depășească echivalentul a 300 de euro de persoană.
  • În cazul călătorilor care folosesc transportul aerian și al celor care folosesc transportul maritim, valoarea intrinsecă pentru bagajele personale este de până la echivalentul a 430 de euro de persoană.
  • Pentru loturile de marfă care conțin bunuri expediate către Moldova prin intermediul trimiterilor poștale internaționale B2C (de la business la consumator), cu excepția bunurilor prevăzute la Art. 220 CV 95/21, nu se încasează drepturi de import în cazul în care valoarea lor intrinsecă nu depășește echivalentului de 150 de euro.

 

Prohibiții la acordarea scutirii:

Nu se acordă scutiri pentru:

  • a) produse alcoolice;
  • b) tutun și produse din tutun;
  • c) parfumuri și ape de toaletă;
  • d) loturi care nu poartă caracter ocazional. 

 

II. Declararea mijloacelor valutare

  • Persoanele fizice rezidente şi nerezidente au dreptul:

1) la intrarea în Republica Moldova, de a introduce nelimitat numerar în monedă națională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină, cu declararea obligatorie în formă scrisă organului vamal, a numerarului în sumă mai mare de 10 000 Euro sau echivalentul acesteia.

2) la ieșirea din Republica Moldova, de a scoate numerar în monedă națională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină în sumă totală ce nu depășește 10 000 de euro (sau echivalentul acestora) de persoană/călătorie, fără a prezenta organelor vamale documentele confirmative menționate la pct.3);

3) la ieșirea din Republica Moldova, de a scoate numerar în monedă națională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină în sumă totală de peste 10 000 de euro (sau echivalentul acestora), însă care nu depășește 50000 de euro (sau echivalentul acestora) de persoană/călătorie, cu condiția declarării în formă scrisă și prezentării organelor vamale a documentelor confirmative pentru suma ce depășește 10 000 de euro (sau echivalentul acestora), cum ar fi:

    a )actelor vamale ce confirmă introducerea mijloacelor bănești în Republica Moldova (declarația valorilor valutare și/sau declarația vamală a călătorului completate începând cu 01 ianuarie 2024 la intrarea         în  țară și chitanțierul TV-28 completat de până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv); şi/sau

b) permisiunilor pentru scoaterea mijloacelor bănești din Republica Moldova, eliberate de băncile licențiate, şi/sau a autorizațiilor pentru scoaterea mijloacelor bănești din Republica Moldova, eliberate de Banca Națională a Moldovei.

        

  1. Transportarea armelor cu destinație civilă

Urmează a fi declarat în mod obligatoriu în scris, alegând coridorul roșu pentru trecere la Introducerea pe teritoriul şi scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor şi a munițiilor ce urmează a fi autorizate şi/sau declarate. Acestea sunt permise de către organele Serviciului Vamal numai dacă sânt însoțite de permisul de transfer sau de permisul de transport al acestora. Detalii le puteți găsi în LEGE Nr. 130 din 08-06-2012 privind regimul armelor şi al munițiilor cu destinație civilă.

 

  1. Mărfuri  strategice (cu dublă destinație)

Urmează a fi declarat în mod obligatoriu în scris, alegând coridorul roșu pentru trecere, cu următoarele documente:

  1. Autorizație individuală de import/export/reexport/tranzit al mărfurilor strategice (cu dublă destinație) https://servicii.dev.egov.md/ro/service/ID721

mărfuri strategice:

  1. vehicule aeriene fără pilot (drone) care cad sub incidența Hotărârea Guvernului nr.606 din 15 mai 2002 cu privire la Sistemul național de control al exportului, reexportului, importului și tranzitului de mărfuri strategice în Republica Moldova;
  2. produsele, tehnologiile şi serviciile care au utilizare dublă (civilă şi militară) şi a cărei activitate se desfășoară în regim special confidențial;
  3. armamentele, munițiile, echipamentele militare, tehnologiile şi serviciile aferente;
  4. produsele, tehnologiile şi serviciile care pot fi utilizate la fabricarea şi folosirea de arme nucleare, chimice, biologice şi de rachete care pot fi purtătoare de astfel de arme;
  5. alte produse, tehnologii şi servicii care necesită un control special în  interesul securității naționale sau al politicii externe, în conformitate cu acordurile şi aranjamentele internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și cele care cad sub incidența Hotărârea Guvernului nr.606 din 15 mai 2002 cu privire la Sistemul național de control al exportului, reexportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice în Republica Moldova;

   arme de distrugere în masă - armele chimice, bacteriologice (biologice) radiologice, nucleare sau rachetele care pot fi purtătoare de asemenea arme;

  produse cu destinație dublă - totalitatea cunoștințelor tehnico-ştiinţifice, a proceselor, materialelor și utilajelor folosite la elaborarea, producerea şi exploatarea producției de menire civilă, care pot fi utilizate și la fabricarea de producție militară, de armament nuclear, chimic, biologic, precum și de alte tipuri de armament de distrugere în masă și mijloace purtătoare de astfel de arme şi de arme convenționale.

 

  1. Bunurile destinate ajutorului  umanitar

Urmează a fi declarate în mod obligatoriu în scris, alegând coridorul roșu pentru trecere, cu prezentarea următoarelor documente:

  1. Declarația Vamală a călătorului completată în ordinea stabilită;
  2. Factură/ invoice sau alte documente comerciale/necomerciale care confirmă valoarea bunurilor destinate a fi ajutor umanitar;
  3. Scrisoare de donație.
  4. În cazul în care ajutorul umanitar este destinat Ucrainei iar persoana traversează teritoriul R. Moldova în tranzit, bunurile  urmează a fi declarate în formă scrisă organului vamal prin completarea unei declarații vamale a călătorului. Totodată, pentru a efectua tranzitul ajutorului umanitar prin teritoriul R. Moldova va fi necesară depunerea unei declarații vamale de tranzit prin intermediul unui broker vamal, iar bunurile urmează a fi transportate cu utilizarea unei unități de transport care potrivit caracteristicilor tehnice poate fi sigilată.

 

  1. Reguli generale de scutire de drepturi de import

Sunt scutite de drepturi de import, loturile de mărfuri expediate de o persoană fizică dintr-o țară străină altei persoane fizice aflate pe teritoriul vamal al R. Moldova (C to C), cu condiția să nu fie cu caracter comercial.

Pentru mărfurile enumerate mai jos, scutirea de drepturi de import este limitată, pe lot de marfă, la următoarele cantități:

1) produse din tutun:

a) 40 de țigarete;

b) 40 de rezerve din tutun pentru dispozitive de încălzire a tutunului;

c) 25 de țigări de foi;

d) 10 trabucuri;

e) 50 de grame de tutun de fumat;

2) alcool și băuturi alcoolice:

a) băuturi distilate și spirtoase cu o concentrație alcoolică de peste 22% în volum; alcool etilic nedenaturat de 80% din volum și peste – 1 litru; sau

b) băuturi distilate și spirtoase și aperitive pe bază de vin sau alcool, tafia, sake sau băuturi similare cu o concentrație alcoolică de cel mult 22% în volum; vinuri spumante, lichioruri – 1 litru sau o combinație proporțională a acestor produse diferite; și

c) vinuri liniștite – 2 litri.

3) parfumuri – 50 ml sau apă de toaletă – 250 ml.

Instituții:

Serviciul Vamal al Republicii Moldova

342 views

The date of publishing:

04 April /2024 08:00

Domeniu:

Noutăți | Taxe vamale

Tags:

traficul aerian | frontiera | serviciu vamal | calatorie

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon