SFS monitor
SFS a aplicat măsuri de conformare voluntară în privința unor categorii de contribuabili
Serviciul Fiscal de Stat a aplicat măsuri de conformare voluntară, în perioada iulie-septembrie 2023, în privința a 135 de contribuabili din domeniul saloanelor cosmetice și de frumusețe, manifestate prin ieșiri la fața locului și efectuarea vizitelor fiscale, inclusiv cu familiarizarea contribuabililor despre efectele negative a muncii ne(sub)declarate și necesitatea utilizării echipamente de casă și control la efectuarea decontărilor cu populația, precum și urmările negative aferente încălcării raporturilor de muncă și sancțiunile care parvin.
În rezultatul acțiunilor de conformare întreprinse s-a stabilit că:
- 64 % de contribuabili din domeniul prestării serviciilor (frizerii, saloane estetice, de masaj și întreținere corporală) au majorat cu mai mult de 10% salariul mediu lunar calculat în perioada L/08-09 anul 2023 față de salariul mediu lunar calculat pentru primele 7 luni ale anului 2023;
- 68 de contribuabili din domeniul „salon cosmetic și saloanelor de frumusețe” au majorat obligațiile fiscale calculate cu 29,6% în perioada iulie-septembrie 2023 comparativ perioada martie- iunie 2023, iar 25 de contribuabili au înregistrat micșorarea obligațiilor calculate cu 30%.
În prezent, SFS continuă acțiunile de conformare față de contribuabilii care nu s-au conformat benevol și nu și-au schimbat comportamentul fiscal. La finalizarea programului de conformare menționat, în cazul ignorării de către contribuabili a recomandărilor autorității fiscale privind îmbunătățirea indicatorilor fiscali, Serviciul Fiscal de Stat își rezervă dreptul de aplicare a măsurilor de conformare forțată.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legislației în vigoare, prin utilizare echipamentelor de casă și control la decontările bănești în numerar cu populația, declararea conformă a veniturilor și achitarea deplină și în termen a obligațiilor fiscale corespunzătoare.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
726 views
The date of publishing:
14 December /2023 15:09
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Tags:
Noutati fiscale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.