SFS monitor

SFS a participat la întrevederea echipei implementatoare a Programului Fiscalis al UE

Directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat,  Petru Griciuc și șefa Direcției organizare și monitorizare a implementării politicilor, Tatiana Boțaniuc-Grosu au participat la întrevederea echipei implementatoare a Programului Fiscalis la Tbilisi, Georgia, în perioada 13-14 decembrie 2023, în contextul invitației Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală a Comisiei Europene (DG TAXUD).

 

Scopul întrunirii a fost de a revizui și analiza implementarea actuală a vizitelor de lucru, a vizitelor de studiu și a altor activități similare de colaborare în cadrul programului Fiscalis și de a reflecta asupra posibilelor îmbunătățiri și raționalizări ale practicilor de implementare.

 

În cadrul întrevederii, reprezentanții SFS au avut oportunitatea de a discuta cu coorodatori de program din alte țări UE în vederea stabilirii unei colaborări ulterioare și de a se familiariza cu noul Program al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal.

 

Amintim că Acordul între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la programul ”Fiscalis” al Uniunii Europene pentru cooperare în domeniul fiscal a fost semnat la Bruxelles la 7 februarie 2023. Programul este implementat de către Serviciul Fiscal de Stat în perioada 2023-2027. 

 

„FISCALIS” este un program de cooperare al Uniunii Europene care permite țărilor participante, administrațiilor lor fiscale și oficialilor acestora să colaboreze în lupta împotriva fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive. Programul permite, de asemenea, autorităților relevante să pună în aplicare legislația UE în domeniul fiscal, asigurând schimbul de informații, sprijinind cooperarea administrativă și contribuind la reducerea sarcinii administrative a autorităților fiscale și a costurilor de conformare pentru contribuabili atunci când este necesar.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

557 views

The date of publishing:

19 December /2023 10:10

Catalogul tematic

Noutăți fiscale

Tags:

fiscalitate

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon