News

SFS a publicat rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare a contribuabililor

Obligațiile fiscale calculate la BPN de către contribuabilii monitorizați în cadrul Programului de conformare voluntară în trimestrul IV anul 2023 au sporit cu 26% sau cu 47 342,42 mii lei mai mult comparativ cu perioada similară din anul precedent, conform informației publicate de Serviciul Fiscal de Stat.  

 

Astfel, în perioada menționată, obligațiile fiscale achitate au înregistrat o creștere cu 18% sau cu 40 439,27 mii lei, comparativ cu perioada similară a anului precedent.

 

După cum se menționează în documentul publicat, în lista contribuabililor monitorizați prin prisma Programului de conformare au fost incluși contribuabili în activitatea cărora au fost identificate riscuri de neconformare fiscală. Astfel, față de contribuabilii incluși în lista aprobată au fost aplicate tratamente de conformare voluntară, prevăzute în Programul de conformare și utilizate de către Direcția generală deservire fiscală și Direcția deservire contribuabili mari, care s-au manifestat prin:

  • expedierea/înmânarea a 1861 scrisori de conformare;
  • organizarea şi desfăşurarea a 1642 şedinţe de conformare individuale cu participarea persoanelor cu funcţii de răspundere ale contribuabililor;
  • efectuarea a 1554 vizite fiscale, care au avut drept scop explicarea legislaţiei fiscale, cu caracter consultativ, şi/sau stabilirea datelor de ordin general despre activitatea contribuabililor.

 

Amintim, pentru anul 2023 au fost stabilite prioritare pentru monitorizare segmentele: Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor, Întreținerea și repararea autovehiculelor, Școli de conducere (pilotaj), Industria prelucrătoare, Servicii de înfrumusețare/îngrijire și sănătate și HoReCa.

 

Rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare a contribuabililor pentru tr.IV pot fi consultate aici.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Fiscal de Stat

201 views

The date of publishing:

08 February /2024 10:39

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon