SFS monitor

SFS: încasările la impozitul pe venit din salariu în 9 luni ale anului curent au crescut cu 21,9%

Serviciul Fiscal de Stat menționează că în primele 9 luni din anul curent, în scopul promovării politicilor de educație juridică și civică a salariaților, informării în aplicarea corectă și eficientă a legislației în domeniul relațiilor de muncă, a efectuat vizite fiscale la 6 717 agenți economici, precum și a organizat 101 de seminare pentru angajați și angajatorii din sectoarele cu risc înalt de neconformare privind aplicarea legislației.

 

De menționat că la agenții economici față de care au fost întreprinse măsuri de conformare prin prisma vizitelor fiscale, pentru 9 luni ale anului 2024 s-a înregistrat o creștere în parte ce ține de obligațiile fiscale calculate aferente plăților salariale cu 306,3 milioane lei sau cu 24% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent inclusiv:

  • la compartimentul impozitul pe venit din salariu au fost calculate obligații fiscale în mărime de 295,5 milioane lei în creștere cu 29,53% comparativ cu perioada similară a anului precedent care constituie 228,1 milioane lei;
  • la compartimentul contribuțiilor de asigurări sociale aferente plăților salariale au fost calculate obligații fiscale în mărime de 936,1 milioane lei în creștere cu 22.66 % comparativ cu perioada similară a anului precedent care constituie 763,2 milioane lei;
  • la compartimentul primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente plăților salariale au fost calculate obligații fiscale în mărime de 350,6 milioane lei în creștere cu 23,18 % comparativ cu perioada similară a anului precedent care constituie cu 284,6 milioane lei.

 

De asemenea, în rezultatul activităților desfășurate de către SFS, au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă și adoptate 205 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora. În consecință, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale în sumă totală de 38,7 milioane lei din ele achitate 17,3 milioane lei. Pentru încălcarea prevederilor legislației în vigoare aferente raporturilor de muncă, conform deciziilor adoptate s-a calculat suplimentar pentru plata la buget:

  • impozit pe venit reținut din plățile salariale în sumă de 5,7 milioane lei;
  • contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă de 11,7 milioane lei;
  • prime de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă de 4,4 milioane lei;
  • penalități și amenzi aplicate în sumă de 16,8 milioane lei.

 

Totodată, în rezultatul controalelor efectuate, pentru 9 luni ale anului 2024 au fost calculate suplimentar la buget obligații fiscale aferente plăților salariale (cu excepția penalităților și amenzilor aplicate) în sumă totală de 21,8 milioane lei sau cu 8,6 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2023. Calculările considerabile sunt datorate în mare parte aplicării metodelor și surselor indirecte de estimare în cadrul controalelor fiscale efectuate la contribuabili, având ca bază nereflectarea în deplină măsură/integrală, în evidența contabilă, documentele de evidentă și în dările de seamă a salariilor real achitate angajaților.

 

În total, în primele 9 luni ale anului 2024, încasările la impozitul pe venit din salariu constituie 5,9 miliarde lei, fiind înregistrată o creștere cu 21,9% comparativ cu perioada similară a anului precedent.

 

De asemenea, încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat obligatorii au crescut cu 16,9 % și constituie 18,6 miliarde lei, situație similară și în cazul încasărilor la bugetul asigurărilor obligatorii de asistență medicală care constituie 6,2 miliarde lei, fiind înregistrată o creștere cu 16,2% comparativ cu perioada similară a anului precedent.

 

Activitatea Serviciul Fiscal de Stat este orientată spre crearea condițiilor pentru conformarea benevolă a contribuabililor, iar prioritatea de bază a instituției este ca acțiunile de conformare voluntară întreprinse să contribuie la majorarea nivelului de respectare a legislației de către contribuabili, astfel încât acțiunile de control să fie reduse la minim.

 

În context, autoritatea fiscală acordă o atenție sporită prevenirii și contracarării fenomenului muncii „la negru” și a practicii de achitare a salariilor „în plic”, iar acțiunile autorității în acest sens au drept scop creșterea gradului de conformare a contribuabililor din domeniile de activitate economică cu risc sporit de a recurge la asemenea practici.

 

Serviciul Fiscal de Stat va continua acțiunile de informare și educare în vederea creșterii conformării fiscale voluntare la nivel național în rândul contribuabililor, precum și pentru a-i determina să declare corect toate sursele de venit, respectiv impozitele aferente.

 

Mai multe informații vă îndemnăm să găsiți în Raportul Serviciului Fiscal de Stat privind activitățile de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru” pentru 9 luni ale anului 2024, care poate fi accesat aici.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Fiscal de Stat

219 views

The date of publishing:

22 October /2024 08:35

Catalogul tematic

Noutăți fiscale | Programul de conformare benevolă a contribuabililor | Impozitul pe venit

Tags:

Impozitul pe venit | program de conformare | salariu

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon