News

Sistemul indicatorilor de performanță ale organelor de control va include sondajul de opinie a persoanelor supuse controlului

În temeiul Hotărârii Guvernului, votate în cadrul ședinței din 24 septembrie anul curent, Metodologia de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanță a organelor de control de stat, aprobată prin HG nr. 355/2020, va fi expusă în redacție nouă și va prevedea că sistemul indicatorilor de performanță va fi constituit din indicatorii universali, indicatorii individuali și sondajul de opinie.

 

În afirmația autorilor, prin revizuirea indicatorilor de performanță, aduse prin modificările aprobate, se urmărește promovarea conformării voluntare, atingerea unui nivel cât mai înalt de disciplinare a persoanelor supuse controlului, cât și dezvoltarea comunicării interinstituționale, inclusiv între organele de control și persoanele supuse controlului.

 

Astfel, conform Metodologiei indicatorii universali vor fi comuni pentru toate organele de control, constituiți din indicatori de resurse și din indicatori de rezultat, care permit evaluarea resurselor financiare alocate și a acțiunilor întreprinse de către organele de control în raport cu persoanele supuse controlului.

 

Prin indicatorii individuali de performanță se vor subînțelege indicatorii de impact specifici fiecărui organ de control, în funcție de atribuțiile și obiectivele specifice domeniului de competență. În temeiul indicatorilor individuali se va stabili impactul activității organului de control asupra relațiilor sociale, economice, de mediu etc.

 

Sondajul de opinie, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, va reflectă percepția subiectivă a persoanelor supuse controlului privind conduita și atitudinea organului de control, eficiența controlului desfășurat, echitatea, proporționalitatea măsurilor și sancțiunile aplicate în urma controlului de stat.

 

Sondajul de opinie se va baza pe un chestionar-tip care va conține întrebări similare pentru toate organele de control. De menționat, că chestionarul, tipurile de răspuns și modul de estimare a rezultatelor sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Metodologie.

 

Este prevăzut că la sondaj vor putea participa doar persoanele care au fost supuse controlului. Aceștia se vor expune doar în privința organului care a efectuat controlul de stat la unitatea acestuia în anul curent sau anul precedent. Pe parcursul unui an, respondenții vor putea completa un singur chestionar care se va referi la organul de control.

 

Respondenții vor putea participa la sondaj dacă se vor identifica prin semnătură electronică, cu excepția situațiilor când chestionările vor fi organizate de Cancelaria de Stat prin telefon, poștă electronică sau pe suport de hârtie. Identificarea respondentului se va efectua doar cu scopul de a asigura respectarea limitelor de chestionare accesibile unui respondent.

 

Conform actului normativ, asigurarea anonimatului respondenților în informația disponibilă public și informația accesibilă organelor de control va fi obligatorie. Totodată, organele de control nu vor avea dreptul să desfășoare chestionări prin interacțiune directă cu persoanele care au fost supuse controlului.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

145 views

The date of publishing:

29 September /2025 07:50

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

sondaj de opinie | control de stat

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon