News

SSM în cazul prestării muncii la distanță

Angajatorii în comun cu lucrătorii din grupurile sensibile la riscuri specifice care prestează munca la distanță, vor delimita și vor stabili prin contractul individual de muncă, obligațiunile de securitate și sănătate în muncă care revin angajatorului și, respectiv, angajatului.

 

Proiectul de lege ce se referă la dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova/Contacless Business in Moldova conține modificări și la domeniul securității și sănătății în muncă. Reamintim, proiectul a fost aprobat de Guvern în cadrul ședinței de ieri, 22 martie.

 

Astfel, lucrătorii care prestează munca la distanță vor fi obligați să organizeze și să întrețină locul  său de muncă la distanță, precum și să asigure securitatea și sănătatea în muncă, respectând cerințele stabilite de comun acord cu angajatorul în contractul de muncă.

 

Intervenția este necesară în contextul în care legislația prevede posibilitatea muncii la distanță, însă prevederile din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008 aplicabile doar activității la locul de muncă în cadrul unității nu pot fi aplicabile și în cazul în care salariatul prestează munca la distanță sau la domiciliu. Ca urmare, modificările aprobate vor acoperi vidul legislativ în domeniul SSM în cazul acestor salariați.

 

De asemenea, Legea securității și sănătății în muncă va prevedea expres că responsabil pentru SSM este manageru unității.

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Guvernul Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

811 views

The date of publishing:

23 March /2023 07:58

Domeniu:

Noutăți

Tags:

sanatatea in munca | legislatia muncii | securitatea muncii

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon