News
Stingerea datoriei vamale din contul sumelor plătite în plus: noile prevederi au intrat în vigoare
Regulamentul privind stingerea datoriei vamale, a majorărilor de întârziere (penalităţilor) şi sancţiunilor materiale prin compensare (Regulament) care stabilește mecanismul de stingere a obligațiilor din contul sumelor plătite în plus şi/sau al sumelor care, conform legislației fiscale şi vamale, urmează a fi restituite, inclusiv a celor transferate în mod eronat la componentele bugetului public naţional, a intrat în vigoare din 1 ianuarie anul curent, fiind publicat în Monitorul oficial din 30 decembrie 2023.
Documentul, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 118 din 15 decembrie 2023, a fost elaborat ținând cont de necesitatea dezvoltării cadrului normativ secundar pentru punerea în aplicare a Codului vamal nr. 95/2021, cât și stabilirii unor reguli unice ce vor reglementa în mod detaliat procedura de stingere prin compensare a datoriei vamale, a majorărilor de întârziere şi sancţiunilor. Punerea în aplicare a noilor prevederi va condiționa corectitudinea efectuării înscrierilor în fișa de evidență a persoanei, reducerea restanțelor neîntemeiate și excluderea calculării nefondate a penalităţilor.
Conform Regulamentului, stingerea prin compensare se va efectua la inițiativa Serviciului Vamal şi/sau la cererea persoanei, prin întocmirea documentelor de plată şi/sau a deciziei privind stingerea datoriei vamale, penalităţilor şi sancţiunilor. În caz de nedepunere a cererii privind restituirea mijloacelor băneşti plătite în plus, excedentul sumelor plătite în plus sau al sumelor care, conform legislaţiei, urmează a fi restituite, se vor lăsa în contul stingerii plăţilor ulterioare administrate de autoritatea vamală.
În cazul stingerii datoriei vamale, a majorărilor de întârziere şi sancţiunilor prin compensare prin trecerea sumelor depuse la contul altor plăţi administrate de SV din cadrul diferitelor clasificaţii economice, precum și a sumelor transferate în mod eronat la componentele BPN, se va depune obligatoriu o cerere la Aparatul central al Serviciul Vamal.
Cererea se va întocmi în formă liberă şi va conţine datele cu privire la codul IDNO/codul IDNP al persoanei și datele subdiviziunii SV; cuantumul total al sumei plătite în plus; codul clasificaţiei economice; datele bancare (codul IBAN); menţiunea despre documentele anexate la cerere, care confirmă faptul achitării în plus a sumelor la buget, numărul şi data acestora etc.
De menționat, că odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului, prin OMF nr. 118/2023, a fost abrogat OMF nr.56/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind stingerea obligaţiei vamale prin compensare.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
798 views
The date of publishing:
03 January /2024 10:24
Catalogul tematic
Taxe vamale | Noutăți
Tags:
datorii la buget | autorități vamale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.