Diverses

Team Building – Importanța sa în cadrul unei organizații

Ce reprezintă conceptul de Team Building?

 

Acest concept stârnește în ultima vreme atenția multor angajatori, întrucât toată lumea caută să își îmbunătățească numele companiei. Atâta timp cât angajații sunt mai bine dispuși și dornici de muncă, cu atât mai mult se va îmbunătăți calitatea serviciilor întreprinderii respective.

 

Team Building este un proces de dezvoltare și motivare a unui grup, astfel încât acesta să-și atingă țelul și să devină o echipă. Termenul de “team building” provine de la cuvantul “echipă”, iar dacă este să facem o traducere vom vedea că “team building” înseamnă de fapt “construirea unei echipe”.

 

Pentru angajați, „Team building” înseamnă timp de calitate petrecut alături de colegii de muncă. În cadrul acestor team building-uri, se desfășoară activități de echipă care presupun cooperare, strategie, comunicare, creativitate și multe altele cu scopul de a îmbunătăți performanțele întregii echipe.

 

 

Ce fel de activități se organizează în cadrul unui Team Building?

În funcție de stagiile prin care trece echipa respectivă, se realizează și anumite activități, după cum urmează:

1. Stagiul de formare al echipei – în această etapă sunt recomandate activitățile de interacțiune socială.

2. Stagiul de agitare al echipei – acum se creează stările de disconfort, competiția și provocările individuale, pentru a scoate ce-i mai bun din participanți.
3. Stagiul de normare – se apelează la jocurile de rol, la comunicare, se stimulează încrederea și se orientează fiecare echipă pe procese.
4. Stagiul de performanță – acum sunt recomandate activitățile ce implică provocări complexe ale întregii echipe, orientare spre rezultate, dar se pune accent și pe leadership.

Toate aceste activități au scopul de a crește performanțele echipei, iar pentru ca Team building-ul să fie reușit, trebuie să se realizeze o analiză anterioară a întregii echipe, a nevoilor acesteia și să se planifice un Team Building personalizat.

 

Care sunt beneficiile unui Team Building?

Natura sarcinilor – activitățile companiilor nu se mai bazează pe sarcini simple, repetitive, unde indivizii (și nu echipele) excelează. Pentru realitățile existente, echipele sunt proiectate astfel încât să gestioneze activitățile și procesele complexe, ce necesită generarea de soluții multiple, efort combinat, expertiză în multiple domenii profesionale etc.;

Calitatea deciziilor – prin diversitatea personalităților membrilor ce o compun, o echipă poate genera mai multe idei decât orice membru luat separat astfel încât decizia (alegerea uneia dintre soluțiile optimale identificate) se va lua dintr-un spectru mult mai larg de posibile soluții;

Asumarea riscurilor – nu există dubii asupra faptului că echipa generează o puternică stare de siguranță în rândul membrilor săi. Astfel, afinitatea față de risc (calculat) ce caracterizează o echipă este mult mai mare decât cea demonstrată de indivizi. Prin urmare, companiile, nevoite să fructifice oportunitățile ce apar pe piață, mizează pe comportament de echipă în detrimentul supra-responsabilizării indivizilor;

 

În ceea ce privește beneficiile mai putem adăuga și faptul că:

  • Se aplică oricarui tip de echipă, fie că este vorba despre angajați, manageri sau voluntari;
  • Se aplică oricărui tip de organizație;
  • Diminuează fluctuația de personal;
  • Energia colectivă a companiei este îmbunătățită;
  • Optimizează organizarea echipei prin comunicare, decizii și roluri;
  • Consolidează dialogul;
  • Crește sentimentul de apartenență a individului la un grup;
  • Are un context experimental, ceea ce stimulează pozitiv echipa;
  • Reduce stresul și ameliorează climatul intern;
  • Îmbunătățește imaginea internă a companiei
  • Permite schimbul de experiență și responsabilizează angajații;
  • Crește motivarea, cooperarea, dar și schimbul de abilități și de informații;

 

Ce se urmărește prin organizarea unui Team Building?

Atât angajatorul, cât și angajații urmăresc să îmbunătățească starea mediului în care muncesc. Caută să se înțeleagă mai bine unii pe alții, să își facă o idee mai bună despre personalitatea și calitățile colegilor din companie. Rezultatul pe care acest beneficiu îl aduce este acela că respectul reciproc va crește în rândul angajaților, formând o echipă unită care știe să aprecieze calitățile colegilor la justa lor valoare și care își va asuma pe deplin responsabilitățile care îi revin.

 

Rutina zilnică devine obositoare după o perioadă de timp îndelungată, fiind unul dintre factorii care duc la scăderea moralului angajaților. Consecințele unui colectiv demoralizat va duce la scăderea productivității, la o atmosferă tensionată la locul de muncă, nemulțumire și toxicitate. 

 

Activitățile de team building sunt variate, iar în spatele jocurilor și distracției se află motive importante pentru practicarea unui exercițiu anume. Activitățile sunt menite să scoată la iveală idei și aptitudini care să ajute compania să persevereze. Spre exemplu, în cadrul unui team building pot avea loc sesiuni de discuții cu mai multe echipe în care se caută rezolvarea unor situații ipotetice dar asemănătoare cu cele întâlnite în viața reală la locul de muncă.

 

Care sunt așteptările angajaților și ale angajatorilor în ceea ce privește Team Building-ul?

Prin organizarea acestor activități, atât angajații, cât și angajatorii speră la dezvoltare, atât personală și socială, cât și dezvoltarea organizației pe care ei o reprezintă. Se așteaptă să lucreze într-un mediu mai vesel, în care angajații se cunosc mai bine între ei, în care angajatorul nu le este „șef”, ci prieten; un mediu în care ei să poată evolua ca persoane împreună, iar compania să prospere tot datorită acestei „suduri” care are loc între colegi, între angajați și angajatori, între personal și companie.

 

Prin rezolvarea exercițiilor de imaginație în team building, având bazele colaborării puse, o atitudine mai pozitivă și o mai bună înțelegere a valorilor companiei și a calităților celorlalți colegi, ideile și soluțiile pentru situațiile reale pot apărea mai ușor. Astfel, viziunea se va lărgi, felul de a aborda situații dificile va fi mai creativ, iar, în final, rezultatele muncii în echipă și a companiei vor spori.

 

Așadar, Team Building-ul este un proces esențial în dezvoltarea unei companii prin contribuția sa în ceea ce privește bunăstarea și buna înțelegere dintre angajați. Activitățile variate, sunt gândite astfel încât aceștia să se cunoască și să socializeze, ceea ce va oferi un impuls randamentului lor în timpul serviciului.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1484 views

The date of publishing:

20 October /2023 11:35

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

echipa

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon