
News
Votul acționarilor SA pentru remunarații bazate pe acțiuni
Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni se propune a fi completată cu un articol nou ce va stabili particularitățile de exercitare a votului acționarilor pentru remunerații bazate pe acțiuni. Un proiect de lege în acest sens ce se referă la aspectele conexe aplicării politicii de remunerare a persoanelor cu funcții de răspundere a societății, este propus pentru consultări de Ministerul Finanțelor, fiind elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare, în vederea conformării legislației Republicii Moldova la Recomandarea Comisiei 2004/913/CE din 14 decembrie 2004 de promovare a unui regim adecvat de remunerare a directorilor companiilor cotate la bursă, a cărei elemente de concordanță sunt examinate pe versiunea consolidată a acesteia.
Prin acest proiect se propune precizarea faptului că politica de remunerare a societății, inclusiv modificările acesteia se aprobă de către adunarea generală a acționarilor. Astfel, Legea nr.1134/1997 privind societățile pe acțiuni va prevedea că adunarea generală a acționarilor unei entități de interes public, suplimentar la atribuțiile stabilite va adopta, modifica și va revizui, cel puțin o dată la patru ani, politica de remunerare a persoanelor cu funcții de răspundere ale societății.
Totodată, sunt specificate cerințele de aprobare de către adunarea generală a acționarilor a schemelor de remunerare bazate pe acțiuni a persoanelor cu funcții de răspundere. Astfel, în cazul în care politica de remunerare a persoanelor cu funcții de răspundere a societății va include o componentă variabilă, această formă de remunerare poate fi adresată doar persoanelor cu funcții de răspundere care conform Statutului societății dețin funcții executive, denumite persoane cu funcție executive.
Conform proiectului, în cadrul proceselor conexe acordării remunerației bazate pe acțiuni, adresată persoanelor cu funcție executivă, schemele în baza cărora persoanele cu funcție executivă sunt remunerate cu acțiuni, opțiuni pe acțiuni sau orice alt drept de a achiziționa acțiuni sau de a fi remunerate pe baza variațiilor prețului acțiunilor trebuie să fie supuse, separat, aprobării prealabile de către acționari în cadrul adunării generale anuale, înainte de adoptarea lor. Aprobarea trebuie să se refere la schema în sine și nu la acordarea individuală persoanelor cu funcție executivă a unor astfel de beneficii, bazate pe acțiuni, în cadrul schemei date.
În același timp, deciziile aprobate de către adunarea generală anuală trebuie să vizeze acordarea de scheme bazate pe acțiuni, inclusiv opțiuni pe acțiuni, către persoanele cu funcție executivă; determinarea numărului maxim de acțiuni și a principalelor condiții ale procesului de atribuire; termenul în care pot fi exercitate opțiunile; condițiile pentru orice modificare ulterioară a prețului de exercitare a opțiunilor, dacă acest lucru este relevant; orice alte scheme de stimulare pe termen lung, pentru care persoanele cu funcție executivă sunt eligibile și care nu sunt oferite, în condiții similare, tuturor celorlalți angajați; termenul în care organul responsabil cu remunerarea persoanelor cu funcție executivă poate acorda aceste tipuri de compensații, în mod individual, acestora.
Totodată, dacă este prevăzut în statut, orice acord pe opțiuni cu discount, în temeiul căruia se acordă dreptul de a subscrie acțiuni la un preț mai mic decât valoarea de piață a acțiunii, la data la care prețul este determinat sau la un preț ce reprezintă media valorilor de piață într-un număr de zile premergător datei la care este determinat prețul de exercitare, trebuie să fie supus votării separat în cadrul adunării generale a acționarilor.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
155 views
The date of publishing:
05 June /2025 07:43
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
plati salariale
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.