BGPF

33.1.23 Care este procedura de expediere și înmînare a actelor Serviciului Fiscal de Stat?

Expedierea și înmânarea actelor Serviciului Fiscal de Stat se efectuează în conformitate cu prevederile art. 1291 din Codul fiscal. În cazul persoanelor menționate la art. 187 alin. (21) din Codul fiscal, comunicarea actelor Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv aducerea la cunoştinţă a actelor administrative, a citaţiilor, a altor acte sau răspunsuri la adresări, se efectuează în modul stabilit de art. 131 alin. (11) din Codul fiscal.
De asemenea, modul de aducere la cunoștință a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat este prevăzut și în Regulamentul cu privire la procedura de comunicare a actelor emise de Serviciul Fiscal de Stat, aprobat prin Ordinul SFS nr. 194/2019.
Reieșind din cele menționate, în funcție de categoria contribuabilului, comunicarea actelor Serviciului Fiscal de Stat se efectuează prin următoarele modalități:

 

 

Nr. Crt

Categoria contribuabilului

Modalitatea de comunicare

Data la care actul se consideră  comunicat

1

- persoanele juridice sau persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător sau profesională, indiferent de numărul de salariați

 

 

expedierea actului la cutia poştală din cabinetul electronic personal al contribuabilului de pe portalul Serviciului Fiscal de Stat

momentul intrării în cutia poştală (momentul expedierii actului cu succes)

 

înmânarea actului personal destinatarului contra semnătură

data înmânării

comunicarea prin publicitate, în cazul imposibilității înmânării actului prin modalitățile specificate supra

Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea concomitentă, pe panoul informativ de la sediul subdiviziunii SFS la care se deserveşte contribuabilul (DDF), la sediul SFS din mun. Chişinău (str.Constantin Tănase nr.9, et. 2), precum şi pe pagina web a SFS, a anunţului în care se menţionează că a fost emis actul Serviciului Fiscal de Stat pe numele destinatarului.

la expirarea termenului de 15 zile de la data afișării anunțului

2

persoanele fizice care nu  desfășoară activitate de întreprinzător sau profesională

 

expedierea actului prin poştă, după caz, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire la adresa de domiciliu/reședință a persoanei fizice.

În cazul absenţei destinatarului persoană fizică, actele Serviciului Fiscal de Stat se înmânează unui membru adult al familiei lui, rudelor, afinilor acestuia sau unei persoane care locuieşte cu destinatarul, unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului, pentru a fi transmise acestuia.

Persoana care a primit documentele este responsabilă de transmiterea sau de comunicarea lor neîntârziată destinatarului şi răspunde pentru prejudiciile cauzate prin necomunicarea sau prin comunicarea tardivă a actelor.

Destinatarul şi persoana care a primit documentele pentru a le transmite semnează şi restituie avizul de primire.

Refuzul de a primi actele Serviciului Fiscal de Stat nu împiedică efectuarea de către Serviciul Fiscal de Stat a acțiunilor ulterioare ce se impun conform cadrului legal.

data indicată în avizul de primire

 

 

 

 

înmânarea actului personal destinatarului contra semnătură

data înmânării

 

comunicarea prin publicitate, în cazul imposibilității înmânării actului prin modalitățile specificate supra.

Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea concomitentă, pe panoul informativ de la sediul subdiviziunii SFS la care se deserveşte contribuabilul (DDF), la sediul SFS din mun. Chişinău (str.Constantin Tănase nr.9, et. 2), precum şi pe pagina web a SFS, a anunţului în care se menţionează că a fost emis actul Serviciului Fiscal de Stat pe numele destinatarului.

la expirarea termenului de 15 zile de la data afișării anunțului

 

  • 33 Executarea silită a obligaţiei fiscale
  • 33.1 Dispoziţii generale

Ordinul SFS nr. 139 din 01-04-2024

Data publicării:

23 Aprilie /2024 11:03

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon