
News
Inițiativă legislativă: reorganizarea Serviciului Vamal în Agenție Vamală
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, este înregistrat proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (reorganizarea Serviciului Vamal și introducerea restricțiilor vehiculelor rutiere la trecerea frontierei vamale), elaborat în scopul adaptării cadrului legislativ național pentru a răspunde noilor provocări și oportunități.
În temeiul prevederilor proiectului, prin modificările propuse la Legea cu privire la Serviciul Vamal nr. 302/2017, Serviciul Vamal poate fi reorganizat în Agenția Vamală, în cadrul căreia, reieșind din misiunea și funcțiile de baza a autorității (asigurarea, în limita competențelor sale, a securității economice a statului, implementarea politicii vamale a statului prin aplicarea uniformă și imparțiala a legislației în domeniu, facilitarea comerțului, perceperea drepturilor de import și export etc.) urmează a fi instituită funcția de Secretar general.
De menționat, că proiectul prevede modificarea a circa 80 de legi, inclusiv la legile cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, cu privire la controlul exportului, reexportului, importului si tranzitului de mărfuri strategice, cu privire la zonele economice libere, privind piața produselor petroliere, privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase. Totodată, inițiativa presupune revizuirea normelor din Codul fiscal, Codul Vamal, Codul penal, Codul de procedură penala etc.
În condițiile aprobării inițiativei în redacția autorilor, Codul vamal nr.95/2021 va fi completat cu un articol nou (art.1412) care va institui restricții la trecerea vehiculelor rutiere peste frontiera vamala.
Astfel, se propune a fi interzisă trecerea peste frontiera vamală a vehiculelor rutiere care vor fi modificate (reutilate) și vor avea locuri special amenajate/adaptate pentru tăinuirea și trecerea ilegala a mărfurilor peste frontiera vamală. Prin locuri special amenajate/adaptate se au în vedere ascunzișurile amenajate (altele decât cele create de uzina producătoare a vehiculului rutier) și în care pot fi depozitate (aranjate) mărfurile neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal.
Conform estimărilor preliminare, implementarea prevederilor din proiect implică alocarea mijloacelor financiare suplimentare din bugetul de stat pentru anul 2025 în mărime de 5,6 mil. lei. Noile reglementări se propune a fi puse în aplicare odată cu publicarea acestora în Monitorul oficial.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
387 views
The date of publishing:
13 March /2025 08:00
Catalogul tematic
Codul vamal | Reorganizare | Noutăți
Tags:
reorganizare | consultari publice | Serviciul Vamal | Codul vamal
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.