Proiectul planului de acțiuni privind implementarea Strategiei IMM pentru anii 2015-2017

O prioritate a activităţii Guvernului Republicii Moldova, o constituie susţinerea continuă de către stat a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) care, reprezintă o condiţie strict necesară pentru dezvoltarea durabilă a economiei, desfăşurarea cu succes a reformelor economice şi soluţionarea unui număr mare de probleme sociale. Ţinând cont de importanţa deosebită a sectorului IMM-urilor, care constituie 97,5% din numărul total al întreprinderilor ce activează în economia naţională, asigură ocuparea a 56,9% din angajații economiei naţionale şi contribuie la formarea PIB-ului cu 32,2%, este evidentă necesitatea susţinerii acestuia prin crearea cadrului normativ şi condițiilor economice stabile, propice dezvoltării activităţii de întreprinzător. În scopul interpretării clare a politicii de stat în domeniul susținerii sectorului IMM şi, în consecinţă, pentru stimularea dezvoltării dinamice a economiei naţionale - fapt ce contribuie esenţial la stabilitatea social-politică a ţării, a fost aprobată Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020 (H.G. nr. 685 din 13.09.2012). Strategia urmează să încorporeze trei planuri de acţiuni, aprobate în ordin cronologic, menite să stabilească activităţile, responsabilităţile, termenele şi resursele necesare pentru realizarea acesteia.

Data limită pentru comentarii: 30.03.2015

Fişiere Hotarirea guvernului Lista obiectiilor Plan Strategia IMM Persoane responsabile Persoane de contact: Valentina Veverița 022-25-06-46 Diana Russu 022-25-06-45

via | particip.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

2099 vizualizări

Data publicării:

17 Martie /2015 09:26

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

activitate | Guvern | IMM | sustinere | economia nationala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon