Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Biroul Național de Statistică este reorganizat prin fuziune cu Instituția publică „Serviciul informațional al rapoartelor financiare de pe lângă Biroul Naţional de Statistică”. Hotărârea Guvernului nr. 935 cu privire la organizarea şi funcţionarea Biroului Naţional de Statistică (BNS) din 24 septembrie 2018 a fost publicată în MO din 5 octombrie curent. Tot prin această Hotărâre a fost aprobat şi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, stabilind misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile şi drepturile acesteia.
Începând cu data de 2 iulie 2018, subdiviziunile de relaţii cu beneficiarii din cadrul agenţiilor teritoriale ale companiei vor activa fără pauză de masă, informează Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Decizia a fost luată pentru a asigura deservirea neîntreruptă și operativă a beneficiarilor în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Investiţiile în active imobilizate efectuate în economia națională în anul 2017 au constituit 23498,3 mil. lei, fiind în creştere cu 3,5% faţă de anul 2016, informează Biroul Naţional de Statistică. Potrivit datelor, pe tipuri de imobilizări corporale, în anul 2017 s-a diminuat volumul investițiilor la clădirile rezidențiale cu 4,4%, iar la clădirile nerezidenţiale – cu 5,1%.
Ca urmare a inspecțiilor care au avut loc la gările auto, precum și a sesizărilor parvenite din partea călătorilor la Ministerul Economiei și Infrastructurii, a fost convocată ședință cu șefii Agenţiei Naţionale Transport Auto (ANTA), Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), Î.S. „Gările și Stațiile Auto” și administratorul Gării Nord, pentru a le cere să investigheze situația privind legalitatea activităţii transportatorilor de pasageri pe teritoriul Gării Nord, calitatea serviciilor prestate de către toți transportatorii auto, dar și activitatea taxiurilor de pe lângă gările auto.
Exporturile de mărfuri din Moldova realizate în luna iunie 2018 au constituit $214,1 mil., cu 4,0% mai puțin față de luna precedentă și cu 25,2% mai mult comparativ cu luna iunie 2017, comunică Biroul Național de Statistică. În același timp, în perioada ianuarie-iunie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat $1315,2 mil., mai mult cu 27,9% decât în perioada similară a anului 2017.
Începând de ieri,1 iulie, vom achita mai puțin şi pentru energia electrică de la Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A. În Monitorul Oficial de vineri, 29 iunie curent a fost publicată Hotărârea ANRE privind tarifele și prețurile reglementate la energia electrică prestată de către Î.C.S. „RED Union Fenosa” S.A., diferențiate în funcție de nivelul tensiunii rețelelor electrice de distribuție. Noile tarife vor arăta astfel:
Introducere Începând cu anul 2017, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a devenit o singură entitate juridică de drept public, urmare a reformei inițiate în anul 2016. Modernizarea realizată a avut ca scop principal îmbunătățirea serviciilor oferite contribuabililor, precum şi ridicarea nivelului de conformare benevolă la onorarea obligațiilor fiscale față de buget, care, de altfel, reprezintă una din atribuțiile de bază ale SFS în domeniul administrării fiscale, statuată la art. 133 alin. (2), pct. 9) din Codului fiscal (CF).
Агентство публичной собственности объявило о проведении в июле-сентябре 2018 г. очередного раунда приватизации госсобственности. На продажу выставлено имущество стоимостью более 1,5 млрд леев. По сравнению с предыдущими раундами, стоимость некоторых объектов госсобственности несколько выросла. Кроме того, впервые на приватизацию в рамках коммерческого конкурса выставлена авиакомпания «AirMoldova» – за 48,2 млн леев.
Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, finanțat de către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost prezentat la Bălţi, în regiunea de dezvoltare Nord, de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Implementarea Programului este preconizată pentru patru ani, bugetul fiind de $11,2 mil. Compania americană Nathan Associates Inc., contractată de USAID, este cea care va asigura implementarea Programului în Moldova.
С 1 июля 2018 г. могут быть сокращены тарифы на поставку электроэнергии конечным потребителям предприятий Группы Gas Natural Fenosa примерно на 13%. Это предусматривает проект постановлений по новым тарифам, которые подготовило Национальное агентство по регулированию в энергетике по запросу о корректировке тарифов от Группы Gas Natural Fenosa в Молдове. НАРЭ планирует, что для потребителей компании Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, чьи электроустановки подключены к распределительным электросетям низкого напряжения (0,4 кВ), тариф может быть снижен на 25 банов (-12,6%) — со 199 до 174 банов за 1 кВт/ч без учета НДС.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în anul 2017 a constituit 108,6% faţă de anul 2016, majorarea fiind determinată de creșterea producţiei vegetale cu 13,1%, ponderea căreia a constituit 74% din totalul producției agricole în anul 2017.
În anul 2017 au fost eliberate 3916 autorizații pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în descreștere față de anul 2016 cu 0,8%, anunță Biroul Național de Statistică.
Kaurma, Pistil de fructe, Miere de Codru, Miere din Codrii Tigheciului, Mousse de miere cu pomuşoare de pădure, Brânză de capră de Măgura, condiment pisat uscat din ardei roşu dulce – acestea sunt cele şapte produse care au fost identificate în urma unui studiu, elaborat de experții Proiectului Uniunii Europene „Suport pentru Asigurarea Respectării Drepturilor de Proprietate Intelectuală” în Republica Moldova în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) şi pot obţine statutul de produse tradiționale moldovenești cu indicații geografice protejate.
Уровень инфляции в Молдове в январе 2018 г. составил 0,4%, а за последние 12 мес. – 6,5%.
În conformitate cu prevederile art. 901 alin (33) din Codul fiscal fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1) din Codul fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de specialitate menite să aducă în cadru legal operațiunile de transmitere în folosință a proprietății imobiliare. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, la SFS au fost înregistrate 2533 contracte de dare în locațiune, dintre care 1621 în mun. Chișinău, 472 — în zona de nord a țării, 399 — în centru și 41 – în sudul țării. Campania de conformare a început în luna iulie 2017 și a fost extinsă și pentru anul 2018.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică cu referire la evoluția prețurilor de consum, publicate în Monitorul Oficial din 16 februarie curent, indicele prețurilor de consum în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017 a constituit 100,4%. Totodată, în luna ianuarie 2018 inflaţia anuală a constituit 6,5%. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4% a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,9 % şi la mărfurile nealimentare – cu 0,2 %.
În contextul adoptării de către Parlament a Legii ce prevede facilitarea accesului străinilor sosiți în Republica Moldova în scopul dezvoltării afacerii, au fost operate mai multe modificări ce țin de optimizarea mecanismului de acordare a permisului de ședere. Astfel, dacă până la intrarea legii în vigoare era necesar ca Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă să emită un aviz favorabil pentru străinii care intenționează să desfășoare activități de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, acum nu mai este nevoie de acest aviz.
Проекты сельскохозяйственного сектора являются приоритетными для наших чешских партнеров, которые решили выделить молдавским предпринимателям порядка 550 тыс. евро в виде грантов. Посредником выступит Агентство регионального развития Nord. Аграрии также получат возможность пройти обучение в школе управления.
În perioada 13–27 martie 2018, agenţiile teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au organizat întrunirile de bilanţ pentru anul 2017. Reprezentanţii celor cinci AT ale CNAM (Nord, Sud, Centru, Vest şi Est) au menţionat în cadrul şedinţelor că veniturile în sume procentuală și fixă, acumulate în 2017 în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), s-au majorat cu 12,3% și, respectiv, cu 22,3% comparativ cu anul precedent.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.