Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
În conformitate cu art. XX din Legea nr.60/2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, prin derogare de la prevederile Codului fiscal, contribuabilii au dreptul la deducerea oricăror donaţii, atât în formă monetară, cât și nemonetară, efectuate pe parcursul anului 2020 pentru combaterea infecţiei cu Coronavirus (COVID-19) la conturile bancare deschise de Ministerul Finanţelor în acest sens sau către instituţiile medico-sanitare publice.
În primele nouă luni ale anului curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile a însumat 21000,5 mil. lei, constituind 74,7% faţă de perioada respectivă a anului 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Diminuarea a fost determinată de scăderea producţiei vegetale cu 35,5% și producţiei animaliere cu 2,8%, fiind resimțit impactul condiţiilor climaterice nefavorabile din anul curent. Astfel, doar în trimestrul III al anului 2020 producția agricolă s-a redus cu 31,3% comparativ cu aceiași perioadă din anul precedent, inclusiv producția vegetală – cu 36,0% și cea animalieră – cu 9,3%.
Emiterea, acordarea, acceptarea și rambursarea tichetelor de masă, raportul dintre operatorii, angajatorii și unitățile comerciale/de alimentație publică sunt reglementate de Legea cu privire la tichetele de masă nr. 166 din 21 septembrie 2017.
Urmează să semneze salariatul în Registrul de evidenţă a tichetelor de masă? Conform prevederilor Legii nr. 166/2017 și a prevederilor Regulamentului cu privire la modul de operare cu tichetele de masă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227/2018, angajatorul, în baza unui ordin semnat de conducătorul entităţii, este în drept să acorde salariaţilor o alocaţie individuală de hrană sub formă de tichet de masă. Totodată, angajatorul nu are dreptul să oblige salariatul să beneficieze de tichete de masă.
Entitățile raportoare vor efectua auditul intern anual în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Acțiunea este inclusă în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru anii 2020-2025. Proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Strategiei și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia este propus spre consultări publice. Planul conține circa 75 de acțiuni, ce urmează a fi implementate în limitele alocaţiilor bugetare aprobate, cât şi din asistenţa oferită de organizaţiile internaţionale.
Întreprinderea „X” SRL efectuează hrana organizată a salariaților. În luna martie 2020 însă, ținând cont că a scăzut cererea de produse, inclusiv din cauza pandemiei COVID-19, nu a fost respectată condiția prevăzută ca salariul mediu lunar brut să fie egal sau mai mare de ¾ din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2020. Care vor fi consecințele fiscale în situația examinată?
În cadrul controlului fiscal efectuat la SRL X, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit încălcarea prevederilor art.8 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, care prevăd că contribuabilul este obligat să achite la timp şi integral, ținând cont de prevederile art.7 alin. (5), sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurând exactitatea şi veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate.
Spațiile verzi, indiferent de apartenență și destinație, servesc la îmbunătățirea calității mediului și menținerea echilibrului ecologic, iar în contextul încălzirii globale indiscutabil prezintă o importanță majoră pentru orice țară. Statul prin
Întreprinderea are ca activitate de bază atât cultivarea și comercializarea nucilor, cât și a produselor derivate din nuci (nuci în miere, dulceață din nuci etc.). Pe parcursul anului aceasta a mai achiziționat nuci de la persoane fizice ce nu desfășoară activitate de întreprinzător. Totodată, a luat în arendă terenuri agricole de la persoane fizice. Cum urmează a fi supuse impozitării plățile pentru achiziția nucilor cât și arenda terenurilor agricole, acordate persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător? Cum urmează a fi reflectate plățile menționate în dările de seamă?
Ce tipuri de declarații (anuale, trimestriale, lunare) va prezenta Gospodăria Țărănească în cazul în care a procurat de la persoane fizice animale în masă vie? Potrivit prevederilor art. 901 alin. (35) din Codul fiscal (CF), entitatea urmează să rețină un impozit în mărime de 5% (reținere finală) din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice pe veniturile obţinute de către acestea aferente livrării producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor şi a produselor derivate din nuci, şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, cu excepţia laptelui natural.
În cazul în care angajatul lucrează în tură și numărul de ore lucrate în luna precedentă este mai mare decât durata normală a timpului de muncă stabilită de Codul muncii, ce număr de tichete de masă va oferi angajatorul? Legea nr. 166/2017 și Hotărârea Guvernului nr. 227/2018 nu stabilesc restricții la numărul de ore lucrate de salariat.
Modalitatea de calcul pentru determinarea numărului tichetelor de masă ce urmează a fi acordate salariaților ce lucrează în ture este prevăzută atât în Legea nr. 166/2017 cât și în Hotărârea Guvernului nr. 227/2018. Apare întrebarea care dintre acestea se vor aplica?
La întreprinderea noastră angajaților li se acordă un prânz din contul angajatorului. Noi solicităm să ni se acorde tichete de masă, considerăm că acestea ar fi mai convenabile pentru muncitori, însă patronul spune că vom fi lezați în careva drepturi. Explicați-ne, care este diferența între aceste facilități?
Prin Legea nr. 141/2020, care a intrat în vigoare la 14 septembrie curent, au fost promovate amendamente la Legea insolvabilității nr.149/2012, inclusiv în partea ce ține de regimul creditorilor garantați. Astfel, a fost introdusă o nouă categorie de creditor garantat, și anume cea de vânzător, care este garantat cu rezerva dreptului de proprietate (rezerva proprietății), dacă vânzătorul nu a exercitat dreptul de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare. Concomitent, urmează a fi evidențiate și modificările operate pentru situația creditorilor care au încheiat contracte de investiție în construcția locuinței.
În modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) intervin modificări. Pe lângă drepturile transmise anterior Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului autoritatea va putea aloca anual mijloace financiare din Fondul indicat supra, în volum de până la 15%, pentru finanțarea proiectelor de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural. Hotărârea Guvernului nr.772 din 21 octombrie curent a fost publicată în MO și a intrat în vigoare.
De la compania noastră s-au eliberat, concomitent, 7 persoane, pentru care au fost comandate tichete de masă pe purtător de hârtie. Suntem în drept să le repartizăm angajaților care au rămas la întreprindere? Conform prevederilor din Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichete de masă, angajatorul este in drept sa repartizeze tichetele de masa pe suport de hârtie doar salariaților pentru care au fost emise.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la modul de recuperare a zilelor declarate de către Comisia pentru Situații Excepționale ca zile libere, care a fost discutat în cadrul ședinței Secretarilor de Stat. Conform proiectului, pentru recuperarea a 12 zile declarate libere, se stabilesc următoarele zile lucrătoare pe parcursul anului 2020: 23 mai, 13 iunie, 20 iunie, 4 iulie, 18 iulie, 1 august, 22 august, 5 septembrie, 19 septembrie, 3 octombrie, 17 octombrie și 31 octombrie. În aceste zile activitatea salariaților cu durata normală a timpului de muncă se propune a fi organizată după următorul regim de muncă – de la 8.00 până la 16.30, cu pauza de masă de la 12.00 până la 12.30
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate și neîmatriculate în Republica Moldova ar putea fi modificată pentru unitățile de transport ale căror masă totală, sarcină pe axă sau dimensiunile depășesc limitele admise. Proiectul de modificarea Codului fiscal este înregistrat în Parlament și propune modificarea anexei nr. 3 la titlul IX din Codul fiscal, ce reglementează taxele rutiere.
Conform alin. (1) al art. 3 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017) contabilitatea de gestiune este sistemul de colectare, înregistrare, prelucrare și transmitere a informației pentru planificarea, controlul și analiza activității entității în scopul întocmirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale.
Reprezint o companie care realizează un salariu mediu lunar brut de 5100 lei. Dacă acordăm tichete de masă salariaților noștri, putem beneficia de deductibilitatea sumelor alocate în acest scop? Comparativ cu acordarea hranei organizate pentru angajați, opțiunea tichetelor de masă oferă angajatorului beneficiul necondiționării deductibilității sumelor de realizare a unui salariu mediu lunar brut egal sau mai mare de ¾ din salariul mediu lunar pe economie prognozat pe anul în curs.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.