Art. 3521 alin. (1) Cod penal (CP) stabilește răspunderea penală pentru declaraţia necorespunzătoare adevărului făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe. Pentru a identifica existența elementelor constitutive ale infracțiunii, urmează să verificăm existența următoarelor aspecte legate între ele cauzal: — dacă declaraţia este făcută organului competent; — dacă declaraţia este producătoare de consecinţe juridice; — dacă făptuitorul a avut în vedere producerea anume a acestor consecinţe.

Potrivit Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative nr. 138/2016 au fost operate modificări la Codul fiscal (CF) (Legea 138/2016), fiind completat cu Titlul VI1 „Impozitul pe avere”. Conform art. 2871 din CF, Impozitul pe avere reprezintă impozitul aplicat asupra averii contribuabilului sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă, inclusiv căsuțele de vacanţă (cu excepția terenurilor) (bunuri imobiliare cu destinație locativă), în cazul în care acestea satisfac condițiile specificate în CF.

Art.61 alin. 1 din Codul de executare1 al RM (în continuare – CE) prevede că, executorul judecătoresc poate refuza intentarea procedurii de executare și stabilește condițiile în care executorul utilizează acest drept. La Curtea Constituțională (CC) a fost depusă o sesizare, prin care a fost solicitată examinarea constituționalității acestei sintagme. Instanța, prin Hotărârea nr.22 din 08.10.2019, a declarat sesizarea admisibilă, având în vedere că termenul „poate" din art. 61 alin. (1) din CE se referă la o pretinsă putere discreționară a executorului judecătoresc de a refuza sau nu intentarea procedurii de executare și că instanța va aplica aceste dispoziții din CE, mai exact în situația în care va determina dacă executorul a intentat în mod corect procedura respectivă.

Recent, Curtea Constituțională a RM a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 4 alin. (6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal nr. 1054-XIV din 16.06.2000 (Legea nr. 1054/2000).

Cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova,

Acordarea suportului necesar și asigurarea mecanismului de protecție a intereselor financiare ale statului, Uniunii Europene și partenerilor externi de dezvoltare, pentru a nu admite fraudarea acestora, este misiunea Sistemului Național Antifraudă (SNAF), care va fi instituit în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 271 din 7 mai anul curent, publicată vineri, 23

Executivul, în cadrul ședinței din 7 mai anul curent, a aprobat Hotărârea Guvernului în temeiul căreia va fi instituit Sistemul Național Antifraudă (SNAF) care va reprezenta o structură organizată din autorități și instituții, cu măsuri eficace pentru prevenirea și combaterea fraudelor, precum și eradicarea tuturor acțiunilor ilegale îndreptate împotriva intereselor

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității nr.149. Obiectul excepţiei îl constituie textul ,,creanţelor persoanelor fizice, născute din contracte de investire în construcţia de locuinţe” din art. 50 alin. (2) lit. c) din Legea nr.149, ridicată de către autorul sesizării în dosarul pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Pe data de 18 octombrie 2012, între agentul economic ,,X” și agentul economic ,,Z” a fost încheiat un contract cu privire la investirea capitalului în construcție. Potrivit contractului, agentul economic ,,Z” a executat în beneficiul agentului economic ,,X” lucrări de finisare a fațadei blocului locativ.

 Calculul taxei pentru parcaj se efectuează de către organele împuternicite de autoritatea administraţiei publice locale (art. 293 alin. (2) din Codul fiscal). [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 27 din 14.09.2021, în vigoare din 14.09.2021].

Potrivit art. 290 lit. p) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu taxa pentru salubrizare sunt persoanele fizice înscrise la adresa declarată ca domiciliu.

Subiecți ai impunerii cu taxa pentru parcaj sunt persoanele juridice sau fizice posesoare de autovehicule, care utilizează parcajul (art. 290 lit. n) din Codul fiscal). [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 27 din 14.09.2021, în vigoare din 14.09.2021].

Potrivit art. 298 alin. (2) din Codul fiscal, responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale a taxei pentru parcaj revine organelor împuternicite de autorităţile administraţiei publice locale.

Taxa pentru parcare se calculează de către subiecții impunerii prin înmulțirea suprafeței parcării cu cota taxei stabilită de către autoritatea administraţiei publice locale (anexa la Titlul VII al Codului fiscal).

Taxa balneară se calculează de către subiecții impunerii, prin înmulţirea venitului din vânzări ale biletelor de odihnă şi tratament cu cota taxei stabilită de către autoritatea administraţiei publice locale (anexa la Titlul VII al Codului fiscal).

Taxa pentru cazare se calculează de către subiecții impunerii prin înmulţirea venitului din vânzări ale serviciilor de cazare prestate de structurile cu funcţii de cazare cu cota taxei stabilită de către autoritatea administraţiei publice locale. [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 27 din 14.09.2021, în vigoare din 14.09.2021].

Taxa pentru amenajarea teritoriului se calculează de către subiecții impunerii, pornind de la baza impozabilă și cota taxei stabilită de către autoritatea administraţiei publice locale (consiliile locale) (art. 293 alin. (1) din Codul fiscal).

Taxa pentru dispozitivele publicitare se calculează de către subiecții impunerii, prin înmulțirea suprafeței feței (fețelor) dispozitivului publicitar cu cota taxei stabilită de către autoritatea administrației publice locale (anexă la Titlul VII al Codului fiscal).

Prin parcaj, în scopul aplicării taxei pentru parcaj, se subînțelege locul special amenajat, utilizat pentru staţionarea temporară a unităţilor de transport şi autorizat de autoritatea administraţiei publice locale (art. 288 alin. (17) din Codul fiscal).

Interpretarea eronată de către autoritățile/instituțiile bugetare a cadrului normativ și abordări neuniforme privind modul de înregistrare în evidența contabilă a rezultatelor reevaluării mijloacelor fixe, precum și determinarea momentului când reevaluarea activului este obligatorie,

Potrivit art. 288 pct. 3) din Codul fiscal, cota taxei pentru parcaj este cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută, stabilită de autoritatea administraţiei publice locale la adoptarea bugetului local respective.