12
05 2016
1115

FATCA – o oportunitate pentru sistemul fiscal internaţional sau o cerinţă impusă de către Statele Unite ale Americii?

În vederea combaterii evaziunii fiscale şi cunoaşterii informaţiei privind veniturile şi mijloacele financiare deţinute de către cetăţenii americani, în anul 2010, Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a venit cu adoptarea unei legi „Actul privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine” (Foreign Account Tax Compliance Act – FATCA).

Actul FATCA este parte componentă a Legii „Stimularea angajării în vederea restabilirii ocupării forţei de muncă” (The Hiring Incentives to Restore Employment (HIRE) Act)1, adoptată la data de 18 martie 2010, în vederea oferirii scutirilor de taxe şi impozite aferente salariilor şi stimulării întreprinderilor de a angaja şomeri.

Totodată, ca parte componentă a Legii HIRE, Actul FATCA reprezintă un set complex de norme şi reglementări menite să sporească respectarea şi onorarea obligaţiilor fiscale de către cetăţenii americani, care deţin active şi mijloace financiare în afara SUA, acesta fiind elaborat ca urmare a scandalului bancar ce a avut loc în SUA în anul 2009, în urma căruia s-a depistat că o bună parte din cetăţenii americani deţineau active şi mijloace financiare în conturile băncilor elveţiene, mijloace care nu au fost raportate şi, respectiv, taxate în modul corespunzător de către Serviciul Fiscal al SUA (Internal Revenue Service — IRS).

În general, FATCA prevede că instituţiile financiare străine (foreign financial institutions (FFI) – instituţii financiare amplasate în afara teritoriului SUA) raportează Serviciului Fiscal al SUA informaţii despre conturile financiare deţinute de către contribuabilii americani sau de către entităţile străine cu acţionariat format în mod substanţial din contribuabili americani.

În particular, informaţia se raportează cu privire la următorii clienţi cetăţeni americani:

  • persoane fizice care deţin conturi în valoare ce depăşeşte 50 mii dolari SUA;
  • persoane juridice a căror proprietari americani deţin o cotă de 10% în capitalul social al căror conturi depăşeşte valoarea de 250 mii dolari SUA.


Raportarea se efectuează cu privire la tranzacţiile unei persoane fizice/ juridice – cetăţeni SUA (majorări ale soldurilor conturilor, tranzacţii etc.) şi include informaţii privind:

  • numele deţinătorului contului;
  • numărul fiscal american de identificare al deţinătorului contului;
  • adresa deţinătorului contului;
  • numărul contului şi balanţa sau valoarea contului;
  • informaţii despre venit.


Instituţiile financiare străine care cad sub incidenţa prevederilor FATCA şi, respectiv, raportează informaţia sunt:

  • instituţii ce acceptă depozite, de tipul băncilor;
  • organizaţii fiduciare, de tipul fondurilor mutuale;
  • entităţi investiţionale, de tipul fondurilor private de investiţii, fondurilor hedge;
  • companii de asigurare.


De asemenea, Actul FATCA prevede exceptarea anumitor instituţii de la conformarea şi aplicarea prevederilor date, acestea fiind:

  • instituţiile şi autorităţile guvernamentale;
  • organizaţiile non-profit.
  • Conformarea la cerinţele FATCA ale unui stat poate fi efectuată prin 2 modalităţi:
  • încheierea unui Acord Interguvernamental între statul respectiv şi SUA, care ar putea presupune modificarea legislaţiei naţionale, în vederea implementării prevederilor Acordului încheiat;
  • participarea independentă a instituţiilor financiare din statul respectiv, fapt ce implică, în mod obligatoriu modificarea legislaţiei naţionale în vederea asigurării legalităţii transmiterii directe a datelor de către instituţiile financiare străine către Serviciul Fiscal al SUA.


Astfel, în vederea facilitării implementării prevederilor FATCA, Serviciul Fiscal al SUA a elaborat o serie de modele de acorduri interguvernamentale, care urmează a fi încheiate cu alte state, particularităţile acestora fiind redate în continuare.

Modelul 1 de Acord Interguvernamental a fost elaborat de către Trezoreria SUA în comun cu alte 5 state europene, iar la 08 februarie 2012, acesta a fost făcut public pe pagina web oficială a autorităţilor fiscale ale SUA şi are următoarele particularităţi:

  • statul partener raportează Serviciului Fiscal al SUA informaţia aferentă conturilor cetăţenilor americani menţinute în instituţiile financiare străine, amplasate în statul dat;
  • instituţiile financiare străine raportează informaţia aferentă conturilor cetăţenilor americani unei instituţii/autorităţi a statului partener;
  • la rândul său, instituţia/autoritatea statului partener raportează informaţia recepţionată de la instituţiile financiare către Serviciul Fiscal al SUA.
  • Ulterior, Trezoreria SUA a dezvoltat Modelul 1 de Acord Interguvernamental divizîndu-l în 2 tipuri, acestea fiind publicate la data de 26 iulie 2012:
  • Modelul 1A – se bazează pe principii de reciprocitate şi presupune că informaţia este furnizată atît de către statul partener – cu privire la conturile deţinute de către cetăţenii americani, cît şi de către Serviciul Fiscal al SUA – cu privire la conturile deţinute de către cetăţenii statului partener. În acelaşi timp, este de menţionat că, încheierea unui Acord Interguvernamental de tip 1A, care se bazează pe condiţii de reciprocitate, poate fi încheiat numai în cazul existenţei unei Convenţii de evitare a dublei impuneri sau a unui Tratat de schimb de informaţii fiscale între SUA şi statul partener.
  • Modelul 1B – se bazează pe principii de nereciprocitate şi presupune că informaţia este furnizată doar de către statul partener cu privire la conturile deţinute de către cetăţenii americani. Totodată, Trezoreria SUA a elaborat 2 versiuni de Model 1B al Acordului Interguvernamental:

  • primul tip de Model 1B al Acordului este caracteristic statelor care dispun de o Convenţie de evitare a dublei impuneri sau de un Tratat de schimb de informaţii fiscale;
  • celălalt tip este caracteristic statelor care nu dispun de o astfel de Convenţie sau Tratat.


Modelul 2 de Acord Interguvernamental a fost publicat pe pagina web oficială a Trezoreriei SUA la data de 14 noiembrie 2012. Modelul dat se bazează pe principii de nereciprocitate şi are următoarele particularităţi:

  • statul partener direcţionează şi permite instituţiilor financiare aflate pe teritoriul său (instituţii financiare străine) să raporteze Serviciului Fiscal al SUA informaţia aferentă conturilor deţinute de clienţii cetăţeni americani.
  • instituţiile financiare străine raportează informaţia aferentă conturilor cetăţenilor americani direct Serviciului Fiscal al SUA;
  • instituţiile financiare străine sunt obligate să încheie un Acord adiţional (individual) cu Serviciul Fiscal al SUA, Acord care prevede detalii privind obligaţiile de raportare etc.;
  • instituţiile financiare străine raportează informaţia conform prevederilor FATCA autorităţii de pe teritoriul statului din care fac parte doar la solicitare. Astfel, în cazul în care Serviciul Fiscal al SUA efectuează o solicitare scrisă autorităţii statului partener, stabilită în Acord (Autoritate Competentă) de furnizare a anumitor informaţii suplimentare cu referire la clienţii americani recalcitranţi (clienţi care au refuzat să-şi exprime consimţămîntul de raportare a informaţiei privind propriile conturi), Autoritatea Competentă a statului partener solicită informaţiile respective instituţiilor financiare străine aflate pe teritoriul statului dat şi, ulterior, o prezintă Serviciului Fiscal al SUA.


Similar Modelului 1B, Modelul 2 al Acordului Interguvernamental este de 2 tipuri:

  • primul tip poate fi semnat de statele care dispun de o Convenţie de evitare a dublei impuneri sau de un Tratat de schimb de informaţii fiscale;
  • cel de al doilea tip este caracteristic statelor care nu dispun de o astfel de Convenţie sau Tratat.


Reieşind din cele expuse anterior cu referire la prevederile tipurilor de Acorduri Interguvernamentale FATCA, în următoarea figură se prezintă particularităţile definitorii ale celor 5 tipuri de Acorduri.



Pe lîngă acestea, se remarcă faptul că, în vederea facilitării implementării prevederilor FATCA, Acordurile Interguvernamentale sunt însoţite de anexe care conţin informaţii specifice, şi anume:
  • Anexa 1 – prevede proceduri aferente modului de identificare a clienţilor — cetăţeni americani care deţin conturi în instituţiile financiare din cadrul unui stat, precum şi aspecte aferente raportării informaţiilor de rigoare către autorităţile americane;
  • Anexa 2 – conţine lista instituţiilor şi entităţilor de pe teritoriul unui stat care sunt considerate beneficiari efectivi, scutiţi de implementarea şi aplicarea prevederilor FATCA (entităţi guvernamentale, organizaţii internaţionale, bănci centrale etc.), lista instituţiilor financiare străine care beneficiază de un domeniu de aplicare redus sau limitat a prevederilor FATCA (anumite instituţii financiare şi bănci locale descrise pe larg în Anexă), precum şi lista conturilor excluse din conturile financiare, nefiind astfel calificate drept cont SUA (unele conturi de economii, anumite conturi de asigurare de viaţă etc., criteriile de rigoare ale conturilor date fiind descrise pe larg în Anexă).


De asemenea, este de remarcat că toate Modelele de Acord Interguvernamental dispun de anumite elemente comune, cum ar fi:

  • existenţa Anexei I care stabileşte expres procedurile de identificare a clienţilor americani şi a conturilor acestora;
  • existenţa Anexei II care include lista instituţiilor şi a produselor financiare care nu cad sub incidenţa FATCA, dat fiind riscul redus de evaziune fiscală pe care îl reprezintă acestea pentru cetăţenii americani;
  • lipsa reţinerii de 30% la sursă din plăţile şi transferurile efectuate din SUA către instituţiile financiare străine, care respectă şi implementează prevederile Acordului Interguvernamental încheiat de către SUA şi statul partener (prevedere expusă în textul de bază al Acordului);
  • obligaţia instituţiei financiare străine de a se înregistra pe pagina web oficială a Serviciului Fiscal al SUA, în vederea includerii acesteia în lista instituţiilor financiare străine care sunt considerate ca fiind participante şi conforme cerinţelor FATCA. Odată cu înregistrarea dată, instituţia financiară străină recepţionează un cod unic (Global Intermediary Identification Number (GIIN) drept dovadă că aceasta este o instituţie participantă FATCA (prevedere vizată în textul de bază al Acordului);
  • obligaţia instituţiei financiare străine participantă FATCA de a reţine la sursă 30% din plăţile, transferurile efectuate din SUA către o instituţie financiară, care nu este considerată participantă şi conformă prevederilor FATCA, sau către un client recalcitrant (prevedere expusă în textul de bază al Acordului).


Totodată, potrivit FATCA, în cazul neconformării la prevederile Actului dat prin lipsa unui Acord Interguvernamental sau lipsa participării independente a instituţiilor financiare străine, se aplică reţinerea de 30% la sursă de către toate persoanele juridice din SUA în momentul achitării de salarii, premii, dividende, chirii, anuităţi, compensaţii, remunerări, profituri, venituri etc., dacă acestea provin din SUA şi sunt transferate către instituţiile financiare străine, care sunt considerate neconforme cerinţelor FATCA.

Potrivit informaţiilor oficiale publicate pe pagina oficială a Serviciului Fiscal al SUA şi Trezoreriei SUA2, prevederile FATCA au intrat în vigoare la data de 01 iulie 2014, dată din care se aplică reţinerea la sursă a impozitului de 30% din plăţile, transferurile efectuate către instituţiile financiare străine care nu se conformează cerinţelor FATCA.

Reţinerea unui astfel de impozit poate fi evitată în cazul în care jurisdicţia/ statul instituţiilor financiare străine a încheiat un Acord Interguvernamental cu SUA pînă la data de 01 iulie 2014 sau cel puţin şi-a exprimat intenţia de încheiere a unui astfel de acord pînă la data respectivă. În cazul dat, SUA consideră statul respectiv şi instituţiile financiare din cadrul acestuia ca fiind conforme prevederilor FATCA, nefiind astfel aplicată reţinerea impozitului de 30% la sursă din plăţile şi transferurile efectuate din SUA către instituţiile financiare străine vizate.

Conform informaţiilor disponibile pe pagina web oficială a Trezoreriei SUA, la situaţia din 28 aprilie 2016, au fost încheiate Acorduri Interguvernamentale cu o bună parte din statele lumii, iar cu altele se poartă negocieri în vederea încheierii unui astfel de Acord (vezi tabelul 1).

Tabelul 1.



Lista statelor lumii care au încheiat/ negociază Acorduri Interguvernamentale FATCA, la situaţia din 28 aprilie 2016



Număr de
Acorduri
FATCA
Tipuri de Acord
Interguvernamental
Model 1AModel 1B
(fără existenţa
CEDI, TSIF**)
Model 1B
(cu existenţa
CEDI, TSIF)
Model 2
(fără existenţa
CEDI, TSIF**)
Model 2
(cu existenţa
CEDI, TSIF)
în vigoare42,
(Statele Uniunii Europene,
India, Brazilia,
Azerbaijan,
Australia, etc.)
7,
(Bahamas, Belarus,
Kosovo, Qatar,
Singapore)
2,
(Bulgaria,
Insulele Cayman)
-3,
(Austria,
Bermuda, Elveţia)
încheiate*10,
(Turcia, Koreea de Sud,
Israel, Filipine,
Costa
Rica etc.)
12,
(Algeria, Georgia,
Kuwait, Uzbekistan
etc.)
-2,
(Moldova,
San Marino)
3,
(Chile,
Hong Kong,
Japonia)
la etapa de
negociere***
26,(Ucraina, Turkmenistan,
Tunisia, Tailanda,
Serbia, Republica Dominicană,
Panama, Kazahstan, Grecia,
Indonezia etc.)
6,
(Armenia, Irak, Macao,
Nicaragua,
Paraguay,
Taiwan)

Sursa:Elaborat de autori, în baza informaţiilor Trezoreriei SUA
* Un Acord Interguvernamental „Încheiat” nu este considerat încă „În vigoare”. După încheierea unui Acord Interguvernamental statul partener dispune de timp pentru efectuarea procedurilor interne şi modificarea legislaţiei naţionale în vederea implementării Acordului încheiat. Intrarea în vigoare a Acordului se consideră momentul în care statul partener a notificat SUA despre finalizarea procedurilor interne de implementare a prevederilor Acordului.

** CEDI,TSIF – Convenţie de evitare a dublei impuneri, Tratat de schimb de informaţii fiscale.

*** Pe pagina web oficială a Trezoreriei SUA sunt publicate doar Acordurile Interguvernamentale care au fost deja încheiate sau sunt deja în vigoare. Respectiv, în condiţiile în care textul Acordului Interguvernamental al statelor care sunt la etapa de negociere nu este publicat, nu este posibilă dezvăluirea informaţiei privind tipul expres al Acordului (1A; 1B fără existenţa CEDI, TSIF; 1B cu existenţa CEDI, TSIF; 2 fără existenţa CEDI, TSIF; 2 cu existenţa CEDI, TSIF).

După cum se observă din datele tabelului 1, la situaţia din 28 aprilie al anului curent, 113 state ale lumii au stabilit deja relaţii de cooperare cu SUA în partea ce ţine de implementarea prevederilor FATCA, 54 dintre acestea, avînd deja acordurile intrate în vigoare, 27 – acorduri încheiate, iar – 32 fiind la etapa de negociere a Acordului Interguvernamental. Totodată, se constată că majoritatea statelor din Uniunea Europeană au deja Acorduri Interguvernamentale în vigoare cu SUA.

De asemenea, din cele 80 de Acorduri Interguvernamentale încheiate şi intrate în vigoare, 52 de Acorduri sunt bazate pe principii de reciprocitate. Concomitent, 8 state din cele 113 incluse în tabelul de mai sus au încheiate cu SUA Convenţii de evitare a dublei impuneri sau Tratate de schimb de informaţii fiscale şi au putut să încheie cu SUA un Acord de tip 1A, bazat pe principii de reciprocitate, dar în schimb au optat pentru Acorduri nereciproce: 2 state pentru Acord de tip 1B, iar 6 – pentru Acord de tip 2.

Pe lîngă acestea, după cum s-a menţionat anterior, conformarea la cerinţele FATCA este posibilă şi prin participarea directă a instituţiilor financiare străine, fără încheierea unui Acord Interguvernamental, acesta fiind cazul Federaţiei Ruse.

Încă din anul 2013, Federaţia Rusă a iniţiat negocierile cu SUA în vederea semnării unui Acord Interguvernamental de implementare a prevederilor FATCA. Cu toate acestea, după un an de negocieri intense, în martie 2014 au fost întrerupte discuţiile la subiectul dat.

Prin urmare, în vederea evitării taxării cu 30% la sursă a tuturor tranzacţiilor şi plăţilor efectuate din SUA, Federaţia Rusă a adoptat o lege care să permită instituţiilor financiare ruse să se conformeze individual prevederilor FATCA, sub supravegherea autorităţilor locale.

Astfel, potrivit noii legi adoptate, instituţiile financiare ruse care cad sub incidenţa prevederilor FATCA sunt obligate:

  • după înregistrarea pe pagina oficială a Serviciului Fiscal al SUA, să raporteze acest fapt, în termen de 3 zile, autorităţii de supraveghere a pieţei financiare ruse, Serviciului Fiscal Federal şi Băncii Centrale a Federaţiei Ruse;
  • să declare autorităţilor din Federaţia Rusă clienţii străini care cad sub incidenţa legislaţiei străine – FATCA în cazul dat;
  • să anunţe autorităţilor de supraveghere locale orice solicitări de raportare a informaţiei parvenite de la autorităţi fiscale străine;
  • să prezinte mai întâi autorităţilor locale informaţia care urmează a fi raportată către Serviciul Fiscal al SUA, cu 10 zile până la transmiterea acesteia către autorităţile fiscale americane. De asemenea, autoritatea de supraveghere a pieţei financiare ruse este împuternicită să suspende transmiterea informaţiilor relevante FATCA către Serviciul Fiscal al SUA.


Pe lîngă acestea, noua lege adoptată, permite instituţiilor financiare din Federaţia Rusă să furnizeze informaţia, conform cerinţelor FATCA, doar în cazul existenţei consimţămîntului clientului american, iar în cazul refuzului clientului de a-şi exprima consimţămîntul, instituţia financiară este obligată să rezilieze contractul cu clientul dat.

Reieşind din cele relatate, se constată că FATCA reprezintă un avantaj pentru statele lumii care implementează prevederile unui Acord Interguvernamental de tip 1A, bazat pe condiţii de reciprocitate, situaţie în care statele respective beneficiază de informaţii cu privire la mijloacele financiare deţinute de cetăţenii săi în instituţiile financiare din SUA.

Însă, pentru statele care optează pentru implementarea unui Acord Interguvernamental de tip 1B sau 2, bazate pe condiţii de nereciprocitate, aplicarea prevederilor FATCA este o cerinţă impusă de către SUA, inacceptarea căreia va genera pierderea unor sume financiare semnificative de către instituţiile financiare străine ca rezultat al reţinerilor la sursă.

Astfel, cu toate că statele ce optează pentru un Acord Interguvernamental de tip 1B sau 2 nu obţin informaţii despre mijloacele deţinute de către cetăţenii săi în instituţiile financiare din SUA, în schimbul informaţiilor raportate autorităţilor americane cu privire la clienţii – cetăţeni americani, acestea totuşi implementează prevederile FATCA. O dovadă în plus în sensul dat este şi cazul Federaţiei Ruse, care cu toate că a fost exclusă din lista statelor – negociatori ai unui Acord Interguvernamental, a decis totuşi implementarea individuală a cerinţelor FATCA.

De asemenea, se remarcă faptul, că prevederile FATCA vizează nivelul evaziunii fiscale la nivel mondial şi au drept scop crearea unui control superior asupra fluxurilor de bani prin reducerea implicită a banilor spălaţi prin sectorul bancar şi criminalitate.

În condiţiile date, efectul prevederilor FATCA şi succesul acestora vor fi vizibile o dată cu aplicarea în practică de către instituţiile financiare străine a cerinţelor FATCA privind procedurile de identificare şi raportare a conturilor cetăţenilor americani.

Surse:

1Raportul de audit „Actul privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine: îmbunătăţiri necesare în vederea consolidării sistemului de control a procedurii de înregistrare a instituţiilor financiare străine” nr. 2013-20-118 din 27 septembrie 2013, efectuat de către Inspectoratul General de Administrare Fiscală al Trezoreriei SUA. Disponibil: www.treasury.gov

2Anunţul nr. 2014-17 al Serviciului Fiscal al SUA „Subiecte de interes general”. Disponibil: www.irs.gov

(Va urma)

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.