27
04 2017
5670

Importanța calificării contractelor de cesiune a creanțelor şi delimitarea lor

În ultimii ani în Republica Moldova au fost răspândite contracte de cesiune a creanțelor. De multe ori aceste contracte, deşi au fost denumite de cesiune a creanțelor, în realitate au luat forma camuflată a altor tipuri de contracte de drept civil.

În funcție de elementele contractului şi calificarea corectă a acestora se poate determina esența contractelor precum şi legalitatea lor. Elementele esențiale ce delimitează un contract de altul vor fi prezentate în materialul dat.

Pe parcursul acțiunii unui contract pot să intervină modificări nu numai în conținutul lui, ci şi în componența participanților/părților la acesta.

Legislația civilă în vigoare prevede două metode principale de schimb (substituire) al persoanelor în obligațiuni: cesiunea de creanță şi cesiunea datoriei. Metode adiacente sau derivate sunt factoringul, fidejusiunea etc. prin care într-un fel condiționat sau altul se transmit creanțe şi datorii care pot fi stinse/onorate de terțe persoane.

I. Trecerea dreptului creditorului la altă persoană (cesiunea)

Dreptul de a cere, aparținând creditorului potrivit contractului, poate fi transmis de către el unei alte persoane în baza tranzacției (cesiunea de creanță) sau poate trece la o altă persoană conform legii.

Altfel spus, transmiterea dreptului de a cere înseamnă că creditorul precedent, față de care trebuie să se execute creanțele, din obligație se retrage, iar locul lui îl ocupă un creditor nou.

Foarte des cesiunea se confundă cu cedarea dreptului de a cere (revendicare), ceea ce nu este chiar corect. Cedarea dreptului de a cere este o formă care variază în raport cu cesiunea de creanță. Există cesiune în baza contractului şi dreptul de a cere, de exemplu, potrivit legii.

Cesiunea de creanță

În condițiile de piață, este necesar să nu se confunde achitarea reciprocă cu cesiunea de creanță. Nerespectarea regulilor privind cesiunea poate crea probleme mai puțin serioase decât reținerea îndelungată a plăților între agenții economici. O creanță transmisibilă şi sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terț (cesionar) în baza unui contract.

Din momentul încheierii unui astfel de contract, cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanță. Cesiunea creanței nu poate aduce atingere drepturilor debitorului şi nici nu poate face obligația acestuia mai oneroasă.

Dat fiind acest fapt, la încheierea contractului de cesiune se recomandă a ține cont de următoarele condiții, nerespectarea căror duce la nulitatea contractului sau la recalificarea lui, în consecință oricum fiind anulat cel de bază, prin urmare:

1. Cesiunea unei creanțe de către un creditor unei alte persoane se admite în cazul când aceasta nu este în contradicție cu legea, iar contractul sau creanța nu este legată de creditor (art. 556 alin. (4) din Codul civil:

(4) Sînt incesibile creanțele privitoare la încasarea pensiei alimentare, la repararea prejudiciului cauzat vieții şi sănătății persoanei, precum şi la alte drepturi legate de persoana creditorului.).

De exemplu, dacă contractul, acordurile şi corespondența legate de acestea demonstrează că contractul este întocmit cu încălcarea prevederilor legislative sau în contract se stipulează că nu se permite cesiunea, cesiunea de către creditor va fi imposibilă.

Legislația nu permite cesiunea unor drepturi legate de persoană (individul – omul este tratat în mod individual, nu se referă la persoana juridică), în particular, de a cere plata pensiei alimentare, dreptul de restituire a pagubei cauzate vieții sau sănătății.

La fel, sunt cazuri în care legislația expres prevede interzicerea cesiunii ca, de exemplu, în art. 352 alin. (4) din Codul civil, unde legiuitorul reglementează imperativ că cesiunea dreptului de preemțiune la cumpărarea unei cotei-părți din proprietatea comună nu se admite.

Sau, în alte cazuri, legiuitorul prevede clauze de blanchetă, în care cesiunea se efectuează nu doar pe principii generale, dar şi cu respectarea unor norme juridice de domeniu, de exemplu, art. 484 alin. (6) din Codul civil prevede că cesiunea drepturilor ipotecare este reglementată de legislația cu privire la ipotecă.

2. La transmiterea dreptului de a cere unui nou creditor nu este necesar acordul debitorului, ca în cazul cesiunii datoriilor, dar totuşi el trebuie înştiințat despre cesiunea care a avut loc (modelul de scrisoare de înştiințare se anexează).

Conform regulilor generale, la transmiterea dreptului (cesiune) nu se cere acordul debitorului în cazul când legislația sau contractul nu prevede altceva, iar potrivit art. 557 din Codul civil nou, titularul unei creanțe o poate transmite, fără consimțământul debitorului, unui terț în cazul în care aceasta nu contravine esenței obligației, înțelegerii dintre părți sau legii.

Înțelegerea cu debitorul privind inadmisibilitatea cesiunii produce efecte doar atunci când acesta are un interes legitim în acest sens. Totodată, art. 564 din Codul civil prevede notificarea despre cesiune. Dacă cedentul notifică debitorul că a cedat creanța sau îi prezintă un înscris privitor la cesiune, cedentului i se poate opune de către debitor cesiunea şi atunci când ea nu a mai avut loc sau când este lipsită de efect.

În unele cazuri, legiuitorul expres prevede opozabilitatea drepturilor, unde în conformitate cu art. 508 din Codul civil: (1) Drepturile de creanță, faptele sau raporturile juridice aferente imobilelor consemnate în registru devin opozabile terților numai prin notare. (2) Sunt supuse notării în registru: a) punerea sub interdicție judecătorească şi ridicarea acestei măsuri; b) locațiunea şi cesiunea fructelor pe mai mult de 3 ani; c) interdicția de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris; d) antecontractul; e) dreptul de preemțiune născut din actul juridic; f) intenția de a înstrăina sau de a ipoteca; g) schimbarea rangului ipotecii, poprirea creanței ipotecare şi gajul asupra creanței ipotecare; h) sechestrul, urmărirea imobilului sau a fructelor sale; i) acțiunea în prestație tabulară şi acțiunea în rectificare; j) acțiunea pentru apărarea drepturilor reale înscrise în registrul bunurilor imobile, acțiunile în desființarea actului juridic pentru nulitate, rezoluțiune ori alte cauze de ineficacitate, precum şi orice alte acțiuni privitoare la drepturi de creanță, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise; k) alte cazuri prevăzute de lege.

Notificarea despre cesiune poate fi retrasă doar cu consimțământul celui desemnat ca nou creditor.

Este un moment important la care trebuie să se atragă atenție, şi anume faptului că cesionarului i se pot opune prestațiile efectuate de debitor, după cesiune, pentru cedent, ca şi orice act juridic încheiat după cesiune între debitor şi cedent cu privire la creanța transmisă în cazul când debitorul nu avea cunoştință, în momentul efectuării prestației sau al întocmirii actului, de existența cesiunii (art. 561 din Codul civil), astfel, înştiințarea scrisă este întotdeauna oportună deşi nu este obligatorie în cazul cesiunii creanței (dar nu şi în cazul cesiunii datoriei, unde înştiințarea sau acordul este obligatoriu).

În cazul când este vorba despre transmiterea creanțelor în baza legii, a unor hotărâri de judecată sau a unei decizii a autorității publice, sunt valabile prevederile stipulate la art. 566 din Codul civil, care prevăd că dispozițiile şi cerințele legislației civile cu referire la cesiune sunt obligatorii spre aplicare.

În orice caz, indiferent de faptul dacă se cere sau nu acordul debitorului la transmiterea dreptului de a cere (sau cesionare), este oportun de a-l înştiința despre cesiunea care a avut loc, deoarece legislația în vigoare protejează drepturile debitorului, care nu a fost avizat privind cesiunea „dreptului de a cere” unei a treia persoane.

În primul rând, în cazul când debitorul nu este înştiințat despre cesiunea de creanță, el va îndeplini obligația sa față de titularul de bază al creanței (de exemplu, va transfera pe contul bancar al titularului de bază al creanței (creditorului inițial) suma bănească stipulată în contractul de vânzare-cumpărare), acțiunile lui se vor califica ca obligație executată în modul stabilit corect.

În acest caz cesionarul (noul creditor) va trebui să-şi soluționeze relațiile cu cedentul (titularul inițial al creanței sau creditorul inițial), deoarece în asemenea situații orice cerințe față de debitor sunt neadecvate.

Dacă totuşi cesionarul (noul creditor) s-a pomenit într-o astfel de situație, el este în drept să înainteze cedentului (creditorul inițial) cerințe de restituire a patrimoniului transmis de către el în baza contractului de cesiune sau o compensație financiară – costul patrimoniului. Acest drept este prevăzut şi atribuit noului creditor în baza art. 8 alin. (2), art. 1392 şi art. 1393 din Codul civil.

Adică, conform legislației, debitorul este în drept să nu îndeplinească cerințele cesionarului din cauza că la acel moment, în care debitorul a realizat acțiunile reale de executare a obligațiunilor față de titularul (creditorul) inițial, ultimul (cesionarul) nu va mai putea fi parte a contractului de cesiune. Plus la aceasta, în urma îmbogățirii fără temei, urmează a se calcula şi cere dobânda, pornind de la suma respectivă.

În al doilea rând, potrivit legislației, debitorul este în drept să înainteze contra cerințelor noului creditor (cesionar) obiecții care, la rândul său, avea dreptul să le înainteze vechiului creditor (cedent) la momentul primirii avizului despre trecerea dreptului de a cere (cesiune).

Debitorul are dreptul să opună noului creditor toate obiecțiile, pe care a putut să le opună vechiului creditor până la primirea avizului cu privire la cesiunea creanței, conform art. 561 Opozabilitatea prestațiilor din Codul civil, după cum s-a menționat mai sus.

De exemplu, dacă vânzătorul a cesionat dreptul de a cere plata pentru marfă altei persoane, iar cumpărătorul, până la primirea avizului privind cesiunea care a avut loc, a depistat unele defecte la marfa vândută, el este în drept să înainteze față de cesionar (noul creditor) toate pretențiile sau obiecțiile sale referitoare la defectele depistate, în particular, poate cere micşorarea (reducerea) corespunzătoare a prețului sau restituirea sumei deja achitate.

Este evident că crearea unei asemenea situații nu este convenabilă pentru noul creditor (cesionar).

În al treilea rând, este important ca avizul privind cesiunea creanței să fie expediat şi să ajungă la debitor la timp, adică să nu se tărăgăneze expedierea înştiințării/notificării.

Dacă cedentul notifică debitorul că a cedat creanța sau îi prezintă un înscris privitor la cesiune, cedentului i se poate opune de către debitor cesiunea şi atunci când ea nu a mai avut loc sau când este lipsită de efect. Notificarea despre cesiune poate fi retrasă doar cu consimțământul celui desemnat ca nou creditor.

3. Cesiunea trebuie să se efectueze în starea în care ea există la momentul încheierii contractului de cesiune.

În practică se întâlnesc frecvent cazuri când cedentul, odată cu transmiterea cesionarului a dreptului de a cere, modifică conținutul acestei cerințe. De exemplu, vânzătorul care are drepturi (cerințe) financiare față de cumpărător transmite noului creditor dreptul de a cere de la cumpărător materii prime, marfă etc.

Este evident că contractul de cesiune stipulat în acest mod nu este valabil, deoarece vânzătorul nu are față de debitorul său drepturi-cerințe materiale (adică rezultă relații de barter). Astfel, este necesar să se ia în considerare regula, conform căreia creanța trebuie să fie transmisă noului creditor în acea stare, în care ea există la momentul încheierii contractului de cesiune.

Dacă creanța este financiară, trebuie să se cesioneze anume creanța financiară. În cazul când creanța este de ordin marfar, ea trebuie să se transmită similar. Modificarea creanței trebuie să se efectueze cu participarea debitorului ca parte contractantă, prin acord adițional scris la contract, care e parte componentă a contractului de bază.

În acest sens, legiuitorul prevede expres că cedentul este obligat să remită cesionarului actele aferente creanței şi să-i pună la dispoziție informația necesară realizării ei. Drepturile de creanță se transmit cesionarului aşa cum există în momentul transmiterii. Odată cu cesiunea creanței, asupra cesionarului trec garanțiile şi alte drepturi accesorii.

4. Dreptul de a cere poartă un caracter patrimonial şi se evaluează din punct de vedere financiar. Astfel, după regula generală, cerința (creanța) trebuie să se cesioneze cu titlu oneros.

În principiu, creanța poate fi transmisă altei persoane cu titlu gratuit. Însă în acest caz transmiterea dreptului patrimonial unei terțe persoane cu titlu gratuit reprezintă un contract de donație (art. 827 din Codul civil).

În baza contractului de donație o parte (donator) transmite cu titlu gratuit celeilalte părți (donatar) un bun în proprietate. Deci, transmiterea unei persoane a dreptului de proprietate cu titlu gratuit reprezintă un contract de donație. Apropo, în baza art. 832 din Codul civil este interzisă donația, cu excepția donației neînsemnate, pentru realizarea unor obligații morale: în relațiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ, şi, de către persoanele juridice, cu scop lucrativ, în cazul în care obiect al donației sunt valorile mobiliare.

Astfel, dacă în contractul de cesiune nu se va indica, prin ce se garantează transmiterea noului creditor a dreptului de a cere, legalitatea unui asemenea contract poate fi pusă la îndoială.

Dreptul de a cere poate fi transmis în contul achitării datoriilor creditorului inițial (titularul de bază al creanței) față de noul creditor (cesionar), în contul livrărilor de mărfuri.

Vânzarea creanței. Diferența dintre cesiunea creanței şi factoring. În fine, dreptul de a cere poate fi, pur și simplu, vândut unei terțe persoane, conform legislației în vigoare. Totodată, este necesar de a ține cont că, în baza Codului civil (art. 1290), achiziționarea creanțelor financiare contra bani (este o tranzacție de factoring) poate fi efectuată de întreprinderile de factoring (factor).

Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), creanțele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vânzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terți, iar factorul îşi asumă cel puțin 2 din următoarele obligații: a) finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăți în avans; b) ținerea contabilității creanțelor; c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanțelor; d) asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere).

În contract părțile sunt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile creanțelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de plată.

Față de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanță în măsura în care dispozițiile Codului civil nu prevăd sau din esența factoringului nu reiese altfel. Ce este specific factoringului, este faptul că cesiunea creanței aderentului către factor poate fi realizată chiar dacă între aderent şi debitor există o convenție ce interzice o astfel de cesiune.

Aceasta prevedere nu aduce atingere răspunderii aderentului față de debitor pentru prejudiciile rezultate din cesiunea efectuată contrar prevederilor contractului. În raport cu statul, deoarece creanța poate încălca principiul de la pct. 3 expus mai sus, nu în toate cazurile este oportun de a aplica aceste norme juridice, deoarece factoringul de multe ori denaturează starea inițială a creanței, iar, de ex., organul fiscal nu poate depăşi limitele de competență diminuând starea inițială a creanței, astfel diminuând veniturile la buget.

5. Cesiunea dreptului de a cere unor terțe persoane se efectuează în baza contractului de cesiune. Contractul de cesiune este un contract de drept civil care trebuie să fie întocmit în baza condițiilor şi regulilor stabilite de legislație.

În acest caz urmează a se accentua două momente:

În primul rând, în contract este necesar să se descrie amănunțit creanța care se cedează cesionarului – caracterul cerinței (creanței), mărimea (volumul, suma), obligațiunea ce a generat apariția creanței, cu indicarea numărului, datei încheierii contractului care a stat la baza apariției creanței (sau a documentului ce stă la baza creanței).

Astfel, legalitatea cesiunii poate cauza dubii serioase, mai ales atunci când se întocmesc acte multilaterale de achitări reciproce (cu participarea a cinci şi mai multe întreprinderi) va fi foarte complicat de a stabili ce fel de creanță se transmite (se cedează). Mai mult ca atât, circulația documentelor se perfectează la un nivel destul de scăzut şi un asemenea document, cum este contractul, deseori, pur şi simplu, lipseşte.

În al doilea rând, este necesar a respecta forma contractului de cesiune, de exemplu, pentru cunoştință:

  • cesiunea creanței (dreptul de a cere) bazată pe un contract (tranzacție) într-o formă simplă, scrisă sau autentificată de notar trebuie să fie efectuată corespunzător într-o formă scrisă sau autentificată de notar în mod respectiv;
  • cesiunea creanței apărută în baza unei tranzacții, pentru care este necesară înregistrarea de stat, trebuie să se înregistreze în modul stabilit în cazul când legislația nu prevede altceva;
  • cesiunea creanței în baza unei hârtii de valoare la ordin se efectuează pe calea andosamentului pe această hârtie (hârtii de valoare) (art. 556 din Codul civil);
  • dacă valoarea tranzacției (obiectul actului juridic – creanța) depăşeşte suma de 1 000 lei, contractul se va încheia obligatoriu în formă scrisă (conform art. 210 alin. (1) din Codul civil).

Este de menționat şi faptul că în unele cazuri are loc transmiterea creanțelor altfel decât prin voința părților exprimată contractual, de exemplu, creanța poate fi transmisă în baza legii, a unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii a autorității publice.

6. În contract este necesar de a determina volumul drepturilor cesionate (art. 558 din Codul civil).

Conform regulii generale, drepturile de creanță se transmit cesionarului în forma în care există la momentul transmiterii. Odată cu cesiunea creanței, la cesionar trec garanțiile şi alte drepturi accesorii. Aceasta înseamnă că la noul creditor, pe lângă creanța de bază, trec şi drepturile ce asigură realizarea creanței (de exemplu, drepturile în contractul de gaj), alte drepturi ce au legătură cauzală cu cerințele (creanțele), inclusiv drepturile la dobânzile neachitate.

Pentru a exclude acțiunea normei generale menționate, în contractul de cesiune este necesar de a indica expres volumul drepturilor care se transmit noului creditor.

Cesiunea creanței trebuie să conducă nemijlocit şi necondiționat la înlocuirea creditorului (titularului unei creanțe) în obligații şi drepturi prin cesionar.

De exemplu, S.A. „Soare” şi S.A. „Cerb” au încheiat un contract de cesiune, în baza căruia S.A. „Soare” şi S.A. „Cerb” cedează creanța. Mai târziu, aceşti doi subiecți economici încheie un contract suplimentar (acord), conform căruia peste 50 de zile după virarea sumei respective pe contul S.A. „Cerb”, acesta din urmă trebuia să restituie suma S.A. „Soare”, cu excepția celor 10% ce constituie o remunerare a persoanei care a preluat dreptul.

În asemenea cazuri, este evident că voința părților nu era îndreptată la cesiunea de drepturi, ci la prestarea serviciilor de încasare a banilor – prestare de servicii contra unei remunerații. Deci, contractul de cesiune este fictiv, acoperind (camuflând) contractul de prestare a serviciilor. Totodată, în cazul de față titularul inițial al creanței (S.A. „Soare”) nu a fost substituit (şi nu a ieşit din tranzacție) cu un creditor nou (S.A. „Cerb”).

Prin urmare, se poate trage concluzia că în urma cesiunii creanței trebuie să se producă înlocuirea necondiționată a titularului creanței în ce priveşte obligațiile. Dacă în urma analizei condițiilor contractului de cesiune titularul creanței nu a fost scutit de drepturi şi obligații, un asemenea contract nu este valabil, deoarece putea fi încheiat fictiv.

Conform exemplului prezentat mai sus, între părți a fost încheiat un contract de cesiune, dar, în baza condițiilor acestuia, cesionarul nu trebuia să restituie cedentului datoria percepută. Dacă cesiunea de drept a avut loc în realitate, despre ce datorii restituite şi, principalul, despre ce remunerare se menționează în contract?

În acest caz S.A. „Cerb” prestează doar servicii de încasare a creanțelor, primind pentru aceasta remunerația respectivă, iar titularul inițial al creanței nu a fost substituit sau înlocuit de facto şi de jure.

Sunt răspândite frecvent operațiunile (tranzacțiile) de cedare parțială a creanțelor în contracte de durată (continue). De exemplu, între furnizor şi cumpărător s-a încheiat un contract de livrare a ferestrelor pentru o perioadă de un an.

Conform condițiilor contractuale, ferestrele trebuie să se livreze pe parcursul anului în partide şi respectiv cu achitări lunare. După expirarea a 3 luni furnizorul şi cumpărătorul întocmesc un act de contrapunere a faptelor privind datoriile aferente achitării ferestrelor livrate, formate la momentul dat, conform căruia furnizorul cedează dreptul de a cere de la cumpărător suma datorată unui terț (cesionar) în contul achitării datoriei sale față de el.

La prima vedere se pare că totul este legal şi, mai ales, că legislația nu interzice efectuarea unor asemenea operațiuni. Însă în acest caz instanța de judecată poate considera contractul de cesiune nul, deoarece regulile cesiunii nu pot fi aplicate în situațiile specificate, întrucât obligația are un caracter continuu şi, prin urmare, se creează raporturi juridice permanente în cadrul aceluiaşi cerc de persoane.

Astfel, concluzia este următoarea, în urma cesiunii creanțelor urmează substituirea necondiționată a părții contractante (creditor) în partea ce ține de obligațiuni. Dacă în rezultatul analizei clauzelor şi condițiilor contractului de cesiune se va stabili clar că creditorul inițial nu a decăzut din obligații, un astfel de contract va fi lovit de nulitate în baza art. 220, 221 din Codul civil pe motiv că contravine normelor juridice imperative ale legislației în vigoare.

7. Alte momente importante

1) Titularul unei creanțe care a cedat dreptul de a cere (creanța) poartă răspundere față de cesionar pentru nevalabilitatea creanței, dar nu răspunde pentru nerealizarea acesteia de către debitor, cu excepția cazului când titularul de bază al creanței preia obligația de fidejusiune a debitorului față de noul creditor (cesionar).

Cu alte cuvinte, dacă creanța a fost cedată (transmisă) cesionarului în strictă conformitate cu legislația în vigoare, iar debitorul nu execută condițiile contractului, noul creditor poate înainta cerințele (pretențiile) sale doar debitorului.

Cedentul (titularul inițial al creanței) nu poartă nicio răspundere pentru neexecutarea sau executarea neadecvată a contractului, cu excepția cazurilor expres prevăzute de legislație, de exemplu, în cazul sublocațiunii sau cesiunii locațiunii locatarul (cedentul) îşi păstrează răspunderea față de locator (art. 894 din Codul civil).
O altă excepție de la această regulă poate servi şi cazul când creditorul inițial (cedent), cedând creanța cesionarului (noului creditor), concomitent se obligă față de cealaltă parte (creditor inițial) să execute integral sau parțial, gratuit sau oneros obligația debitorului (a se vedea Cap. XX Fidejusiunea din Codul civil).

Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligație viitoare sau afectată de modalități dar oricum determinată. Ceea ce este specific şi deosebit de regula generală a cesiunii, pentru raportul juridic de fidejusiune este reglementarea din Codul civil, articolul 1148, care prevede neobligativitatea acordului debitorului la constituirea fidejusiunii. Astfel, o persoană poate deveni fidejusor fără acordul debitorului şi chiar fără ştirea acestuia.

Daca e să ne întoarcem la contractul de cesiune, atunci, în cazul în care cesiunea de creanță deja a avut loc, contractul, pe care se bazează această creanță, din careva considerente se va dovedi a fi nevalabil/nul, drept efect juridic, titularul inițial al creanței va trebui să restituie cedentului tot ce a primit de la acesta în locul dreptului cedat, inclusiv cu corectări în documentația aferentă, precum şi să restituie integral daunele cauzate.

2) La cedarea creanței titularul creanței este obligat să transmită cesionarului documentele care adeveresc dreptul de a cere, precum şi să comunice informația care are însemnătate pentru realizarea creanței. În caz contrar, până când cesionarul nu va prezenta toate dovezile de trecere a creanței, debitorul este în drept să refuze executarea creanței față de noul creditor.

3) Este necesar de asemenea să nu se confunde achitările reciproce cu cesiunea de creanță.

4) La capitolul de față trebuie de menționat că Colegiul Ministerului Finanțelor prin extrasul din procesul-verbal nr. 22/1 din 31.10.2002 a hotărât să accepte cesiunea creanțelor unui contribuabil (titular) altui contribuabil (cesionar) în cazul când debitorul este bugetul de stat. Cesiunea se efectuează în limitele şi în condițiile prevederilor Codului civil.

Cesiunea de creanță se face în baza unui contract scris, cu transmiterea documentelor care atestă dreptul la creanță. Cesionarul prezintă Serviciului Fiscal cererea la care se anexează contractul în original şi documentele justificative (decizia privind restituirea TVA sau a accizului în sumă de __; Hotărârea irevocabilă a judecății; documente ce confirmă efectuarea plăților în plus la buget etc.).

Totodată, Ministerul Finanțelor a stabilit setul de documente care se prezintă la Serviciul Fiscal pentru stingerea datoriilor față de stat (pentru realizarea creanțelor):

  1. contractul de cesiune a creanțelor;
  2. actul de verificare între cedent şi cesionar la data întocmirii contractului menționat;
  3. documentele care confirmă dreptul de a cere (creanța) – decizia privind restituirea TVA; Hotărârea irevocabilă a judecății sau documentele ce confirmă efectuarea plăților în plus la buget etc.;
  4. notificarea privind cesiunea creanței şi
  5. solicitarea/cererea de a efectua stingerea datoriilor față de stat ale contribuabilului-cesionar.

Colegiul Ministerului Finanțelor a stabilit de asemenea modul de achitare a plăților (datoriilor față de buget) pe seama creanțelor cedate. În primul rând, se achită datoriile față de stat cu termenul de plată ajuns la scadență (inclusiv creditele acordate de Ministerul Finanțelor sau garantate de stat), apoi alte drepturi.

II. Cesiunea drepturilor (creanțelor) creditorului conform legii

Drepturile creditorului care rezultă din obligații trec la o persoană terță în baza legii şi a împrejurărilor indicate în legislație. De exemplu,

  • în urma succesiunii de drept universală (succesiunea drepturilor persoanei decedate la moştenitorii săi, reorganizarea persoanei juridice);
  • în baza hotărârii judecătoreşti privind trecerea drepturilor creditorului la o altă persoană, în cazul când o astfel de cesiune este prevăzută de legislație;
  • prin subrogarea asigurătorului (agentului de asigurare) se transmit drepturile creditorului față de debitorul responsabil de survenirea cazului asigurat;
  • în alte cazuri prevăzute de legislație.

Model de document

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.