29
07 2014
1111

Comunicat de presă: Banca Mondială, alături de FMI, susține proiectul de centralizare a SFS

Echipa IFPS este pregătită pentru a demara procedurile ce țin de implementarea Acordului dintre Fisc și Banca Mondială privind modernizarea Sistemului Informațional Integrat, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii de astăzi cu Misiunea Băncii Mondiale.

În contextul subiectelor abordate, Ion Prisăcaru a apreciat înalt suportul acordat de către Banca Mondială și a menționat că, în cadrul IFPS, a fost creat un Departament responsabil de dezvoltarea IT, reprezentanții căruia fac parte din echipa de gestionare a grantului privind modernizarea Sistemului Informațional Integrat al Serviciului Fiscal de Stat.

La același subiect, conducătorul Delegației BM, Doamna Shilpa Pradhan a remarcat că, pe intern, IFPS a realizat deja multe lucruri necesare bunei implementări a proiectului și, în fond, este de constatat că IFPS este gata să implementeze proiectul. Doamna s-a interesat care este situația cu implementarea recomandărilor ce țin de eficientizarea și modernizarea Serviciului Fiscal de Stat, specificând că opiniile experților Băncii Mondiale coincid cu cele ale responsabililor FMI, în sensul necesității centralizării SFS, prin acordarea unui statut unitar. Doamna Shilpa Pradhan a menționat că și de statutul SFS depinde dacă vor fi operate unele sau altele modificări ale acordului semnat anterior.

Dând curs solicitării, Ion Prisăcaru a menționat că Proiectul menționat se află deja a patra lună la Ministerul Finanțelor, autorii neavând, deocamdată, careva reacții de răspuns. În contextul general al discuțiilor purtate, șeful autorității fiscale i-a mai informat pe experții Băncii Mondiale că, din toate obiectivele Proiectului de modernizare a SFS, s-a reușit doar obținerea unui sediu propriu, chestiunea fiind tranșată recent, prin hotărâre de Guvern. De asemenea, Ion Prisăcaru a mai specificat că, pe moment, SFS are în lucru 54 de noi servicii electronice, fiecare la diferite etape de elaborare, aceste eforturi fiind orientate spre a oferi suport atât contribuabililor, cât și funcționarilor fiscali.

Notă: Echipa Băncii Mondiale se află în vizită planificată în țara noastră, în componența Doamnei Shilpa Pradhan, specialist superior public și conducător al echipei, Doamnei Stella Ilieva, economist superior, și Doamnei Lalila Moorty, conducător de program. Scopul vizitei este de a se întâlni cu conducerea Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, pentru a discuta pe marginea noului Proiect ”Modernizarea administrării fiscale (TAMP)” și Grantul pentru pregătirea Proiectului.

3 imagini

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.