Monitorul oficial

Atenție! A fost aprobat noul formular tipizat REV 5

În Monitorul Oficial din 19 decembrie, a fost publicat Ordinul Casei Naţionale de Asigurări Sociale nr. 322 din 27.11.2014, prin care a fost aprobat noul formularului tipizat REV-5 „Declaraţia persoanei asigurate" şi Instrucţiunea de completare a acestuia. Noul formular se va completa de către angajator atât pentru toate persoanele asigurate angajate, cât şi de către persoanele fizice asigurate pe cont propriu şi se va prezenta la structurile teritoriale ale CNAS lunar. Anterior acest formular se prezenta trimestrial. Prezentul formular a fost elaborat conform noilor reglementari, ce intra în vigoare din 1 ianuarie 2015, în baza Legii nr. 160 din 18.07.2014, prin care au fost efectuate modificări în Legea nr. 489 din 08.07.1999 privind sistemul public de asigurări sociale. În comparație cu formularul vechi, noul formular nu a suferit modificări esențiale. Singura deosebire este că în rândul „Perioada de gestiune" în loc de bifa „trimestrul" va fi bifa „lună". De asemenea, modificări de redacție a suferit și bifa „pentru stabilirea pensiei" din categoria „Tip formular", care a fost înlocuită cu sintagma „pentru stabilirea prestaţiilor sociale". Acest formular se va prezenta începând cu luna ianuarie 2015. Prezentul ordin intră în vigoare la data de 19 decembrie 2014, data publicării. Totodată, vechiul Ordin CNAS nr. 288-A din 24.12.2012 privind aprobarea REV-5 „Declaraţia persoanei asigurate" (forma trimestrială) şi Instrucţiunea de completare a formularului tipizat REV-5 „Declaraţia persoanei asigurate" (forma trimestrială) a fost abrogat.

via contabilsef.md

Instituții:

Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

5829 vizualizări

Data publicării:

22 Decembrie /2014 16:55

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

cnas | Ordin | Monitorul Oficial

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon