28
12 2015
2832

Din 1 ianuarie 2016 se facilitează procedura de imprimare de sine stătător a facturilor

După ce a fost facilitată procedura de imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 199 din 10 decembrie 2015, în Monitorul Oficial din 25 decembrie 2015 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 203 din 18.12.2015, prin care se modifică Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 47 din 31.03.2010 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factură". Respectiv, din 1 ianuarie 2016 se facilitează și procedura de imprimare de sine stătătoare a facturilor.

Astfel, conform completărilor de la punctul 5 al Ordinului nr. 47 din 31.03.2010, la imprimarea facturilor generate în SIA „e-Factura", precum și la imprimarea de sine stătătoare a facturilor fiscale de către subiecţii ce dispun de acest drept, indicarea numărului de ordine a exemplarului nu va fi obligatorie, iar în anexele la facturile imprimate de sine stătător de către subiecţii ce dispun de acest drept, indicarea seriei și numărului anexei nu se va efectua.

Totodată, conform completărilor de la punctul 6, formularele facturii şi anexelor la factură imprimate în mod centralizat se eliberează de Serviciul Fiscal de Stat. Anterior lipsea sintagma „imprimate în mod centralizat".

Punctul 7 va avea o noua redacție. Prin urmare, entităţilor care dispun de un sistem de imprimare automatizat li se va permite imprimarea de sine stătătoare a facturilor și anexelor la acestea pe hârtie specială cu însemne de protecţie pentru documentarea livrărilor sale. Semnele de protecţie se stabilesc de către agentul economic conform necesităţilor şi posibilităţilor proprii.

Acordarea dreptului la tipărirea de sine stătătoare a facturilor şi anexelor la acestea se va asigura prin acordarea automatizată a seriei şi diapazonului de numere de facturi în baza solicitării agentului economic depusă în intermediul sistemului informatic „Comanda on-line".

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat va asigura implementarea unui serviciu electronic de comandă şi acordare automatizată a seriei şi diapazonului de numere de facturi.

Până acum, imprimarea de sine stătătoare se permitea doar entităţilor, care dispuneau de un sistem de imprimare automatizat şi veniturile din vânzări pentru anul de gestiune precedent depășeau 12 000 000 lei. Totodată trebuiau să utilizeze hârtie prevăzută cu însemne de protecţie: filigran personificat şi milieu (fibre vizibile), cu seria şi numerele atribuite de Serviciul Fiscal de Stat.


via | www.contabilsef.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.