Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La 1 martie anul curent, în Monitorul oficial a fost publicată Legea nr. 34 din 29 februarie 2024 cu privire la decontările în numerar, prevederile căreia se vor aplica din 1 ianuarie anul 2025. În acest context, în ediția din aprilie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” – nr. 3(87)
Serviciul Fiscal de Stat are drept prioritate oferirea asistenței și consultanței fiscale contribuabililor, în vederea creării condiţiilor favorabile pentru conformarea voluntară la respectarea legislaţiei de către aceștia. În scopul oferirii asistenței și popularizării prevederilor legislației fiscale în vigoare, autoritatea fiscală va continua să organizeze seminare de instruire cu titlu gratuit, cu participarea contribuabililor.
Modul și condițiile de acordare, dar și retragere a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului, a abrevierilor sau derivatelor denumirii oficiale sau istorice a statului în denumirea persoanei juridice cu scop lucrativ vor fi stabilite într-un Regulament, proiectul căruia urmează a fi analizat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de
Modificările operate în Codul fiscal prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative vin cu intervenții și la capitolul ,,Evidența fiscală și executare silită”, principalele fiind prezentate în continuare.
Cadrul normativ de bază, principiile și cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare este stabilit prin Legea contabilităţii și raportării financiare nr.287/2017 (Legea nr.287/2017). Deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă
Autoritățile intenționează să acorde compensații contribuabililor care vor trece de la genul de activitate patenta de întreprinzător la activitatea independentă. În acest sens se propune elaborarea Regulamentului privind modul de compensare a unor cheltuieli suportate de persoanele fizice ce desfășoară activități independente.
În rezultatul unui control al Serviciului Fiscal de Stat, pentru o parte din angajații întreprinderii au fost recalculate sumele fondului de retribuire a muncii şi alte recompense. Respectiv, sumele recalculate suplimentar la cele declarate inițial de către entitate au fost reflectate prin intermediul
La data de 1 aprilie anul curent a intrat în vigoare Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative (în continuare Legea nr. 34/2024), lege care vine să stabilească cadrul normativ de bază privind efectuarea decontărilor aferente operațiunilor de plată pe teritoriul Republicii Moldova, modul și limitele de efectuare a decontărilor, controlul respectării noilor prevederi, precum și sancțiunile aplicabile.
Consumatorii vor fi mai protejați! Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat un proiect de lege privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor. Această lege va proteja interesele persoanelor fizice care au suferit prejudicii
Proiectul analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 1 septembrie curent, introduce o serie de elemente noi, menite să consolideze transparența, competitivitatea și eficiența procesului de achiziție în sectoarele reglementate, inclusiv prin digitalizarea procedurilor și extinderea obligațiilor de publicare în Jurnalul Oficial al UE.
În cadrul ședinței din 12 iulie anul curent Guvernul a susținut proiectul cu privire la modificarea unor acte normative (reglementarea relațiilor între asociații/fondatorii societăților comerciale), elaborat de Ministerul Economiei și Digitalizării în scopul excluderii mai multor bariere în activitatea societăților de acțiuni și societăților cu răspundere limitată (SRL).
În cadrul întreprinderii recent s-a produs un accident de muncă. Ca rezultat, salariatul a prezentat certificatul medical în legătură cu acest caz. Cum urmează de stabilit indemnizația de incapacitate temporară de muncă? Se stabilește exact ca și incapacitatea temporară de muncă pentru o boală obișnuită și se plătește pentru primele 20 de zile sau există diferențe la stabilirea acestui tip de indemnizație?
În conformitate cu art.16 alin.(1) și alin.(2) din Codul de procedură civilă, hotărârile, încheierile, ordonanţele şi deciziile judecătoreşti definitive, precum şi dispoziţiile, cererile, delegaţiile, citaţiile, alte adresări legale ale instanţei judecătoreşti, sunt obligatorii pentru toate autorităţile publice, asociaţiile obşteşti, persoanele oficiale, organizaţiile şi persoanele fizice şi se execută
Luând în considerare ritmul înalt de crește a inflației și a prețurilor, precum și evoluția pieței produselor petroliere din ultima perioadă, Parlamentul a decis, cu votul a 52 de deputați, constituirea comisiilor speciale: de examinare a procesului decizional privind controlul inflației și politica monetară pe parcursul perioadei ultimelor 18 luni pentru examinarea eficienței aplicării reglementărilor din sectorul produselor petroliere. Comisiile speciale vor antrena în activitatea sa toate autoritățile responsabile ale statului,
Potrivit art.1810 alin.(1) și (2) din Codul civil nr.1107/2002, cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, să efectueze transfer de sume băneşti în limitele disponibilului din
Achiziţiile publice de lucrări reprezintă activitatea de asigurare şi gestiune optimă a resurselor materiale în domeniul public. Aceastea pe lângă faptul că urmează să respecte necondiționat cerinţele legislative specifice domeniului, sunt obiligate de a se încadra în
Camera de Comerț Americană din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Camera Consultanților Fiscali din România, a organizat cea de-a patra ediție a TAXCON23
Pe agenda ședinței Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător este inclus proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, elaborat de Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală (AGEPI), ce se referă la îmbunătățirea mecanismului de eliberare a licențelor obligatorii.
Deficienţele cadrului de reglementare a domeniului funcționării în condiții de siguranță a obiectelor de producție și a instalațiilor tehnice potențial periculoase vor fi eliminate odată cu punerea în aplicare a prevederilor proiectului de lege, aprobat de Parlament în prima lectură. Acesta stabilește criteriile obiectelor ce cad sub incidența legii, dar și a celor ce nu vor fi reglementate de noile prevederi, definește noțiunile și cadrul normative de activitate a respectivelor întreprinderi. Potrivit autorilor documentului, problemele ce țin de asigurarea securităţii la utilizarea obiectelor industrial periculoase sunt cauzate de lipsa unor racordări la standardele și tendințele internaţionale, iar prevederile proiectului
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *