Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Proiectul noului Cod vamal al Republicii Moldova (CV) a fost aprobat în lectură finală în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 24 august curent și urmează să intre în vigoare din 1 ianuarie 2023. Adoptarea documentului derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de RM în partea ce vizează armonizarea cadrului vamal național la Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013, precum și la alte 8 acte normative ale Uniunii Europene. Implementarea noului act normativ are obiectiv principal intensificarea comerțului internațional prin: armonizarea cadrului legislativ național vamal la standardele europene; reducerea costurilor legate de declararea mărfurilor; utilizarea tehnologiilor informaționale pentru toate procedurile vamale;
Cadrul bugetar pe termen mediu (2024-2026) (CBTM), publicat marți, 25 iulie în „MO”, va servi organelor centrale de specialitate ale administrației publice și altor autorități administrative centrale ca suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2024, iar autorităților administrației publice locale – la planificarea bugetelor locale și a programelor locale de dezvoltare a teritoriilor respective.
Serviciul Fiscal de Stat reiterează despre obligația angajatorilor de a declara, în termen, informația aferentă modificării raporturilor de muncă cu salariații, prezentând Darea de seamă forma IRM19.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, contribuabilii nu vor fi sancționați pentru situațiile în care nu și-au onorat obligațiile fiscale din motive de întrerupere a posibilității accesării serviciilor fiscale electronice determinate de o defecțiune tehnică sau de altă natură, ce nu depind de utilizatori.
În conformitate cu art.542 alin.(1) și alin.(3) din Codul fiscal obiect al impunerii pentru agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este venitul determinat conform contabilităţii financiare, obţinut în perioada fiscală de declarare. În obiectul impunerii nu se includ: a) veniturile din subvenţii; b) veniturile din recuperarea prejudiciului material; c) veniturile din plusurile de active imobilizate şi circulante, constatate la inventariere;
Conform art. 12 pct. 3) din Codul fiscal (CF), dividend este venitul obţinut din repartizarea profitului net între acţionari (asociaţi) în conformitate cu cota de participaţie depusă în capitalul social, cu excepţia venitului obţinut în cazurile lichidării complete a agentului economic. În continuare o să analizăm care este impactul fiscal asupra operațiunii economice de calculare și achitare a dividendelor către persoanele juridice și persoanele fizice, atât rezidenți, cât și nerezidenți ai Republicii Moldova.
Ministerul Finanțelor anunță despre emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS) cu termen lung de circulație. Astfel, la licitația de mâine, 24 mai 2023, investitorii vor putea procura Obligațiuni de stat (OS) cu maturitatea de 2, 3, 5, și 7 ani.
Ordinul ministrului finanțelor nr. 105/2016 cu privire la aprobarea unor formulare aferente modificării termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin amînare sau eşalonare
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că la data de 30 aprilie 2024 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) de către persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentrul anul 2023.
Prin Legea nr.247 din 31.07.2023, în vigoare din 01.10.2023, a fost modificată redacția Legii nr.1540/1998 cu privire la taxa pentru poluarea mediului. Astfel, subiecți ai impunerii cu taxa pentru poluarea mediului potrivit Legii nr.1540/1998 sunt: persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică
Prin derogare de la prevederile/1 art. 208 din Codul administrativ, persoana supusă controlului nu va fi obligată să respecte procedura prealabilă și va putea direct înainta acțiune în contencios administrativ în raport cu procesul-verbal
În activitatea oricărei entități din anumite motive fie întemeiate, fie mai puțin întemeiate pot apărea creanțe ale entităților, creanțe aferente bugetului, avansurilor acordate, ale personalului etc. al căror termen de prescripție a expirat. Respectiv, conform actelor normative în vigoare, creanțele compromise urmează a fi casate. Casarea acestora atrage după sine o serie de ajustări în scopuri fiscale. În articolul ce va fi publicat în ediția din februarie a revistei „monitorul fiscal.FISC.md”, auditorul Marina Brihuneț, a analizat atât sub aspect contabil, cât și fiscal modul de casare a acestora, documentele confirmative care stau la baza derecunoașterii lor în contabilitate, momentul în care creanțele urmează a fi calificate ca compromise, modul de reflectare în Declarația VEN 12 și în Declarația privind TVA.
1. Actele normative aferente ținerii și organizării contabilității în asociațiile de coproprietari în condominiu Deoarece în practică apar multe întrebări cu privire la modul de organizare și ținere a contabilității de către asociațiile de coproprietari în condominiu (ACC) în articolul respectiv vom examina atât prevederile actelor normative din domeniu, cât și exemple practice.
Potrivit art. 24 din Legea insolvabilității, după ce recepționează cererea introductivă spre examinare, instanţa de insolvabilitate aplică măsurile necesare pentru a preveni modificarea stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de până la intentarea procesului
Serviciul Fiscal de Stat reamintește instituțiilor financiare care se identifică a fi raportoare conform Legii nr.69/2023 despre obligația transmiterii către autoritatea fiscală națională a informațiilor referitoare la conturile financiare ce aparțin persoanelor rezidente în jurisdicțiile care fac obiectul
În contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară-candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, este evident faptul că se va accelera și se va intensifica procesul de transpunere a actelor normative europene în legislația națională și punerea în aplicare a acestora în termeni rezonabili.
Asigurarea cu spațiu corespunzător a inspectorilor fiscali pentru efectuarea controlului fiscal efectuat prin metoda verificării totale este o obligație sau un drept al contribuabilului?
Prevederile privind termenele de valabilitate al produselor alimentare importate în Moldova urmează a fi modificate, pentru a elimina barierele administrative. În acest sens, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor.
În ultimul timp frecvent apar întrebări referitor la calcularea și achitarea impozitului pe bunurile imobiliare de către deţinătorii drepturilor patrimoniale (de posesie, de gestiune şi/sau de folosinţă) asupra bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova, precum și de către arendaşii sau locatarii bunurilor imobiliare ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile. Categoria de contribuabili menționată supra, chiar dacă nu dețin în proprietate bunuri imobile, trebuie să prezinte calculul impozitului pe bunurile imobiliare luate în locațiune / arendă de la autorități / instituții publice.
La finele anului 2019, prin Legea nr.171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, au fost operate modificări la Capitolul 71 din Codul fiscal, fiind modificat obiectul impozabil aferentă regimului fiscal pentru agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IVAO). Astfel, a fost extinsă sfera de aplicare a impozitului în mărime de 4% prin înlocuirea noțiunii bazei impozabile: venitul operațional a fost substituit cu venitul determinat conform contabilității financiare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *