Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Noul număr al revistei Monitorul Fiscal FISC.MD apare în zilele cînd se împlinesc 23 de ani de la înființarea IFPS. Cu aceasta ocazie, corespondentul Vitalie Condrațchi a pregătit două materiale. Primul, despre rezultatele întrunirii la masă rotundă, cu genericul Noi suntem în serviciul contribuabililor și nu viceversa organizată de noul șef al IFPS, Ion Prisăcaru. Împreună cu anteriorii conducători IFPS și miniștri finanțelor s-au discutat principalele strategii în activitatea administrării fiscale și s-au specificat probleme de maximă importanță.
Primul Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova s-a desfăşurat în incinta Palatului Republicii şi a întrunit cca 1000 de participanţi din mun. Chişinău, raioanele ţării, inclusiv şi din Transnistria. Printre oaspeţii de onoare, la eveniment au fost prezenţi dl Vlad Filat, prim-ministrul în exerciţiu al Republicii Moldova, dl Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, dl Veaceslav Negruţă, ministru în exerciţiu al finanţelor ş.a., care au vorbit despre „rolul contabililor în asigurarea „sănătăţii” economiei naţionale”. Reprezentanţii instituţiilor de guvernămînt au felicitat contabilii cu ocazia zilei lor profesionale şi le-au oferit diplome de merit. Astfel, din partea Guvernului Republicii Moldova, 36 contabili din diferite raioane ale republicii, inclusiv şi din mun. Chişinău au intrat în posesia diplomelor pentru activitate îndelungată, profesionalism, perseverenţă, exigenţă în muncă şi rezultate performante în domeniul contabilităţii.
Din numele Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, primiţi cele mai sincere urări de sănătate şi prosperitate cu ocazia sărbătorilor de primăvară. Fie ca acest anotimp să Vă aducă în viaţa împlinire, noroc, succese în toate peste aşteptări, iar buna dispoziţie şi căldură sufletească de la cei dragi să Vă însoţească mereu. Cuvinte calde de mulţumire adresăm celor care îşi onorează benevol obligaţiile fiscale,tuturor celor care şi-au adus contribuţia la sporirea încasărilor de venituri la bugetele de toate nivelurile. Este îmbucurător şi faptul că, în ultimii ani, relaţiile de parteneriat, în raport cu mediul de afaceri şi cetăţeni, este bazat pe încredere şi susţinere reciprocă.
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
Sistemul fiscal al Republicii Moldova, ca şi al altor ţări, este bazat pe conformarea voluntară a contribuabililor la declararea şi la plata obligaţiilor fiscale către buget. În acest sens, instituirea unui cadru unitar al relaţiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri şi cetăţeni, bazat pe încrederea şi susţinerea reciprocă, este foarte important, chiar primordial. De aceea, activitatea Serviciului fiscal trebuie să fie îndreptată spre oferirea unor soluţii optime şi competente contribuabililor, concretizate într-un ansamblu de servicii automatizate de o înaltă calitate, bazate pe realizările de ultimă oră în domeniul tehnologiilor informaţionale, concomitent cu armonizarea legislaţiei fiscale a Republicii Moldova la standardele internaţionale de administrare fiscală.
Răspuns la adresarea Camerei de Comerţ Americane în Moldova, publicată în nr. 4 (8) al revistei După cum, pe bună dreptate, a remarcat Comitetul Fiscal şi Juridic al Camerei de Comerţ Americane în Moldova, conform prevederilor art. V alin. 70 al Legii nr. 267 din 23.12.2011, în vigoare din 13.01.2012, Codul fiscal a fost completat cu art. 1181, care prevede instituirea „Re-gistrului general electronic al facturilor fiscale”- RGEFF. Implementarea registrului electronic are ca scop majorarea transparenţei activităţii agenţilor economici şi excluderea unor situaţii de genul: regularea trecerii în cont a T.V.A. pentru luna precedentă, prin manipularea la sfîrşitul lunii de raportare a procurărilor, care sunt documentate cu dată din luna precedentă;documentarea unor tranzacţii fictive care se regăsesc doar pe hîrtie fără a fi avut loc de fapt;documentarea unor tranzacţii care au ca bază legalizarea mărfurilor fără provenienţă legală;admiterea greşelilor de către contribuabili la completarea facturilor fiscale;pseudoactivitatea de întreprinzător, în special, combaterea fenomenului „firmă-fantom”.
În timp ce la noi în ţară se discută încă despre oportunitatea metodelor indirecte de estimare a veniturilor, despre secret bancar, notarial, despre atribuţiile organului fiscal, etc., diferite administraţii fiscale, din ce în ce mai mult, intensifică lupta cu non-conformarea fiscală din partea contribuabililor, care deţin activele ascunse în străinătate, în general, şi în zonele off-shore, în particular.
În conformitate cu calendarul bugetar, Ministerul Finanţelor a început în luna martie elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu, colectînd de la instituţiile de stat şi de la partenerii de dialog social prognozele de creştere economică, propunerile pentru strategiile de cheltuieliectoriale, propunerile de formare a politicii fiscale pe termen mediu. Confederaţia naţională a patronatelor a venit, ca şi în anii precedenţi, cu o lungă listă de doleanţe, împărţită pe 10 capitole, începînd de la impozitul pe venit şi încheind cu administrarea fiscală. Printre ideile promovate de patronate, care au fost preluate şi de către unele autorităţi publice, se numără deducerea sumei creditelor ipotecare şi a cheltuielilor aferente acestora, achitate de persoanele fizice, la procurarea locuinţei pe parcursul anului fiscal, precum şi deducerea sumelor cheltuite pentru sănătate şi învăţămînt. Această acţiune de politică fiscală ar putea permite revigorarea sectorului construcţiilor şi ar constitui un stimulent real pentru bănci să acorde credite pe termen lung, dar şi pentru persoanele care îşi procură o locuinţă în ipotecă, consideră autorii.
Stimată audiență! În primul rînd, aş dori să vă mulţumesc pentru acceptul de a participa la masa rotundă de astăzi, în cadrul căreia vor fi puse în discuţie realizările şi perspectivele activităţii Serviciului Fiscal, prin prisma reformei administrării fiscale, foarte actuale în prezent.
Dl Seibold, director al Proiectului BRITE, are peste douăzeci ani de experiență practică și realizări importante în calitate de consultant internațional și director de program în facilitarea comerțului, drept comercial și reforma cadrului de reglementare, dezvoltarea sectorului privat, advocacy și dialogul public-privat. El are o experiență vastă în gestionarea și administrarea proiectelor de dezvoltare multi-disciplinare și multi-statale finanțate de USAID; este un lider de echipă dinamic și mentor. Experiența sa de lucru pe plan internațional include Cisiordania / Gaza, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Republica Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Germania.
În secolul XXI tehnologiile informaționale au devenit pentru fiecare cetățean un element indispensabil şi influent al vieții cotidiene. Datorită impactului pozitiv, inovațiile tehnologice devin mai eficiente, mai inteligente şi influențează benefic asupra sporirii calității vieții. Pentru a corespunde cerințelor contemporane, fiecare instituție publică, indiferent de domeniul în care activează, utilizează diferite sisteme informaționale pentru optimizarea proceselor interne şi externe, dispune de un web-site, care a devenit astăzi un mijloc accesibil de comunicare cu publicul larg, astfel instituțiile publice devin mai performante, mai transparente, mai dinamice, cinstite şi responsabile față de nevoile cetățenilor. Dorința principală, în era informației, este transformarea administrării publice multi-departamentale, multi-ierarhice şi orientate spre control în una inteligentă, orientate spre servicii şi centrată pe nevoile clientului.
Prestarea serviciilor în era comunicaţiilor moderne presupune prelucrarea calitativă şi operativă a unor volume considerabile de apeluri telefonice şi, respectiv, abordări complexe asupra compartimentului dat. Lipsa timpului şi a resurselor umane deseori se răsfrâng negativ asupra calităţii recepţionării apelurilor de intrare de la potenţialii clienţi şi parteneri. Comunicarea permanentă şi tratamentul profesionist, primit în timpul unei conversaţii telefonice de informare şi consultare, între companie şi cetăţeni, care, de regulă, sunt despărţiţi spaţial şi temporar, este o necesitate, deoarece o informare corectă şi promptă provoacă modificări în mentalitatea şi atitudinea cetăţenilor. Dacă aceste probleme nu sunt soluţionate în timp rezonabil, compania furnizoare se va confrunta întotdeauna cu o serie de probleme, ce inevitabil va duce la pierderea încrederii cetăţeanului în capacităţile companiei de ai satisface cerinţele sale. Soluţia menită să rezolve această problemă o constituie formarea şi gestionarea unui Centru de Asistenţă şi Contact (call-center)ca un serviciu pus la dispoziţia cetăţeanului. Companiile, care înţeleg acest lucru şi acordă o atenţie deosebită acestui aspect, ating un nivel înalt de informatizare şi interacţiune cu cetăţeanul.
IMM din Republica Moldova percep accesul la finanţare drept principalul obstacol care tergiversează dezvoltarea sectorului. Această constrîngere derivă, în mare parte, din cauza cerinţelor înalte de gaj solicitate de instituţiile financiare. Astfel, întreprinderile mici şi mijlocii se văd constrînse, mai degrabă, să recurgă la finanţări din partea familiei, prietenilor sau la credite comerciale pe termen scurt, decît să se adreseze la organizaţii specializate. Pentru eliminarea distorsiunilor pieţei, cînd un agent economic are nevoie de bani, dar nu dispune de suficiente garanţii, iar o instituţie financiară deţine resurse financiare, dar nu le investeşte pentru că nu are încredere în debitor, sunt create şi activează Fondurile de Garantare a Creditelor. Fondul de garantare de stat a creditelor (FGC), gestionat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM) reprezintă un instrument de stat de îmbunătăţire a accesului la finanţe pentru micii antreprenori, care dispun de suficiente capacităţi de rambursare a unui credit, dar, din lipsa unui gaj acceptabil de bancă, nu îl pot obţine.
Începînd cu 1 ianuarie a.c. entităţile de interes public sunt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoarte financiare conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, iar la începutul anului 2012 să prezinte primele rapoarte conform SIRF, stabileşte Legea contabilităţii, adopată în 27 aprilie 2007. Entitatea de interes public este, potrivit legii contabilităţii, una de importanţă deosebită pentru public datorită domeniului de activitate şi care reprezintă o instituţie financiară, un fond de investiţii, o companie de asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială ale cărei acţiuni se cotează la Bursa de Valori a Republicii Moldova. Am încercat, în acest număr, să vedem cum se întîmplă trecerea la SIRF la companiile moldoveneşti şi în special cum derulează procesul la băncile comerciale – cele mai mari entităţi de interes public.
Ca şi Republica Moldova, România va implementa din 2012 un mecanism de evaluare indirectă a veniturilor în scopul impozitării. Dacă la noi, însă, abia se schițează detaliile, în România specialiştii comentează din plin noile prevederi fiscale, iar Departamentul specializat al ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală urma să fie completat şi operațional deja în luna august anul curent. Spre deosebire de țările care au introdus şi implementează de mai mulți ani acest mecanism, în România acesta este mai degrabă un instrument de colectare a banilor la buget, decît de oferire a serviciilor pentru contribuabili. Şi asta pentru că reprezintă „o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite ", scrie Mediafax.
Cu prilejul zilei de 1 iulie, adresez cele mai sincere felicitări şi urări de bine tuturor celor care activează în Serviciului Fiscal de Stat. Astăzi, după 21 de ani de activitate, Serviciul Fiscal de Stat este una dintre instituţiile de bază care are menirea să asigure stabilitatea financiară a statului şi să contribuie la consolidarea securităţii şi dezvoltării economice a Republicii Moldova. Structura, pe care am onoarea să o conduc, are drept sarcină de bază exercitarea controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.
Dezvoltarea Republicii Moldova în cadrul sistemului economic de piaţă, reformele economice cu care se confruntă ţara pe parcursul acestor ani de independenţă şi democraţie, a creat o necesitate stringentă de a purcede la o reformă deplină a sistemului fiscal şi a informării continue a societăţii despre evenimentele produse. Principiile incluse în două legi de bază: Legea cu privire la Serviciul Fiscal şi Legea privind bazele sistemului fiscal şi prevederile Codului de procedură civilă au alcătuit prima parte componentă a modalităţii de apreciere a subiectelor şi obiectelor, care au pus fundamentul procedurilor de calculare şi achitare a primelor impozite, ce au prevăzut asigurarea primordială a părţii de venituri a bugetului de stat.
Dumneavoastră sunteți posesorul primului număr al publicației ofciale a Serviciului Fiscal de Stat – revista „Monitorul fiscal FISC.md”. Ideea creării propriei publicații a fost concepută, practic, o dată cu apariția Serviciului Fiscal de Stat. În pofida faptului, a fost nevoie de 20 de ani pentru a o elabora ca proiect, pe care îl prezentăm acum Dumneavoastră.
Din momentul înfiinţării şi pînă în prezent, Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova a trecut prin mai multe etape de dezvoltare şi de modernizare a proceselor şi procedurilor de administrare fiscală, pentru a ţine pasul cu dezvoltarea continuă şi rapidă a mediului de afaceri. În perioada anilor 2006 – 2010, administrarea fiscală a RM, confruntîndu-se cu noi cerinţe şi probleme de ordin structural, organizatoric, financiar şi informaţional, a reuşit totuşi, în baza unui efort unit al angajaţilor săi, precum şi prin adeziunea acestora la interesele comune ale instituţiei, să înregistreze schimbări pozitive în ceea ce priveşte promovarea obiectivelor principale ale reformei de modernizare fiscală.
În anul 2005 prin Legea nr. 432-XV din 24.12.2004 „Privind modificarea si completarea unor acte legislative” (M.O. nr. 1-4/24 din 07.01.2005) obligația de a verifica respectarea de către agenții economici, rezidenți ai Republicii Moldova, a prevederilor Legii nr. 1466-XIII din 29.01.1998 „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe” a fost pusă în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Tot prin legea menționata in Codul fiscal al RM au fost operate modificările respective, conform cărora Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor preîntîmpină, depistează și curmă încălcările ce țin de repatrierea mijloacelor bănești, a mărfurilor și serviciilor provenite din tranzacțiile economice externe. Astfel, organele fiscale în cadrul controalelor efectuate, la contribuabili au verificat și respectarea de către aceștia a prevederilor Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe. În urma acestor verificări numai în anul 2010 față de contribuabili au fost aplicate sancțiuni pecuniare in mărime de 33,8 mil. lei, pentru nerepatrierea mijloacelor bănești, mărfurilor și/sau serviciilor provenite din tranzacțiile economice externe.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *