Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
La Bălți s-a desfășurat Forumului economic internațional cu genericul „Promovarea potențialului economic al Regiunii de Dezvoltare Nord din Moldova — posibilități de colaborare cu țările membre ale Uniunii Europene”, care a avut loc în cadrul celei de-a III-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, notează Unimedia.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a finalizat etapa pregătiroare pentru demararea Proiectului de reabilitare a drumurilor locale susținut de partenerii externi, informează Unimedia. Lucrările propriu-zise pe drumurile locale pot demara după ce vor fi respectate procedurile legate de semnarea Acordului de finanțare între Guvernul desemnat și Banca Mondială.
Salarile șefilor de la ANRE au stârnit discuții în Parlament, după ce șeful comisiei Economice, Ștefan Creangă a declarat că acestea ajung și la 60 de mii de lei. Socialistul Vasile Bolea s-a declarat surprins, solicitând ca salariul mediu al persoanelor de la conducerea instituției să nu fie mai mare de două salarii medii ale angajaților agenției, care ajung în jurul la 15 mii de lei.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că vineri, 11 decembrie 2015, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Fondul Monetar Iinternaţional (FMI) apreciază foarte înalt evoluţia indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova şi este gata să ofere asistenţă Republicii Moldova în cadrul unui nou Program. O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova şi în următoarele două săptămâni, va avea întrevederi cu mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor, dar ai sectorului privat, în cadrul cărora vor discuta despre reformele structurale şi măsurile necesare pentru asigurarea stabilităţii financiare, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Primăria Capitalei a iniţiat un concurs internaţional pentru desemnarea companiei care va amenaja parcări cu plată în centrul istoric al Chişinăului. Antreprenorii pot depune deja cererile, iar documentele vor fi primite de autorităţile municipale pînă în data de 28 septembrie, după care va fi organizată licitaţia.
Preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Philippe Maystadt, va efectua o vizită de lucru în Moldova, în luna februarie 2014. Asupra acestui lucru au convenit Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, și delegația BEI. În cadrul vizitei președintelui Băncii, urmează a fi semnată o Declaraţie de intenţii, în contextul unui nou Program de finanţare pentru sectorul agricol şi industria alimentară a ţării noastre.
Для улучшения качества предоставляемых услуг Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. сообщает, что во вторник, 29 декабря 2015, будут осуществлены запланированные перерывы поставки электрической энергии
Для улучшения качества предоставляемых услуг Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. сообщает, что в четверг, 3 декабря 2015, будут осуществлены запланированные перерывы поставки электрической энергии
În capitală au demarat lucrările ce țin de iluminatul porțiunii Aeroport-Sîngera, informează Noi.md. Începem cu iluminatul Aeroport-Sîngera. Avem instalați deja 90 de piloni și săpături făcute de 10 500 de metri pentru cablu. Acestea constituie 100% din cadrul proiectului Aeroport – Sîngera. La moment se lucrează cu partea electrică, conectîndu-se următoarea parte de piloni. Astfel rămînînd lucrări ce țin doar de această parte. În continuare se discută conectarea podului de Sîngera, a declarat directorul interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Igor Gamrețki.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că astăzi, 4 decembrie 2015, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
În perioada 19-22 octombrie 2015, Autoritatea Aeronautică Civilă a RM a participat pentru prima dată în istoria modernă a aviației civile din Republica Moldova la ICAN — Evenimentul de Negociere a Serviciilor de Transport Aerian dintre statele-membre ICAO (OACI). În cadrul evenimentului au avut loc consultări bilaterale dintre AAC a RM și Autoritățile Aeronautice Civile din EAU, Comisia Europeană, Kazahstan, Turcia, Norvegia, Islanda, Iraq, Tadjikistan.
Noul Guvern vine cu câteva nume noi în componență. Este vorba de Ministerele Tineretului, Justiției, Sănătate, Protecție Socială, Transporturi, Mediu, Apărare și Educație. Ultimele 4 au revenit Partidului Liberal în urma partajării conform Acordului AIE 3. Numele au fost citite la Comisia Juridică de la Parlament.
Trenurile modernizate a Căii Ferate a Moldovei vor fi puse în circulație până la sfârșitul lunii august.
Для улучшения качества предоставляемых услуг Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. сообщает, что в среду, 23 декабря 2015, будут осуществлены запланированные перерывы поставки электрической энергии
Banca Mondială va creşte sprijinul oferit ţării noastre pentru lucrări de dezvoltare a drumurilor locale. Despre aceasta a anunţat șeful de echipă al BM pentru Programul în domeniul transporturilor din Republica Moldova, Simon Ellis, în cadrul întâlnirii ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, cu echipa de finanţatori.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a discutat astăzi cu reprezentanţii corporaţiei chineze AVIC International Holding Corporation despre realizarea unor noi proiecte de infrastructură în ţara noastră cu atragerea investiţiilor chineze, informează Noi.md.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare propune ca impozitul unic în agricultură să se aplice, începând cu 1 ianuarie 2014, în trei raioane pilot, din nord, centru şi sud.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că marţi, 1 decembrie 2015, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Directorul de Departament din cadrul Băncii Europene de Investiții (BEI), Marion Hoenicke, a menționat că BEI este dispusă să acorde Guvernului Republicii Moldova un credit pentru crearea Centrului Agroalimentar Chișinău. În acest scop, BEI împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vor stabili termenii de referință pentru construcția și funcționarea Centrului. Ulterior, BEI ar putea participa la cofinanțarea acestui proiect.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *