Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Digitalizarea economiei a devenit o prioritate la nivel global, iar dacă autoritățile naționale se vor axa pe dezvoltarea unei economii bazate pe noile tehnologii, Republica Moldova are toate șansele să își sporească competitivitatea economică într-un termen relativ scurt. Astăzi, 24 februarie, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru a fost prezentat Raportul de evaluare privind comerțul electronic și economia fără numerar realizat cu suportul Programului USAID „Reforme Structurale în Moldova”.
În conformitate cu prevederile art. 289 alin. (2) din Codul fiscal, sistemul taxelor locale include:a) taxa pentru amenajarea teritoriului;b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ- teritoriale;c) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);d) taxa de aplicare a simbolicii locale;e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de
Consiliul municipal Chișinău a aprobat decizia cu privire la emiterea obligațiunilor în valoare de 65 mil. lei cu scadența de 7 ani pentru modernizarea parcului de troleibuze din Chișinău. Prima în istoria capitalei emisiune de valori mobiliare municipale va fi realizată cu sprijinul BC „Moldova-Agroindbank”, care a câștigat licitația pentru furnizarea serviciilor de intermedere pentru subscrierea și plasarea obligațiunilor. Astfel, prospectul ofertei publice pentru plasarea obligațiunilor municipale urmează a fi prezentat Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Acesta prevede o rată a dobânzii variabilă (rata medie ponderată a VMS cu circulație de 364 de zile pentru o perioadă de 6 luni anterioară plasării cuponului + marjă fixă de 1,1%).
Potrivit prevederilor art.112 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția autorităților publice, instituțiilor publice, specificate la art.51, exceptînd instituţiile de învățământ publice, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al TVA dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depășește 1,2 milioane de lei, cu excepția livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere și a celor care nu constituie obiect impozabil în conformitate cu art.95 alin.(2) din Codul fiscal.
Serviciul Fiscal de Stat a aplicat, în perioada anului 2020, tratamente de conformare voluntară față de un eșantion selectat de persoane fizice, posibili subiecți ai aplicării metodelor și surselor indirecte de estimare a veniturilor, care au înregistrat o diferență semnificativă dintre veniturile declarate și ieșiri/intrări de fonduri. Ca rezultat al măsurilor de conformare aplicate față de persoanele fizice selectate, 14 dintre acestea au prezentat declarațiile privind impozitul pe venit, declarând venituri obținute în sumă de 3,8 mil. lei și impozit pe venit în sumă de 520,9 mii lei.
Nu, în calculul taxei pentru extragerea mineralelor utile nu se include volumul pierderilor suportate în procesul de extracţie a mineralului util şi al pierderilor tehnologice în pilonii de protecţie şi tavanul excavaţiilor miniere subterane care, conform proiectului, asigură securitatea oamenilor şi exclud prăbuşirea suprafeţei terestre (art. 310 alin. (2) din Codul fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în Republica Moldova urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor menționate la alin. (4) din articolul respectiv.
29.2.10.7 În ce termen persoanele fizice sunt obligate să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare?
Până la momentul actual peste 700 de întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova, Ucraina și Georgia au beneficiat de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor în cadrul inițiativei Linia de Creditare EU4Business-BERD, iar astăzi, 18 martie, a avut loc lansarea regională a unei noi etape a proiectului, la care aderă alte trei țări ale Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan și Belarus. Linia de Creditare EU4Business-BERD este o inițiativă comună a UE și a BERD-ului pentru a ajuta IMM-urile să finanțeze investiții care ulterior să le permită să profite de oportunitățile oferite de către Acordul de Liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA),
În Monitorul Oficial de astăzi, 16 aprilie, a fost publicat Ordinul SFS nr. 209 din 12 aprilie 2021 cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1164 din 25 octombrie 2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA. În temeiul art.1323 alin.(10) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare,
Новый этап инициативы «Мэры за экономический рост (M4EG)» запущен в Республике Молдова при поддержке Европейского Союза и Программы развития Организации Объединенных Наций (ПРООН). Целью программы является стимулирование «зеленого» и справедливого развития в странах Восточного партнерства (Армении, Азербайджане, Беларуси, Грузии, Молдове и Украине). Учитывая результаты 2017-2020 гг., инициатива предоставит новые инструменты и методы решения как текущих, так и будущих проблем населенных пунктов в странах региона.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și compania Japan International Cooperation System (JICS) au semnat astăzi, 15 februarie 2021, un contract de consultanță pentru asistență în implementarea creditului japonez pentru modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole. Serviciile de consultanță vor fi acordate Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) cu scopul de a valorifica și implementa eficient creditul preferențial acordat de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) Guvernului Republicii Moldova în cadrul proiectului „Modernizarea mașinilor și a echipamentului agricol din Republica Moldova” (proiectul „MAME”).
În Monitorul Oficial din 26 martie curent a fost publicat Ordinul nr. 45 din 9 martie curent privind modificarea și completarea Cerințelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr.164 din 30 decembrie 2016.
În perioada 16 mai-31 mai curent, aveți ocazia de a procura produsele îndrăgite la prețuri accesibile, în cadrul rețelei de supermarketuri Nr.1, care vine cu un nou catalog de promoții! Rețeaua de magazine Nr1 este una dintre cele mai populare rețele din Moldova, cunoscută și apreciată pentru sortimentul său vast, precum și pentru calitatea înaltă a produselor sale.
Organele cu atribuţii de administrare fiscală expun informaţia privind lipsa sau existenţa restanţelor față de buget pentru a fi accesată de către persoana fizică prin intermediul portalului guvernamental al cetățeanului și persoana juridică prin intermediul portalului guvernamental al antreprenorului. Documentele electronice descărcate din cadrul portalului guvernamental al cetățeanului și portalului guvernamental al antreprenorului sunt semnate electronic de către posesorul acestor portaluri și au aceeași valoare juridică ca și documentele eliberate pe suport de hârtie de către organele cu atribuţii de administrare fiscală.
Viceprim-ministrul Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu Excelența sa, Ambasadorul Republicii Turcia, Gürol Sökmensüer. Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor moldo-turce, precum și căile de impulsionare ale acestora prin inițierea unor noi parteneriate în diferite domenii de cooperare.
Национальный банк Молдовы сообщает, что по состоянию на конец декабря 2020 г. из общей суммы кредитов (порядка 45,65 млрд леев), выданных коммерческими банками Молдовы, кредиты в национальной валюте превысили сумму 31,735 млрд леев и составили 69,5% (рост составил 0,2% по сравнению с показателем ноября прошлого года). Также выросла доля выданных кредитов в евро (на 0,3%), сумма которых, в пересчете на национальную валюту, составила 10,963 млрд леев и достигла 24% от общей суммы. В то же время, на 0,5% сократилась сумма кредитов в долларах (2,952 млрд леев). НБМ уточняет, что наибольшую сумму кредитов в леях на конец декабря 2020 г. выдали:
Completarea formularului Dării de seamă pe taxele pentru resursele naturale (Forma TRN 21) în partea ce ține de obligațiile fiscale calculate la taxa pentru extragerea mineralelor utile se realizează conform Instrucțiunii privind modul de întocmire și prezentare a Dării de seamă pe taxele pentru resursele naturale (Forma TRN 21), aprobată prin anexa nr. 2 la Ordinul SFS nr. 376 din 27 iulie 2020.
Astăzi, 1 octombrie 2021, în MO a fost publicată Legea nr.123 din 23 septembrie curent, prin care sunt operate modificări la Legea nr. nr.76/2021 cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităţilor atribuite la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (în continuare – Legea nr.76/2021). Astfel, în conformitate cu ultimele ajustări ale cadrului normativ ce vizează impozitarea sectorului HoReCa, urmează a fi aplicată o nouă cotă a TVA aferentă sectorului respectiv. În continuare oferim o descriere a aspectelor care vizează aplicabilitatea în timp a prevederilor Legii nr.76/2021.
Amintim contribuabililor că la data de 25 februarie expiră termenul stabilit pentru prezentarea în mod obligatoriu de către subiecții declarării a informației și notelor informative în adresa Serviciului Fiscal de Stat pentru anul fiscal 2021 ce țin de metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice. În continuare reiterăm prevederile Codului fiscal și ale Ordinului SFS nr.427/2018. Potrivit art. 22611 din CF, persoanele fizice şi/sau juridice enumerate în continuare vor prezenta SFS următoarele informaţii: 1) Agenţia Servicii Publice: a) informaţia privind datele personale;
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *