Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Investițiile în educație au costuri, este adevărat, dar trebuie să înțelegem că la fel de mult sau poate chiar mai mult ne costă lipsa acestor investiții. Suntem conștienți de aceste lucruri, există toată deschiderea Guvernului și o să simțiți suportul în continuare, a declarat prim-ministrul Pavel Filip în cadrul Moldova ICT Summit. Dezvoltarea educației digitale și a capitalului uman în sectorul IT sunt genericul ediției din acest an a summit-ului. Pavel Filip, care nu a putut lipsi de la acest eveniment, a subliniat că instrumentele IT stau la baza dezvoltării tuturor domeniilor, iar educarea tinerei generații este determinantă în acest sens.
Până la 30 martie 2018, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) cu suportul Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX) organizează şedinţe ale grupurilor de lucru tematice dedicate elaborării unui Model de Cluster adaptat contextului regional. Scopul grupurilor tematice este de a identifica potențialul de dezvoltare al fiecărei regiuni și de a crea un model de colaborare eficient între mediul de afaceri și factorii de decizie care să contribuie direct la creșterea competitivității locale.
În procesul de autorizare a centrelor de asistență tehnică pentru mașinile de casă și de control, Serviciul Fiscal de Stat va asigura utilizarea Ghișeului unic. Au intrat în vigoare completările și modificările la Ordinul SFS nr. 481 din 1 decembrie 2017, care a fost publicat vineri, 23 martie curent, în Monitorul Oficial. Ordinul privind modificarea și completarea Regulamentului privind autorizarea centrelor de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală mai prevede că Certificatul de înregistrare în calitate de centru de asistenţă tehnică pentru maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală este actul permisiv ce va fi eliberat nu doar pe suport de hârtie, dar și în forma electronică.
În Monitorul Oficial de vineri, 29 decembrie 2017, a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Mecanismului national de gestionare unitară și coerentă a situației în eventualitatea unui aflux sporit de străini, care reglementează planificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și conducerea unitară a modului de acțiune a instituțiilor abilitate în situaţia indicată.
Centrul de coordonare din cadrul echipelor mobile ale Serviciului Vamal a fost redenumit în Centrul de analiză şi coordonare, devenind o subdiviziune cu statut de secţie din cadrul Direcţiei investigare a fraudelor vamale. În rezultat, s-a modificat şi sarcina subdiviziunii — aceasta nu mai coordonează activitatea echipelor mobile pe întreg teritoriul vamal şi are drept obiectiv colectarea, înregistrarea, prelucrarea şi generalizarea informaţiei cu privire la fraudele vamale. Faptul impune necesitatea modificării Hotărârii Guvernului nr.466 din 16 iunie 2014 „Privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea și desfășurarea activității echipelor mobile ale Serviciului Vamal”.
Amintim că din acest an contrubuabilii care au mai mult de 5 angajați sunt obligați să prezinte darea de seamă fiscală în format electronic.
Зачастую гораздо дороже идеи, возможности, партнерство, обмен опытом и стиль общения с представителями государственной власти. Как правило, инвесторы готовы вкладывать средства если существует потенциал, а бюрократические процедуры можно преодолеть с минимальными затратами – как временными, так и финансовыми. Правительство нашей страны приложило ряд усилий для создания благоприятных условий для иностранных инвесторов.
Începând cu data de 30 ianuarie curent, autoritățile publice locale și instituțiile publice care se deservesc la trezoreriile regionale prezintă în format electronic delegațiile (împuternicirile) pentru retragerea numerarului din banca deserventă. Schimbarea are loc în contextul reformei administrației publice și a optimizării numărului de trezorerii.
La 7 aprilie 2014, BAA „GSP-Lex” a solicitat SRL „V”, în interesele SRL „E”, suspendarea activităţii domenului www.1000kv.md. Potrivit scrisorii ÎS „MoldData” nr. 204 din 8 august 2014, domenul menţionat a fost atribuit ca fiind vacant, iar temeiuri legale pentru ca ÎS „MoldData” să dispună anularea acestuia (o hotărâre judecătorească sau hotărâre a arbitrajului international) lipsesc. La 25 septembrie 2014 SRL „E” a depus la Consiliul Concurenţei plângerea nr. 1870, prin care a denunţat utilizarea paţială pretins ilicită de către SRL „V” a mărcii petiţionarului şi a solicitat sancţionarea reclamantului.
Prețurile apartamentelor din Chișinău rămân neschimbate în decurs de jumătate de an și au fost în septembrie în medie de aproximativ 523 euro pentru 1 m.p. Potrivit datelor bursei Lara, în septembrie 2017 costul 1 m.p. în apartamente cu o cameră la Botanica era de 523-603 euro; la Buiucani – 550-566 euro; în Centru – 573-636 euro; la Ciocana – 478-576 euro; la Râșcani – 565-598 euro.
Государственная Налоговая Служба провела брифинг, в ходе которого Ольга Голбан, начальник Управления методологии прямых налогов и международного налогообложения, рассказала о режиме работы ГНС в период предоставления юридическими и физическими лицами деклараций о подоходном налоге за 2016 год.
Prețurile apartamentelor de pe piața imobiliară primară din Chișinău s-au redus în trimestrul III din 2017 cu 3,2% față de aceeași perioadă din 2016 și au însumat 540 euro pentru 1 m.p.
În Monitorul Oficial din 26 ianuarie a fost publicat Planul de acțiuni privind integrarea străinilor pentru anul 2018. Acesta conține circa 40 de acțiuni pe care autoritățile și-au propus să le realizeze pentru a integra în societate stărinii înregistrați în țara noastră.
Contribuabilii — persoanele juridice și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, precum și persoanele fizice care desfășoară activitate independentă, au obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit până la 25 martie. Dat fiind faptul că termenul de prezentare a Declarației în anul curent survine în zi de odihnă, termenul de prezentare a acesteia se transferă pentru data de 26 martie 2018. În același timp, data de 26 martie 2018 este și termenul-limită de prezentare a dării de seamă şi de achitare la buget a impozitului pe venit.
În august curent, preţul mediu al unui metru patrat de spaţii locative în mun. Chişinău s-a păstrat la nivelul lunii precedente şi constituie 523 euro . În comparație cu luna august a anului trecut, prețurile la apartamente s-a redus cu circa 4%. Cele mai scumpe apartamente, tradițional, se vând în sectorul Centru, contra 636 euro pentru un m.p. într-un apartament cu o cameră.
Astăzi, 15 decembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr. 144 din 27 noiembrie 2017 al Ministerului Finanțelor, prin care se stabilesc razele de deservire pentru trezoreriile regionale.
В парламенте зарегистрирована законодательная инициатива, согласно которой предлагается внести поправки в Налоговый кодекс и ряд других законов с целью изменения правил удержания налогов из заработной платы водителей транспортных компаний, предоставляющих услуги такси.
Activăm ca brokeri vamali. Acordăm servicii de perfectare a declaraţiilor vamale pentru AE. Deoarece avem o solicitare de colaborare cu un agent economic, rezident al ZEL, vrem să ştim: sunt serviciile noastre acordate rezidentului ZEL considerate livrai impozabile cu TVA? În conformitate cu prevederile art. 95 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată în interiorul zonei economice libere sau în cadrul regimului de antrepozit vamal,
În perioada ianuarie-septembrie 2017, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile valorează 22509 mil. lei, constituind 103,7% în prețuri comparabile faţă de perioada respectivă a anului 2016, potrivit datelor oferite de Biroul Național de Statistică.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *