Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică au anunțat în ședința 13 august curent instituirea stării de alertă cod portocaliu la nivel național și au aprobat un set de recomandări noi pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. Hotărârea nr. 59 din 13 august 2021 intră în vigoare de astăzi, 16 august curent. Totodată, comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor putea institui măsuri de sănătate publică în corespundere cu gradul de alertă din teritoriul administrativ gestionat.
În scopul aprobării unor măsuri de susţinere a angajatorilor şi salariaţilor din sectorul real în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID 19, de către Executivul RM a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.316/2021 (în continuare – HG nr.316/2021). Aceasta include 3 anexe: Regulamentul privind acordarea din bugetul de stat a indemnizațiilor salariaților cu copii cu vârsta de până la 12 ani și copii cu dezabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim cu prezență fizică (în continuare – Anexa nr. 1);
Certificatul digital COVID-19 care include certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare va putea fi descărcat, începând cu data de 15 octombrie 2021, de pe pagina www.certificate-covid.gov.md gratuit și va fi disponibil în limbile română/engleză. Modelul acestuia a fost aprobat vineri, 8 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică și va fi emis prin Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de evidență al vaccinării împotriva COVID-19”, în baza datelor prezentate de către instituțiile medico-sanitare, precizează Guvernul RM.
Pentru implementarea măsurilor sociale în perioada stării de urgență în sănătate publică votate astăzi, 14 octombrie, în lectura a doua, doar pentru ultimul trimestru al anului curent sunt necesare cheltuieli suplimentare în valoare de 285 mil. lei. Potrivit documentului, angajații vor beneficia de mai multe măsuri de sprijin în rezultatul modificărilor aprobate în Codul muncii. Proiectul susținut cu votul a 76 de deputați prevede că, în cazul în care procesul educațional se va desfășura online, odată cu dispunerea de către autoritățile abilitate a unor măsuri speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, cu acordul angajatorului,
Şomajul tehnic reprezintă imposibilitatea temporară a continuării activităţii de către angajator, unitate sau de către o subdiviziune interioară a acesteia: a) pentru motive economice obiective;b) ca urmare a declarării stării de urgență, de asediu și de război;c) ca urmare a restricțiilor impuse în starea de urgență în sănătatea publică. Executivul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003. Potrivit documentului, în cazul declarării șomajului tehnic conform prevederilor citate supra, indemnizația poate fi plătită, parțial sau integral, din bugetul de stat,
În cadrul subdiviziunilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor vor fi constituite circumscripții teritoriale sanitare veterinare, responsabile pentru punerea în aplicare a Programului acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om și de protecție a mediului. În acest context, urmează a fi angajați suplimentar 202 medici și felceri veterinari. Executivul a aprobat în ședința din 14 iulie 2021 proiectul hotărârii Guvernului cu privire la modificarea HG nr. 600/2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
În scopul reducerii morbidității și mortalității provocate de COVID-19 prin asigurarea și administrarea în timp util a vaccinurilor sigure și eficiente anti COVID19 populației Republicii Moldova, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a aprobat, prin Hotărârea nr. 41 din 13.01.2020, Planul național de imunizare anti COVID-19.
Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu precizarea modului de declarare a indemnizaţiilor şi compensaţiilor acordate de către angajatori în condiţiile aplicării măsurilor de restricţie pe perioada pandemiei de COVID – 19, ținând cont de modificările operate în Hotărârea Guvernului nr.316/2021 prin HG nr.61 din 2 februarie 2022. Astfel, aspectele aferente declarării sumelor indemnizaţiilor reglementate prin actul menţionat în Darea de seamă IPC 21 sunt prezentate în continuare. În pct. 16 din Anexa nr. 1 al HG nr.316/2021 este menţionat că cuantumul indemnizaţiei acordate din bugetul de stat este calculat prin înmulţirea numărului de zile libere acordate cu 50% din salariul de bază al salariatului,
Astăzi, 29 octombrie, au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului muncii (CM), aprobate prin Legea nr. 140 din 14 octombrie 2021, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial. Astfel, CM a fost completat cu articolul ce va reglementa regimul de muncă cu activitate redusă, potrivit căruia angajatorul poate stabili un asemenea regim, cu repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii, la nivel de unitate, pentru cel puțin 25% din numărul salariaților, în mod unilateral, în caz de stare de urgență, de asediu sau de război sau în cazul stării de urgență în sănătate publică.
Produsul intern brut va înregistra o creștere reală de circa 6% în anul 2021 și o valoare de circa 228 mld. lei, iar în următorii trei ani (2022-2024) creșterea economică se va menține pe o traiectorie ascendentă de circa de 4% până la finele orizontului de prognoză. Date ce anticipează revigorarea treptată a economiei naționale pe termen mediu se conțin în Nota cu privire la prognoza preliminară a principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2022-2024, făcută publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Conform estimărilor, creșterea indicatorilor vor fi înregistrate în majoritatea sectoarelor economice. Autorii consideră că, după un an cu secetă profundă, sectorul agricol își va reveni în anul 2021 și se va menține în creștere, în cazul unor condiții climatice favorabile, asigurând și evoluția pozitivă a industriei
Serviciul Fiscal de Stat anunță că, prin Dispoziţia nr. 2 a Comisiei pentru Situații Excepționale, adoptată în cadrul ședinței din 8 aprilie 2021, au fost operate mai multe modificări în legislația în vigoare, inclusiv în partea ce ține de normele fiscale. 1. Se extinde perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv. De asemenea, se prelungește perioada de implementare a Programului de rambursare a TVA pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv.
Republica Moldova va beneficia de finanțare adițională în sumă de 24,8 mil. euro pentru implementarea procesului de imunizare al populației. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 15 septembrie, proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”, semnat la 9 august 2021. Scopul Acordului constă în oferirea finanțării suplimentare sub formă de credit, în vederea susținerii implementării procesului de imunizare anti COVID-19 la nivel național, prin achiziționarea de vaccinuri,
Prin Legea nr. 204/2021 pentru modificarea unor acte normative a fost completat pct. 41 din anexa menţionată cu textul „şi pentru vaccinarea salariaţilor împotriva SARS-CoV-2”. La situaţia curentă vaccinarea este gratuită, respectiv, prevederile citate se vor aplica în cazul în care vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 va fi efectuată cu plată şi angajatorii vor acoperi plăţile pentru vaccinarea salariaţilor. Casa Naţională de Asigurări Sociale aduce la cunoştinţă Particularităţile calculării şi achitării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2022, elaborate ținând cont de modificările operate în Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, precum și de prevederile Legii nr. 206/2021 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 și
Parlamentul a votat în lectura a doua, în ședința din 15 decembrie, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor. Modificările la descriere și codificarea mărfurilor țin de excluderea/ substituirea/ modificarea unor poziții tarifare.
Vor fi atribuite la deduceri cheltuielile de deplasare în cazul în care nu au fost întocmite documentele stabilite de legislație? Conform art.24 alin.(3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare
Componența, modul de contabilizare a costurilor de producție și calculația costului produselor și activelor biologice adiționale în avicultură sunt determinate de impactul mai multor factori organizaționali și tehnologici. Indiferent de acești factori, baza proceselor tehnologice în avicultură, la
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a decis anularea stării de urgență în sănătate publică începând cu 16 aprilie curent, după aproape doi ani de la declararea acesteia, în legătură cu situația epidemiologică privind infecția cu COVID-19. Decizia adoptată vineri, 15 aprilie, în cadrul ședinței, a fost luată în contextul în care în ultimele două luni se atestă o scădere a incidenței cazurilor noi de COVID-19, de la 754 la 34 de cazuri la 100 mii populație. De asemenea, în majoritatea localităților din țară se atestă cod verde.
Din data de 27 decembrie curent se vor aplica noi măsuri de prevenire şi control a infecției COVID-19, la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, persoanele care vin în țara noastră şi s-au aflat în ultimele 14 zile în una sau mai multe ţări din zona roșie (inclusiv prin tranzit), vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR COVID-19.
Prin Legea nr. 204 din 24 decembrie 2021 (politica fiscală și vamală 2022) a fost operate modificări și în art. 20 din Codul fiscal ce stabilește sursele de venit neimpozabile. Astfel, veniturile obținute de la predarea deșeurilor din metale feroase și neferoase și a reziduurilor industriale care conţin metale sau aliaje ale acestora vor fi impozitate, fiind excluse din lit.y) al art. 20. Ca urmare, se consideră surse de venit neimpozabile doar veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la predarea ambalajului returnabil, a reziduurilor şi deşeurilor de hârtie, carton, cauciuc, plastic şi de sticlă (cioburi de sticlă), precum şi a acumulatoarelor electrice uzate.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *