Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit art.124 alin. (16) din Codul fiscal, alcoolul etilic nedenaturat de la poziţia tarifară 220710000, destinat utilizării în industria de parfumerie şi cosmetică, este scutit de plata accizelor în limita volumului stabilit de ministerul de ramură, coordonat cu Serviciul Fiscal de Stat şi Serviciul Vamal, în vederea realizării programului de activitate al industriei de parfumerie şi cosmetică pe anul respectiv.
ONG eliberează ajutor umanitar persoanelor fizice și juridice. În factura fiscală trebuie să indice Non-livrare sau se eliberează factura fiscala pentru documentarea livrărilor?
Fondatori ai întreprinderilor individuale (întreprinzătorii individuali, gospodăriile țărănești (de fermier)), titularii patentei de întreprinzător, persoane fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor) și persoanele fizice care achiziționează produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență în conformitate cu deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și/sau cu dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a RM vor obține subvenții în mărimea sumei contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă.
Fiecare contribuabil - persoană fizică rezidentă, care are un venit anual impozabil mai mic de 360 000 lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 901 din Codul fiscal, are dreptul la o scutire personală anuală. Prevederile în cauză nu aduc atingere dreptului contribuabilului de aplicarea scutirilor acordate soției/soțului şi scutirilor pentru persoanele întreținute, în condițiile prevăzute de Codul fiscal. (În articolul 901 din Codul fiscal sunt specificate următoarele tipuri de venituri: royalty, dividende, din câştigurile de la jocurile de noroc, veniturile de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole, etc.)
Persoana fizică cetățean al RM a procurat anterior un activ de capital (mijloc de transport, imobil etc.) într-o stare precară, fiind necesară efectuarea unor reparații costisitoare a acestuia. În scopul confirmării valorii cheltuielilor de reparații, persoana fizică dispune de documentele confirmative (bonuri de plată, facturi fiscale). În anul 2022 activul respectiv a fost înstrăinat
Se permite deducerea cheltuielilor suportate pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor în limita maximă a plafonului mediu de 65 de lei (fără TVA) per angajat/zilier pentru fiecare zi efectiv lucrată. Acest plafon valoric se calculează ca raportul dintre cheltuielile lunare suportate de către angajator/beneficiarul de lucrări pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor şi numărul de angajaţi/zilieri transportaţi în decurs de o lună înmulţit cu numărul de zile în care a avut loc transportarea efectivă a angajaţilor/zilierilor, prevede noua redacție a Regulamentului cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător
Compania rezidentă din Republica Moldova a încheiat un contract cu o companie nerezidentă din România, obiectul contractului fiind prestarea serviciilor de publicitate, de marketing (cum ar fi serviciile de cercetare a pieței), precum și prestarea serviciilor de imprimare a bucletelor cu caracter informativ și publicitar. Care este regimul fiscal privind TVA în cazul prestării serviciilor menționate de către un rezident nerezidentului?
Agenția de Guvernare Electronică, în comun cu Cancelaria de Stat, a elaborat proiectul hotărârii cu privire aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul resurselor și sistemelor informaționale de stat” (SI RRSIS) și a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului resurselor și sistemelor informaționale de stat. Documentul a fost inclus pentru examinare în agenda ședinței secretarilor generali din 25 februarie curent. Potrivit notei proiectului, prin instituirea acestui sistem Guvernul va pune la dispoziția autorităților și instituțiilor publice un mecanism eficient de evidență a resurselor și sistemelor informaționale de stat, ceea ce va contribui la facilitarea reutilizării soluțiilor tehnice existente și interoperabilității acestora.
Din numărul total de controale planificate, la situația din 31 decembrie 2022 au fost executate cu adoptarea deciziilor asupra cazului de încălcare fiscală 8 403 controale: - 666 controale fiscale conform planului aprobat pentru anul 2022 (inclusiv controale fiscale la care decizia de încălcare a legislației a fost adoptată în anul 2022); - 653 verificări planificate lunar urmare a analizei continue a riscurilor de neconformare fiscală, din informațiile disponibile atât interne, cât și din sesizările parvenite din surse terțe; - 7 084 controale planificate lunar prin metoda verificării operative.
Potrivit art.90/1 alin.(3/7) din Codul fiscal băncile, asociațiile de economii şi împrumut, precum şi emitenții de valori mobiliare corporative rețin un impozit în mărime de 3% din dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice rezidente. Deasemenea, conform art.89 din Codul fiscal, fiecare plătitor, menţionat la art.90, de dobînzi în folosul persoanelor fizice, cu excepţia celor efectuate în folosul întreprinzătorilor individuali şi al gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi să achite ca parte a impozitului o sumă egală cu 12% din plată.
În Monitorul Oficial din 22 aprilie curent a fost publicat Ordinul Servicului Fiscal de Stat nr. 162 din 18 aprilie 2022 cu privire la aprobarea formularului Declarației privind stocul țigaretelor (poziția tarifară 240220), specificate la pct.16 din Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova nr.13 din 31 martie 2022. În continuare publicăm integral Ordinul nr. 162 din 18 aprilie 2022. Întru executarea prevederilor punctului 16 din Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova nr.13 din 31 martie 2022, ORDON:
Bonurile emise de echipamentele de casă și control (ECC) pot avea atât formă fizică (pe hârtie), cât și electronică, în funcție de specificațiile tehnice ale echipamentului emitent. Indiferent de forma bonului, acestea au aceeași valoare juridică în raporturile civile. Proiectul cu privire la modificarea unor acte legislative, înregistrat în Parlament cu titlu de inițiativă legislativă, prevede completarea pct. 40 al art. 5 din Codul fiscal (CF) cu respective norma care, în opinia autorilor, va exclude cazurile în care bonurile electronice ar putea fi desconsiderate pentru probarea operațiunilor economice atât în relațiile cu aspecte fiscale, cât în cele civile.
Conform art.11 alin.(1) lit.b) din Legea nr.1540/1998, privind plata pentru poluarea mediului, subiecţi ai taxei reglementate de prezentul articol sînt persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, sub orice formă stabilită de legislație, și care importă mărfuri indicate la alin.(2) ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării.
În conformitate cu art.1231 alin.(4) din Codul fiscal, preţul maxim de vînzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete cu filtru şi fără filtru se stabileşte de persoanele care produc ţigarete în Republica Moldova (producătorul local) sau care importă ţigarete cu filtru şi fără filtru şi se înregistrează în modul stabilit în Hotărîrea Guvernului nr.1516 din 29 decembrie 2007.
Compania de producție are 3 vehicule cu o capacitate de transport de până la 3 tone pentru livrarea produselor de producție proprie și a mărfurilor cumpărătorilor. În baza căror prevederi legislative se admit spre deducere cheltuielile suportate aferente consumului de combustibil?
Ministerul Finanțelor a organizat astăzi, 3 martie, o ședință cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a iniția discuții cu privire la prioritățile și obiectivele politicii fiscale și vamale pentru anul 2024.
Pentru a fi îndeplinită condiţia privind capacitatea financiară, întreprinderea din domeniul transporturilor va trebui să fie capabilă în permanență să-și onoreze obligațiile financiare pe parcursul exercițiului financiar anual.
Stimați contribuabili, Serviciul Fiscal de Stat vă propune acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna iulie 2020.Vă atenționăm că la 20, 27 și 30 iulie curent expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale.
Orice contribuabil trebuie să-și cunoască atât drepturile și obligaţiile, cât și consecinţele cu care ar putea să se confrunte în caz de nerespectare a legislaţiei în vigoare. Respectiv, politica de asistenţă a Serviciului Fiscal de Stat se referă la acţiuni de promovare şi sporire a gradului de conformare fiscală și de popularizare a legislaţiei fiscale în rândurile contribuabililor, în cadrul activităţii funcţionarului fiscal în sectorul de administrare fiscală. În acest sens, autoritatea fiscală a publicat Ghidul contribuabilului începător, ce oferă o prezentare generală privind aspectele fiscale în desfășurarea activităţii de întreprinzător, precum și oferă cunoștințe de bază în domeniul fiscal, oferind un suport important pentru inițierea unei afaceri.
Conform pct.2 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 4 din 1 martie 2022, prin derogare de la art.102 din Codul fiscal, se permite deducerea TVA aferente procurărilor utilizate pentru efectuarea donațiilor și livrărilor cu titlu gratuit neimpozabile cu TVA,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *