Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Inițiativa legislativă lansată de un grup de deputați prevede introducerea cotei zero a impozitului pe venit pentru persoanele juridice, gospodăriile ţărăneşti (de fermieri) şi întreprinzătorii individuali cu condiţia că venitul obţinut va fi direcţionat spre investiţii în dezvoltarea producției proprii (lucrări, servicii). Aceasta, în opinia autorilor, va crea condiţii pentru atragerea investițiilor și relansarea economică, va asigura achiziţionarea, repararea, modernizarea fondurilor fixe, majorarea activelor curente în scopul creşterii volumului de producţie şi/sau producere a unor noi tipuri de produse, lucrări, servicii.
Pentru implementarea în anul curent a proiectelor de interes local, în cadrul Programului bugetului civil lansat de primăria mun. Chișinău, vor fi alocate 3 mil. lei. Finanțarea va fi efectuată prin intermediul Procesului de bugetare participativă ce are drept scop promovarea ideilor inovative ale cetățenilor, cu un impact benefic pe termen mediu și lung, pentru locuitorii municipiului. Obiectivul programului elaborat de autoritățile capitalei este axat pe creşterea gradului de asumare şi implicare a cetățenilor în procesul de dezvoltare a orașului, asigurarea transparenței, iniţierea și stimularea democrației participative.
Mult stimat colectiv al revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD”! Vă adresez cele mai cordiale felicitări și urări de bine cu prilejul aniversării a 10-a de la înființarea revistei. Această revistă se definește prin conţinutul fiecărui număr apărut, ca un adevărat mesager al administrării fiscale, ca un expert capabil să te familiarizeze cu tot ce este nou în politica fiscală.
Executivul a aprobat astăzi, 9 decembrie, proiectul hotărârii pentru modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 643/2003 cu privire la aprobarea Normelor metodologice şi criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi de servire a mesei. Astfel, din Normele metodologice şi criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi de servire a mesei vor fi excluse prevederile ce țin de clasificarea pe categorii a structurilor de primire turistică cu funcții de servire a mesei. Autorul proiectului este Ministerul Economiei și Infrastructurii, care a propus anularea categoriilor (stelelor), clasificarea structurilor fiind asigurată pe tipuri, în funcție de serviciile ce sunt prestate consumatorilor.
Începând cu 1 octombrie 2018, urmează a fi aplicat un regim special de impunere pentru angajații conducători auto din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, care este reglementat de art. 881 din Codul fiscal (CF). Potrivit prevederilor, angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, care plătesc conducătorului auto angajat (ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi) salariu, sunt obligați să calculeze și să achite la buget un impozit pe venit în mărime fixă de 500 de lei lunar din venitul ce nu depășește 10 mii lei pe lună pentru fiecare angajat. Suma venitului lunar ce depășește limita stabilită de 10 mii de lei se supune impozitării, prin aplicarea regimului fiscal general prevăzut la art.88 din CF, începând cu primul leu al depășirii, cu aplicarea cotelor de impozitare stabilite la art.15 din CF.
Codul fiscal 2021 (ro/ru) este deja disponibil în varianta tipărită! Reamintim că prețurile de comercializare a Codului fiscal 2021 sunt: - Cu livrare – 250 lei; - Fără livrare – 220 lei. Contribuabilii care au procurat Codul fiscal 2021 (fără livrare), în perioada de prevânzare, se pot apropia la sediul publicației: str. Constantin Tănase, nr.6 (clădirea “Fertilitate”), et.3, bir.320, în intervalul 08:00-17:00 pentru a beneficia de produs.
În scopul uniformizării procesului de angajare a personalului Centrelor de Tineret, precum și de reglementare a cadrului intern de organizare a activității acestora, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, drept răspuns la solicitările autorităților publice locale aflate în procesul de implementare al Programului de Dezvoltare a Centrelor de Tineret 2022, a elaborat și propune spre consultare publică un set de acte normative:• Regulamentul privind angajarea prin concurs a șefului Centrului de tineret;• Regulamentul intern-cadru al Centrului de tineret;
În contextul instituirii, începând cu 22 ianuarie, a noi măsuri temporare pentru a opri răspândirea COVID-19, inclusiv desfășurarea procesului educațional online, autoritățile vin cu precizări privind implementarea măsurilor de susținere în perioada pandemiei COVID-19, ce vizează acordarea indemnizației pentru salariații cu copii în vârstă de până la 12 ani, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim fizic și acordarea zilelor libere angajaților care se vaccinează împotriva COVID-19.
Care autoritate este responsabilă de efectuarea controlului în vederea verificării corectitudinii virării mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcții în bugetul de stat de către investitorii sau proprietarii construcțiilor? Prin Legea privind calitatea în construcții nr. 721-XIII din 2 februarie 1996 a fost instituit sistemul calității în domeniul respectiv, care conduce la realizarea și exploatarea construcțiilor de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat, cu majoritatea voturilor, raportul la proiectul de Lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative, pentru două lecturi. Proiectul a fost elaborat de Guvern în contextul efectelor economice și sociale ale situației epidemiologice (”COVID-19”). Pentru a susține mediul de afaceri, inclusiv angajatori și angajați, proiectul propune, printre altele, mecanismul de implementare a Programului de subvenționare a dobânzilor.
În Republica Moldova circa 70% din seminţele livrate pe piaţă sunt de import şi doar 30% de origine autohtonă. Una din cauzele care au dus la apariția acestei discrepanțe este agricultura comercială, care se bazează preponderent pe soiuri noi și metode industriale ce au menirea de a obține un randament sporit de producție a culturii de pe suprafața de teren agricol. Totodată, specialiștii au constatat că, în condiţiile extinderii agriculturii bazate pe metode moderne și intensive de tip industrial, se pronunță problemele de eroziune genetică şi necesitatea de a conserva şi revitaliza seminţele tradiţionale.
La data de 17 martie curent, prin Hotărârea nr. 55 din 17.03.2020, Parlamentul a aprobat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Astfel, în această perioada Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (Comisia) va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a acţiunilor necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Hotărârea mai prevede că, dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM. Dispoziţiile emise de Comisie intră în vigoare din momentul adoptării.
Ministerul Finanțelor a elaborat și propune spre consultare proiectul Cerințelor tehnice privind echipamentele de casă și control (ECC). Documentul a fost elaborat în scopul îmbunătățirii procesului de certificare și înregistrare a echipamentului respectiv. Proiectul conține cerințele specifice față de bonul de casă/documentul fiscal, pentru mașinile de casă și control/imprimantele fiscale (MCC/IF), regulile pentru efectuarea operațiilor funcționale și păstrarea informației fiscale de către MCC/IF, cerințele față de ECC modulare și cele tehnice specifice aferente funcțiilor interzise pentru MCC/IF universale și specializate.
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 23 aprilie 2020, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative. Astfel, pentru a susține mediul de afaceri, proiectul propune, printre altele, mecanismul de implementare a Programului de subvenționare a dobânzilor. Programul respectiv este conceput să faciliteze accesul întreprinderilor la contractarea creditelor în perioada 1 mai 2020 — 31 decembrie 2020. Scopul programului constă în acordarea suportului întreprinderilor care contactează credite fără a restricționa destinația acestora (achitarea salariilor, mijloace circulante, investiții) prin compensarea sumei dobânzii lunare achitate sau care urmează a fi achitată pentru creditele contractate.
Odată cu publicarea pe 17 august 2018 a Legii nr. 180 din 26.07.2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală (MO al R.M. 309-320/500 din 17.08.2018) controalele fiscale pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2018 au fost interzise, cu unele excepții. Ulterior, prin Legea nr. 243 din 08.11.2018 (MO al RM nr. 441-447 din 30.11.2018) Legea nr. 180 a fost modificată în partea ce ține de efectuarea controalelor pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018 și stipulează clar condițiile efectuării controalelor fiscale. Se efectuează controale fiscale pentru perioada de până la 1 ianuarie 2018 la persoanele fizice specificate la capitolul 111 din titlul V al Codului fiscal(CF).
Începând cu 14 mai 2021, declararea contribuțiilor în Fondul Viei și Vinului (Fond) se va efectua conform formularului Dării de seamă privind calcularea contribuţiei obligatorii în Fond (CFV21), aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 349 din 21 iunie 2021 cu privire la aprobarea formularului nominalizat și a Modului de completare și prezentare a acestuia (Ordinul SFS nr. 349/2021), publicat în MO vineri, 25 iunie, și care a intrat în vigoare la data publicării. Potrivit documentului, pentru obiectele impozabile, pentru care documentele aferente tranzacțiilor au fost emise până la 14 mai anul curent, declararea contribuțiilor în Fond se va efectua conform formularului Dării de seamă privind calcularea contribuţiei obligatorii în Fondul Viei şi Vinului, aprobat prin Ordinul SFS nr. 423/2020.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, începând cu 1 ianuarie 2021, la efectuarea livrării impozabile în cadrul achiziţiilor publice de valoare mică pe teritoriul ţării, subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-factura). Aceste prevederi nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale. Menționăm că, în conformitate cu Legea nr. 131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice, achiziţia publică reprezintă procurarea, prin intermediul unui contract de achiziţii publice, de bunuri, de lucrări sau servicii de către una sau mai multe autorităţi contractante de la operatorii economici selectaţi de acestea, indiferent dacă bunurile,
Up Moldova în parteneriat cu Mastercard lansează, în premieră pe piața tichetelor de masă, propria soluție de plăți mobile – portofelul digital, care permite achitarea cumpărăturilor contactless. Acum, deținătorii cardurilor Mastercard, eliberate de Up Moldova, își pot achita cumpărăturile direct de pe telefonul mobil. Astfel, pentru a transforma telefonul mobil într-un dispozitiv de plată este suficientă o simplă apropiere de terminal. La achitarea cu telefonul mobil nu se percep comisioane suplimentare. Securitatea și siguranța tranzacției este garantată de standardele internaționale Mastercard.
Prin reglementările art. 214 din Codul administrativ1 (CA), legislatorul a stabilit ca garanție a asigurării legalității acțiunea de suspendare a executării actului administrativ individual contestat – întrerupere temporară a efectelor juridice produse de un act juridic. Suspendarea actelor administrative reprezintă o garanţie a asigurării legalităţii, ce intervine, însă, în cazuri de excepție, în situaţii limită, și are în vedere fie întreruperea temporară a producerii de efecte juridice (ceea ce înseamnă că actul era în vigoare), fie amânarea pentru o perioadă a producerii de efecte juridice.
Administrațiile publice centrale și locale, instituțiile publice, în conformitate cu legislația în vigoare sunt în drept să transmită elementele patrimoniale publice (terenuri, mijloace fixe, inclusiv bunuri distincte, clădiri, edificii etc.) în gestiunea întreprinderilor de stat, municipale și altor entități similare, inclusiv entităților la autogestiune financiară și societăților comerciale cu capital public. În acest articol ne vom expune asupra cadrului normativ și a particularităților de contabilizare de către autoritățile și
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *