Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Procesul de privatizare constituie un element ce necesită o reglementare vădită și minuțioasă. Reglementările legislative ce țin de subiectul dat, atât domeniul privatizării, cât și cel al deetatizării, au fost sistematizate și enunțate în Legea nr.121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, sub incidența căreia cad proprietatea publică a statului şi proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia finanţelor publice şi a locuinţelor.
Autorizarea operațiunii privind acordarea de către rezidenți în favoarea nerezidenților a împrumuturilor/creditelor financiare este reglementată de Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară (Legea nr.62/2008) și Regulamentul privind autorizarea unor operaţiuni valutare de către BNM,
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 1 decembrie, prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării cu încă 60 de zile, începând cu data de 6 decembrie. Conform proiectului de hotărâre, în RM în continuare există amenințări și riscuri, îndeosebi ce vizează aprovizionarea cu resurse energetice, care impun necesitatea de a lua decizii prompte, ce nu pot fi adoptate în condițiile cadrului normativ obișnuit.
Din 15 aprilie 2021, beneficiarii tuturor prestaţiilor sociale pot îşi pot programa vizita la casa teritorială de asigurări sociale în regim online, accesând bannerul „Programare online la CTAS". Programarea online la subdiviziunea teritorială trebuie să parcurgeți doar câţiva paşi: selectaţi oficiul CTAS conform vizei de domiciliu, tipul serviciului, data naşterii, IDNP-ul, numele, prenumele, precum și data şi ora programării. Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește că zilele de luni, marţi şi miercuri sunt destinate beneficiarilor de pensii, alocaţii, compensaţii şi ajutoare, iar în zilele de joi şi vineri sunt destinate familiilor cu copii.
Pentru părintele, inclusiv adoptiv, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii pentru perioada în care cel puțin un copil are vârsta de până la 18 ani, CNAM acordă/suspendă statutul de persoană asigurată de Guvern în baza cererii, adeverințelor de naștere ale copiilor, certificatului privind componența familiei și a atestatului de adoptator, după caz, prezentate de către persoana fizică. Prevederea va fi inclusă în Regulamentul privind acordarea/ suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală în scopul executării Hotărârii Curții Constituționale (CC) nr.3 din 18 ianuarie 2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 1585 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și din Regulamentul indicat supra.
În Monitorul Oficial de astăzi, 1 martie 2022, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Finanțelor au publicat Ordinul comun (nr. 118 din 24 februarie 2022/nr. 31 din 24 februarie) cu privire la normele financiare pentru alimentarea copiilor/elevilor din instituțiile de învățământ. În continuare vă oferim posibilitatea de a lua cunoștință de prevederile documentului. În temeiul art. 136 alin. (1) lit. b), art. 145 alin. (1) lit. c) din Codul educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 (Monitorul
Una din angajate a plecat în concediu de maternitate pe 126 de zile calendaristice. Până la plecarea în concediu de maternitate, persoana nu a depus la angajator o cerere de acordare a concediului ordinar plătit. După expirarea perioadei de maternitate, angajata a solicitat acordarea concediului de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani.
Contribuabilii au obligația generală de a achita la buget în termen și în volum deplin suma obligațiilor lor, care fie că au fost calculate de sine stătător, fie că au fost dispuse spre achitare prin decizia organului fiscal. Pe lângă aceasta, contribuabilii beneficiază și de dreptul de a le fi restituite din buget sumele care au fost achitate în plus sau care conform legislației urmează a fi restituite.
Declararea electronică a mărfurilor la plasarea/scoaterea acestora în/din destinația vamală zonă liberă, Portul Internațional Liber „Giurgiulești” și Aeroportul Internațional Liber „Mărculești.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a aprobat graficul finanţării indemnizațiilor destinate familiilor cu copii și indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă în luna noiembrie.
Cele mai recente noutăți ale politicilor fiscale și vamale au fost discutate în cadrul TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova.
Art. 96 lit.b) prima liniuța din Codul fiscal prevede că, cota redusă a TVA de 8% se aplică la pâinea şi produsele de panificaţie (190120000, 190540, 190590300, 190590700, 190590800), la laptele şi produsele lactate (0401, 0402, 0403, 0405, 040610300 şi 040610500 – cu un conţinut de grăsimi de maximum 40% din greutate), livrate pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia produselor alimentare pentru copii, care sunt scutite de TVA în conformitate cu art.103 alin. (1) pct.2).
La evaluarea dreptului la ajutor social și/sau la ajutor pentru perioada rece a anului, pentru determinarea venitului global mediu lunar al familiei, veniturile obținute din drepturile salariale de la locul principal de muncă şi din munca prin cumul inclusiv indemnizațiile unice, în cadrul Sistemului Informațional Automatizat ”Asistență Socială” (SIAAS), vor fi obținute prin intermediul schimbului de informații între sistemele informaționale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale și Serviciului Fiscal de Stat.
În conformitate cu prevederile art.103 alin.(1) pct.29) din Codul fiscal, se scutesc de T.V.A. fără drept de deducere mijloacele fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie.
Potrivit art.1251 din Codul civil, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.
Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul modificărilor la Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017), care prevede excluderea actului de achiziţie a serviciilor de locaţiune şi a cheltuielilor aferente din lista documentelor primare cu regim special. Astfel, se propune excluderea
Modul de creare, expediere şi recepționare a facturilor fiscale, generate în Sistemul informațional automatizat (în continuare – SIA) de creare şi circulație a facturilor fiscale „e-Factura”, între participanții la tranzacțiile economice documentate prin acestea, este stabilit în Regulamentul, aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat
Pentru prima dată am aplicat la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă în luna martie 2021, deoarece am continuat să lucrez după stabilirea pensiei mai mult de 7 ani. Voi avea dreptul la reexaminarea pensiei după 1 ianuarie 2024
La 1 iulie curent a intrat în vigoare Legea nr. 123/2023 cu privire la stagiile plătite în serviciul public. În acest sens, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea stagiilor plătite în serviciul public, ce stabilește modul de planificare, organizare și desfășurare a stagiilor plătite în cadrul autorităților publice; condițiile, criteriile de eligibilitate și procedura de selectare a stagiarilor, precum și modalitatea de monitorizare și evaluare a activității stagiarului.
Indemnizația de maternitate se calculează din venitul asigurat al unuia dintre soții asigurați, care va determina un cuantum mai mare al indemnizației de maternitate. Indemnizația de maternitate se calculează din venitul asigurat al soțului în cazul în care soțul confirmă stagiul de cotizare specificat la pct. 21 lit. a) sau b) din Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă (în continuare - Regulament), aprobat prin HG nr. 108/2005.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *