Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în MO nr. 456-459 din 30 decembrie 2022) ce vizează politica fiscală și vamală pe anul 2023 vine cu modificări/completări la mai multe acte legislative, inclusiv și la Codul fiscal. În continuare vom prezenta noile prevederi,
În conformitate cu prevederile art.254 alin.(1) lit.c) și alin.(2) din Codul civil, asociatul societăţii comerciale are dreptul să primească o cotă-parte din profitul societății (dividend), proporțională participațiunii la capitalul social, în condițiile stabilite de lege și actul de constituire. Acesta poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decât cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
Grupurile de producători recunoscute vor beneficia de un suport financiar nerambursabil din partea statului pe parcursul a cinci ani din momentul recunoașterii, prin care se atestă faptul întrunirii de către grup a tuturor condițiilor legale privind constituirea și obiectul de activitate, precum și deținerea capacității tehnico-profesionale pentru realizarea obiectivelor propuse. Pe agenda ședinței secretarilor de stat a fost inclus proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de recunoaștere a grupurilor de producători agricoli.
Guvernul a aprobat în ședința de ieri avizul amendamentelor asupra proiectului legii bugetului de stat 2018. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina, deputații au înaintat 76 de amendamente, dintre care doar 15 au fost susținute integral, iar 10 – parțial. Majoritatea amendamentelor reprezintă propuneri de alocații suplimentare.
Modificările operate în formatul nou al situațiilor financiare/1, elaborate în conformitate cu prevederile stipulate în noile Standarde Naționale de Contabilitate (intrate în vigoare din 2015, cu titlu de recomandare - din 2014) au condus la apariția unor aspecte legate de modul de prezentare a informațiilor în situațiile financiare anuale. Printre acestea aspecte se evidențiază și prezentarea informațiilor privind părțile afiliate în situațiile financiare.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină comunică că venituri proprii acumulate în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (FAOAM) în primele opt luni ale anului curent au constituit 3,198 mld. lei și sunt în creştere cu circa 33 mil. lei sau cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu și alte plăți efectuate în folosul angajaților. Acestea sunt cu șase mil. mai mari decât cele înregistrate acum un an și au depăşit trei mld. lei.
Gospodăria ţărănească (de fermier) este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai GȚ), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară
Proiectul ce are drept scop reducerea presiunii sancționatorie asupra business-ului a fost din nou discutat în cadrul ședinței unui grup de lucru al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, acesta fiind prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Discuțiile au avut loc în urma solicitării ca autoritățile implicate să remită propuneri de îmbunătățire a proiectului. Astfel, 13 instituții au remis avizele asupra proiectului.
La virarea la bugetul de stat a defalcărilor pentru finanţarea sistemului de documente normative în construcţii de către contribuabili urmează a fi consultate prevederile Legii nr. 721/1996 (Lege nr. 721/1996) privind calitatea în construcţii.
Prelungirea termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale se va efectua de către contribuabil prin prezentarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a dărilor de seamă fiscale pentru taxele locale în termen de până la 25 iulie 2020, conform prevederilor art. 187 din Codul fiscal (CF). Prevederea este inclusă în proiectul Procedurii de prelungire a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 (Procedura), care a fost elaborat de către SFS în scopul asigurării executării pct. 7 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a RM (Comisia) nr. 16 din 10 aprilie 2020.
Potrivit pct. 12 din Dispoziţia nr.2/2021 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a extins perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv. Astfel, beneficiari ai Programului de subvenţionare a dobânzilor sunt întreprinderile care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: 1. au contractat credite în perioada 1 mai 2020-31 mai 2021 inclusiv; 2. veniturile declarate în dările de seamă fiscale, constatate conform datelor contabilităţii financiare pentru perioada fiscală 2020, sunt mai mici decât cele obţinute şi declarate pentru perioada fiscală 2019.
În darea de seamă pentru prima perioadă de raportare a anului 2021 se va indica F/1/2021 cu contribuțiile calculate aferente facturilor fiscale eliberate în perioada de la 01 ianuarie – 30 aprilie 2021, inclusiv pentru facturile fiscale eliberate în perioada 01 septembrie - 31 decembrie 2020 și nedeclarate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Serviciul Fiscal de Stat propune pentru consultări publice proiectul ordinului despre aprobarea formularului dării de seamă privind calcularea contribuției obligatorii în Fondul Viei și Vinului (FVV) și a Modului de completare și prezentare a dării de seamă CFV21.
La data de 17 decembrie 2020, a avut loc Conferința internațională jubiliară „CFPI după un deceniu – privire în viitor”, destinată auditorilor interni din sectorul public din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la adoptarea Legii nr.229/2010 privind controlul financiar public intern, document care a deschis porțile pentru dezvoltarea funcției de audit intern și a sistemului de control intern managerial. Conferința a fost organizată de comun cu experții internaționali din Olanda, Croația, România și Armenia, reprezentanții Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” și reprezentanții Asociației auditorilor interni din Republica Moldova.
Administrațiile publice centrale și locale, instituțiile publice, în conformitate cu legislația în vigoare sunt în drept să transmită elementele patrimoniale publice (terenuri, mijloace fixe, inclusiv bunuri distincte, clădiri, edificii etc.) în gestiunea întreprinderilor de stat, municipale și altor entități similare, inclusiv entităților la autogestiune financiară și societăților comerciale cu capital public. În acest articol ne vom expune asupra cadrului normativ și a particularităților de contabilizare de către autoritățile și
Direcția deservire fiscală din cadrul Direcției generale de administrare fiscală sau, Direcția generală administrarea contribuabililor mari, după caz, pînă la finele zilei următoare adoptării Deciziei, perfectează documentele de plată trezoreriale şi le remite Direcției Trezorerie de Stat spre executare.
Noua Lege cu privire la Guvern instituie reglementări ce vizează organizarea și funcționarea Guvernului bine structurate, cu o terminologie unificată și coerentă, cu proceduri administrative clare, menite să elimine ambiguitățile și neconcordanțele, se spune în nota informativă a proiectului Regulamentului Guvernului, propus spre consultări publice de Cancelaria de Stat.
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, NR. 206 din 13.05.2019
Un compartiment distinct al raportului conducerii îl reprezintă Capitolul privind Guvernanța corporativă. În conformitate cu art. 23, alin. (8) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017), obligativitatea prezentării acestui compartiment al raportului le revine tuturor entităților de interes public, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată. Termenul de guvernanță, cu toate că nu se regăsește în dicționarul limbii române, fiind un echivalent pentru englezul „governance” înseamnă conducere, administrație. În consecință, putem afirma că conceptul de guvernanță corporativă reprezintă conducerea în ansamblu a întregii entități prin implementarea unui sistem de control eficient, asigurând astfel că afacerea este condusă în interesul investitorilor și al părților interesate.
Stimați contribuabili, ținem să vă informăm că a fost actualizată Baza generalizată a practicii fiscale. Actualizarea a fost efectuată prin Ordinul SFS, NR. 204 din 08.05.2019
În Monitorul Oficial nr. 1-8 din 8 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 157 din 14.12.2020 privind modificarea și completarea Cerințelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr.164 din 30 decembrie 2016. În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea contabilității nr.113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Cerințelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *